Foamea (9) — 02/09/2020

Foamea (9)

– Ce facem? Renunțăm? îl întrebă Bobo pe Gipanu.
Coborâseră scările amorțiți, în tăcere, cu capetele în jos, dar după vreo trei etaje se opriseră.
Gipanu ridică din umeri și-i ocoli privirea.
– Tu hotărăști! E taică-tu.

*VEZI LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR

– Ce?! exclamă Bobo. Cine-a-nceput cu datoria de onoare și-a insistat să fugim din colonie? Nu tu?
– Și ce, mă, tu n-ai vrut? se înfurie Gipanu. N-ați vrut cu toții să ieșiți? Ce dai acu’ vina pe mine?
– Băieți… încercă Deea să intervină.
– Păi ori ești căpetenia noastră, ori nu ești! Nu poți să fii numa’ când îți convine! Zi, acuma cum facem? insistă Bobo.
– Băi, știi ceva? E taică-tu! Dacă tu poți să-l lași așa, nu e treaba mea.
– Acu, deodată, nu mai e treaba ta!
– Băieți, se răsti Deea, NU PUTEM S-O LĂSĂM PE ZINA AȘA!
Gipanu oftă.
– Băi, io nu pot s-o-mpușc pe fata aia!
– „Fata aia”? exclamă Bobo îmbrâncindu-l pe Gipanu. Fata aia a fost iubita ta, mă! Cum rămâne cu datoria de onoare? Numa la mine se ține cont? Nu erai tu ăla mare și tare, eroul coloniei?
Își însoțea fiecare propoziție cu un brânci. Îl înfuriase cumplit să-l audă zicându-i Zinei „fata aia”. Gipanu o tratase întotdeauna cu un ușor dispreț, care pe Bobo îl deranjase. Nu intervenise însă în apărarea ei decât acum, când era prea târziu. Gipanu îl lovi peste mână. Se încăierară amândoi, în timp ce Deea trăgea de ei, rugându-i să se oprească.
– Ia uite, Deea, ce are ăsta aici! exclamă brusc Bobo.
Mâneca gecii celuilalt se ridicase, dând la iveală urme proaspete de dinți mai sus de încheietură.
– Uită-te, mă, aici! Ce-i asta? Ce pizda mă-ti-i asta?! Eşti muşcat şi nu zici nimic, ai?! Mă miram eu cum de avea orbu’ ăla sânge la gură. Avea că te muşcase pe tine, mă rahatule!
– Şi ce, mă, nu-l ţineam ca să nu te muşte pe tine?! se răsti Gipanu smucindu-și mâna.
– Ai vrut s-o împuşti pe Zina când tu erai muşcat?! exclamă Deea dând îndărăt. Ce prieten ești tu, mă?! Și voiai să te întorci aşa în colonie, să ne îmbolnăveşti pe toţi?
Gipanu se uită de la unul la altul. Apoi, fără un sunet, se aruncă asupra lui Bobo și încercă să-i smulgă pistolul.


Cărnile scoteau o mulţime de sunete şi el auzea tot. Înţelegea prea bine ce însemnau. Însemnau că stăteau pe loc, aşa că el putea să se apropie şi să mănânce.
Erau dedesubt, le și vedea. Carnea cea mai solidă era înghesuită într-un colţ, în timp ce celelalte două se aţineau una lângă alta. Carnea cea mare dădu să se repeadă la ele, dar ele acţionară în acelaşi timp încetinitoarele şi carnea cea mare se opri şi căzu pe jos. El începu să coboare, să coboare, mirosea iar a sânge, roşu, roşu, cald, cald, bun, carne, Foame, mâncare…

Ecoul împușcăturilor răsuna asurzitor pe holul blocului. Bobo scutură din cap, încercând să-și recapete auzul. Genunchii îi cedară și se așeză pe o treaptă. Deea se rezemă de un perete, la fel de buimăcită ca el. Între ei, Gipanu zăcea cu fața în jos. De sub el se întindea o baltă de sânge. Respira șuierat.
Bobo înghiți în sec și-l ustură gâtlejul. Se ridică în picioare pe trepte și luă la ochi capul prietenului său care trăgea să moară. Nu era la fel ca atunci când împușcai zombi.
– Bobo, Bobo, Bobooo! urlă Deea dând îndărăt.
Ceva căzu asupra lui de sus, dărâmându-l pe scări, tăindu-i respiraţia şi făcând arma să-i zboare din mână. Dădu să se întoarcă, dar creatura îl cuprinse în brațe și se lăsă pe el cu toată greutatea. Mirosea a mizerie şi a moarte. Bobo simți o arsură în gât, apoi arsura se transformă în durere: taică-su îi smulgea carnea. Îl auzea în urechea lui dreaptă cum plescăie și înghite, mârâind ca un câine. Cineva urla strident și era posibil să fie chiar vocea lui. Încercă să respire, dar ceva îi strângea pieptul. Ochii i se împăienjeniră. Vag, de undeva din provincia extrem de îndepărtată care devenise trupul lui, simţi o vibraţie. Mobilul, realiză el, dar mâna îi era prea grea şi renunţă să răspundă.

Continuarea

Publicitate