Un nou episod, împreună cu urările mele de bine. Crăciun fericit și să fiți sănătoși, voi și cei dragi vouă!

      – O, nu știu, zise Marcias. Erau lucruri pe care Carina nu mi le spunea în ultimii ani. Abia dacă mai vorbeam și îmi contrazicea fiecare decizie… Nu îndrăzneam s-o mai întreb nimic, fiindcă mă acuza c-o verific… c-o spionez… Ultimii ani au fost groaznici. Cine s-ar fi gândit, la început?
      Prim-Consortul clanului Harald era cenușiu la față și bărbia îi era năpădită de țepi cărunți. Illyan și-l aminti elegant în hainele de doliu, așa cum îl văzuse cu o săptămână înainte, și se îngrozi.
      Încăperea în care se aflau nu era nici ea de natură să-l facă să se simtă în largul său: o cameră fără ferestre, cu pereții, podeaua și tavanul de granit, aflată mult sub nivelul solului. Masa la care stăteau față în față el și Marcias era tot din granit. La fel și bancheta dură de sub el. Crane se sili să respire normal. Camerele de interogare ale Meteorologiei îi provocau o groază viscerală. Auzise că imposibilitatea de a folosi Talentele te putea face să înnebunești și în această încăpere înțelese că nu era o exagerare.
     * LISTA EPISOADELOR
      – Eu și Carina chiar ne-am iubit în primii ani, zise Marcias privind rătăcit în jur. Atunci totul ne ieșea. Mă întreb uneori când anume ne-am îndepărtat și nu găsesc un moment anume.
      – Marcias, încearcă să-ți amintești ceva, orice. De asta depinde eliberarea ta, îl îndemnă Illyan.
      – Nu știu nimic, Illyan. M-am gândit că e ciudat s-o trimită pe Jasmilla și chiar i-am atras atenția că o să aibă de suferit în altă matriarhie. Nici nu m-a ascultat. O, e groaznic aici! Dacă mai stau mult o să înnebunesc! Ce se petrece afară?
      În cele din urmă, după ce mai discută cu Marcias câteva minute încercând să-l încurajeze, Illyan auzi ușa deschizându-se îndărătul său. Intrară două femei în uniformele albastre și cenușii ale Meteorologiei, aceleași care îl întâmpinaseră la sosire. Puteau fi gemene, iar uniformele nu făceau decât să sporească impresia. Una dintre ele îl luă de cot pe Marcias, silindu-l să se ridice, în timp ce cealaltă se așeza în locul lui, față în față cu Illyan.
      – Illyan Crane, zise femeia. Illyan cel fără clan. Ce poți să ne spui despre furtuna asta?
      Illyan se încruntă nedumerit.
      – Că devine plictisitoare și că mi-aș dori s-o puteți opri la timp pentru curse.
      – Deci zici că n-ai nimic de-a face cu ea, rosti tărăgănat femeia.
      În spatele lui, Marcias ieși, iar ușa se închise și fu încuiată. Cealaltă femeie se rezemă cu umărul de ea și își încrucișă brațele pe piept. Illyan simți că îi curge gheață prin vene.
      – Îmi puteți verifica oricând pandantivul, zise el întorcându-se către femeia de la masă.
      – Ei, haide, Illyan, zise cea din ușă. Pandantivele sunt pentru fraieri. Ești unul dintre puținii inși din orașul ăsta care nu are nevoie de pandantiv ca să își focalizeze Talentele.
      Nu erau gemene, își spuse Crane, deși erau ambele brunete, palide și de aceeași înălțime. Una avea nasul coroiat și cealaltă pistrui. Ochii uneia erau albastru-cenușiu, iar ai celeilalte aveau culoarea cerului într-o zi senină.
      – Și în plus, adăugă cea din ușă, disprețul tău față de matriarhii este cunoscut.
      – Da, spuse cea din fața lui. Refuzi să aderi la vreun clan…
      – Ceea ce nu e ilegal, punctă Crane.
