Nu aleg votul util, ci votul onorabil — 31/10/2014

Nu aleg votul util, ci votul onorabil

Da’ oribile culori, parol!

Cu alte cuvinte, duminică o să votez cu Monica Macovei și nu mă interesează argumentele alea ridicole de genul: „e preferata hipsterilor” sau „În felul ăsta îl dezavantajezi pe Iohannis, singurul care poate să-l bată pe Ponta”. Iohannis dacă voia votul meu trebuia să-și dea osteneala să mă convingă, ceea ce n-a făcut; astea erau niște calcule pe care trebuia să și le facă el, candidatul, nu eu ca votant.

Știu că Monica Macovei n-ar supraviețui multă vreme la Cotroceni. Fără un partid care s-o susțină în Parlament, cu refuzul ei de a face compromisuri etc. ar fi halită de vie în scurt timp. Se pricepe la un singur domeniu, Justiția (deși asta deja înseamnă cu un domeniu mai mult decât cele la care se pricep ceilalți candidați). Și aș mai avea și alte critici a-i aduce lui Macovei. Și știu că oricum n-are șanse să ajungă în turul doi.

Am s-o votez, însă, pentru că vreau să dau un vot pentru o persoană care a și realizat ceva în politică, nu a transformat-o doar într-un nesfârșit concediu la locul de muncă. Vreau să dau un vot pentru cineva care a insistat în proiectele sale – DNA, „iubita ei ANI” – chiar și atunci când acestea nu erau populare printre colegii de partid sau de guvern. Vreau să pun ștampila pe o persoană care să nu fie partener sau complice al rețelei de hoție transpartinică și pile care a acaparat vârful societății ca o iederă sau altă plantă cățărătoare parazită din cauza căreia adevăratele frunze ale copacilor abia de mai au loc să respire; pe o persoană ale cărei eforturi au contribuit la faptul că unii dintre ăștia au ajuns într-un final să doarmă prost și să dea socoteală pentru jaful nesimțit pe care l-au făcut în țara asta.

Și vreau să dau un vot ca un scuipat în bot adresat tuturor partidelor care au îndrăznit să se prezinte în fața mea, ca votant, cu candidații ăștia jalnici și să mă șantajeze practic să votez cu unul dintre ei că altfel vine apocalipsa. Vreau să le fie clar că pentru mine sunt dezgustători, neonorabili, nedemni, și dacă nu le pot comunica chestia asta decât prin vot, o să votez cu Monica Macovei, care are multe defecte, dar nu pe astea.

După care, în turul doi, o să iau multă lămâie și-o să-l votez pe Iohannis, ca să nu iasă Ponta. Între un om laș și incompetent care are o gașcă de vechi hoți  în spate și un ins dubios care n-a apucat însă să-și facă propria gașcă de hoți alegerea mi se pare clară. Din păcate.

Publicitate
Despre muncă în România. Inutilii suntem noi — 25/10/2014

Despre muncă în România. Inutilii suntem noi

Asta e, mie întotdeauna mi-au plăcut cuvintele și la asta-s bună. Rezultatul e că sunt condamnată să muncesc în România, așa că plecarea peste hotare pentru mine nu-i posibilă decât în vacanță. Ceea ce-i nasol, pentru că în România ăla care muncește e prostul tuturor.

În România se muncește prost și după ureche, începând de la portar și contabilă și până la șefi. Dacă se stabilesc niște termene, ele nu se respectă, mai ales când e vorba de plăți, dar și când e vorba de termene de predare. Lucrurile se fac de mântuială, după principiul las că merge și-așa. Dacă un produs trece printr-un lanț de procese până la finalizare, undeva pe parcurs cineva o să-și facă treaba de mântuială, compromițând tot. Dacă se stabilește că un proiect va fi predat până la data de, în anumiți parametri bătuți în cuie, clientul va scoate cuiele, de obicei pe ultima sută de metri, sugerând genul ăla de schimbări care necesită reluarea procesului aproape de la capăt; după care tot el, clientul, se va plânge că sunteți în întârziere și că nu sunteți profesioniști. Dacă-i trece cuiva prin cap să aplice niște parametri și niște principii, veți vedea că îi cere numai de la ceilalți, nu însă și de la sine.

Și într-o țară în care se muncește așa, un ins care-și face treaba corect este la fel de util în schema organizațională ca o cămilă cu cocoașele pe lateral și la fel de ridicol, în peisajul general de jemanfișism, ca un struț cu cinci picioare.

Continuarea

Din Occident, ca și din pușcărie, te mai întorci… — 12/10/2014

Din Occident, ca și din pușcărie, te mai întorci…

Adineauri, în chioșcul florăresei de la colț, un tip îi povestea femeii o discuție pe care-o avusese cu cineva: „I-am zis să nu mă desconsidere-așa, că am și eu optșpe ani de pușcărie”.

Asta după ce acum câteva zile prietenul meu mi-a relatat c-a auzit-o pe ea spunându-i alteia: „L-am așteptat doișpe ani să se întoarcă de la pușcărie, pe urmă l-am așteptat să se întoarcă din Occident…”

Ce vieți au unii, tată!

Așteptându-l pe Putin — 04/10/2014

Așteptându-l pe Putin

Auzită pe stradă, acum câteva minute:

Nevastă-mea zicea s-o dăm la meditații la engleză, dar i-am zis „ce engleză, dă-o direct la rusă.”

Sigur, aș zice eu, și să nu uităm chineza, că nu se știe…

E frumos să-ți pregătești copiii pentru viitor, numai că un viitor în care se vorbește rusă sau chineză mi se pare un viitor cam de rău augur, date fiind situațiile politice din respectivele țări. Dar probabil că ideea că oamenii vor să trăiască în democrație e o iluzie a mea. Încep din ce în ce mai mult să cred asta.