Curbă în bucătărie — 09/01/2013

Curbă în bucătărie

Dacă tot suntem la momentul sincerității, o să recunosc că uneori până și eu sunt doamnă în societate și că sunt adeseori satisfăcător de curvă în pat, dar că  foarte rar mi se întâmplă să fiu gospodină în bucătărie. Ca exemplu, iată următoarele fapte de viață petrecute recent în acea nefericită încăpere în care intru doar mânată de de nevoie.

Personaj pricipal: eu.

Victima: o bucată de carne de porc destinată să devină friptură.

Intriga: Eu mă decid să-mi fac niște friptură la cuptor. Așa, în linii mari, întrucât cam tot ce gătesc eu intră la capitolul bucătărie experimentală, adică știu ce încep să gătesc, dar nu știu ce o să-mi iasă. De aia e și așa interesant, fiindcă e imprevizibil. În timpul procesului numit gătit, remarc în frigider o inocentă sticlă de doi litri plină cu vin și mă decid că unei părți din conținutul acesteia i-ar sta bine în viitoarea friptură.

Acuma, tre să știți despre mine că  în copilărie voiam să mă fac arheolog și că nici acum nu mi-a trecut cu totul. Ca urmare, mă văd adesea pusă în situația de a încerca să descifrez după vagi indicii vârstele biologice ale diverselor alimente din frigiderul meu. În consecință, nu vă veți mira aflând că nu îmi mai aduceam aminte de când îmi dăduse tata vinul ăla și dacă mai era vin sau devenise deja oțet. (Oricum, e atât de neapetisant încât nu îl folosesc decât la gătit.)

Decisă să aplic metoda deducției indirecte, am scos dopul și am adulmecat ușor. Mmmm parcă era un pic acru. Dar totuși, să fie oțet? Mi-am turnat într-un pahar, decisă să apelez la metoda deducției directe, bazate pe gustat, care a decurs în felul următor: prima înghițitură – e cam acru, cred că e oțet; a doua înghițitură – parcă totuși  nu e oțet, ar trebui să fie mai acru; a treia înghițitură – nu-s chiar sigură că e oțet, dar cui îi pasă, în fond ce îi poate strica fripturii niște oțet în ea. Ca urmare am turnat restul paharului peste friptură și i-am făcut vânt  în cuptor cu urările mele de bine.

După cinci minute, îmi ziceam de una singură prin bucătărie: „Să știi că totuși era vin, că mi s-a dus la genunchi!”

Publicitate