      – Nu, e doar dubios. Haide, recunoaște, ai vrut să te distrezi puțin zguduind societatea asta odioasă. Societatea asta care te obligă să te vinzi ca să trăiești. În care bunăstarea ta depinde de capacitatea de a lăsa gravidă câte-o putoare răsfățată, fie că-ți place de ea sau nu.
      Unul dintre pereți, observă el acum, era înnegrit ca după un incendiu. Cineva încercând să folosească Focul ca să scape sau eliberându-l asupra zidurilor impasibile într-un acces de furie. Marcias? Se simți deodată foarte calm.
      – Îmi pare rău s-aud că simți asta despre societatea noastră, zise el. N-aș fi crezut că anarhismul își află locul în inima Meteorologiei. Superiorii tăi știu?
      – Ești șmecher, Crane, nu? Cu costumașele și buclișoarele tale și cu limba asta șmecheră. Ce zici ce șmecher e? spuse femeia de pe scaun.
      – O, la început așa sunt toți, ridică din umeri cea de lângă ușă. Dar până la urmă, după o săptămână fără Talente, toți se smiorcăie.
      – Uitați care-i treaba! N-am avut plăcerea să vă aflu numele și cred că mă pot lipsi de ea în continuare, le întrerupse Illyan cu dispreț, punând picior peste picior și aranjându-și manșetele cămășii. Dacă credeți că puteți prezenta o explicație credibilă… arestați-mă. Dacă nu, am în mod sigur vreo trei invitații la cină diseară și-aș vrea să văd cum o să mă țineți aici.
      Femeia se desprinse de ușă.
      – Fără clan. Fără legături. E ușor… Iar pandantivul o să arate ce spunem noi că arată. Poate c-ar trebui să stai aici un timp și să te gândești dacă n-ai ceva de mărturisit.
      Rămas singur, Illyan nu-și dădu seama cât timp trecuse. Apoi brusc ușa se deschise și una dintre femei se ivi în prag:
      – Bine, zise ea. Sunteți liber. Deocamdată.
      Crane se ridică nedumerit. Femeia din ușă se răsuci pe călcâie și-l conduse pe un coridor de granit și pe o scară cu trepte roase de pași, care-l făcu să se întrebe câți dintre cei care le coborâseră avuseseră șansa să le și urce înapoi. Apoi ajunseră în holul de la parterul clădirii și Illyan înțelese motivul bruștei sale eliberări. Cu mâinile la spate și emanând un aer de enervare stăpânită, Stevana Farad privea cu dispreț în jur. Meteorologii o ocoleau de la distanță, năuciți de prezența sa.
      – Crane, bubui vocea autoritară a Stevanei, în ce loc ciudat te găsesc! Am trecut să te iau la cină și imaginează-ți ce surprinsă am fost când am aflat că aveai alte planuri.
      Îi puse pe umăr o mână acoperită de arsuri și cicatrice și-l purtă afară, unde una dintre velierele Pompierilor, cu pânzele în culorile roșii și portocalii ale focului, aștepta pe culoarul neutru, spre nedumerirea trecătorilor, care nu se jenau să caște gura. Un vehicul al Pompierilor în fața Meteorologiei era o priveliște neobișnuită.
      – Protejatul ăla al tău, Toole, a dat buzna în clădirea Pompierilor și nu s-a lăsat până când nu l-am primit, îl informă Stevana după ce veliera se puse în mișcare.
      – Da, Toole e foarte încăpățânat când își pune ceva în cap, spuse Illyan.
      – Mie-mi spui? râse Stevana. Abia l-am oprit să mă însoțească. Meteorologia a făcut ceva mofturi, mai întâi, dar când am întrebat ce dovezi există împotriva ta, n-a mai avut ce face.
      Femeia își trecu îngândurată degetul arătător peste țesutul lucios care-i înlocuia jumătate din sprânceana stângă.
      – Navighezi pe ape tulburi, Crane. Sigur îți dorești asta?

      (Episodul următor)

      LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

      COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

      Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

Publicitate