Planeta gunoaielor (3) — 30/06/2020

Planeta gunoaielor (3)

N-am respirat fără mască decât câteva minute, dar nările și gâtlejul deja mă ustură. Mi-o fixez la loc și cobor scara exterioară către baza Zebulonului. Îmi cad ochii pe mașina de zbor a lui Mac Motanul, parcată la câțiva pași de mine. Mac e zeul motoarelor, nu există mașină pe care să n-o facă să toarcă, de unde și numele. Gliderul lui e o construcție din plasticle recuperate și umflate cu aer sub presiune, aranjate în jurul unui motor și acoperite cu vopsea roșie. Îl încalec și robotul se suie în spatele meu fără să i-o cer.
VEZI AICI LISTA EPISOADELOR
Mașinăria e ușoară și mai rapidă ca rabla mea. Încotro acum? Pornesc comunicatorul prins la încheietură:
– Jude?
– Hei, Rade, ce mai faci? îmi răspunde imediat vocea mereu veselă a lui Jude. Ce coincidență! Tocmai sunt în drum spre Zebulon! Ce treabă ai cu mine?
– Îmi trebuie un loc unde să stau până mâine. Pot să folosesc una dintre locuințele tale? Aia din Ophtana, să zicem?
– Sigur că da. Hai c-ajung în zece minute-standard. Unde să ne întâlnim?
Fir-ar să fie! Speram să fie altundeva pe Parcela 13 sau poate chiar pe vreo altă parcelă. Nu prea-mi convine să mă vadă Jude cu robotul, dar nici nu pot să-l trimit la plimbare. Ca artist itinerant, cu câte o locuință în fiecare așezare, omul e un izvor de informații și are mereu la îndemână whisky Old Earth veritabil.
– Domnule, zice robotul în timp ce zbor către locul de întâlnire.
– Mmm.
– Vă rog să mă scuzați, dar în programarea mea nu sunt foarte multe date despre planeta Galaction.
– E groapa de gunoi a universului. Locul unde se aduce spre reciclare gunoiul de pe toate planetele locuite. În afară de resturile alimentare, din care se fac îngrășăminte pentru planetele care cultivă hrană organică. În rest totul vine-ncoace, ca să fie desfăcut pe bucăți și să se recupereze ce se mai poate. Cât de bine merge reciclarea poți să vezi și singur, spun făcând semn către peisajul neregulat care se întinde cât ai vedea cu ochii, dacă n-ar fi smogul marilor fabrici de incinerat gunoiul, proprietatea ThelonCorp. Lumea civilizată produce gunoi mai repede decât îl pot procesa cei de-aici.
– Atunci dumneavoastră sunteți gunoier, domnule?
Dau să mă întorc spre el, jignit de întrebare. Apoi îmi amintesc că răspunsul e oarecum da.
Sosesc primul la locul de întâlnire, o grămadă de busturi sparte de marmură, ajunse aici după revoluția în urma căreia Ardesh s-a alăturat Uniunii Republicilor Galactice. Cred că le pare rău deja. Cred că deja au făcut cunoștință cu Ministerul Fericirii, cu măsurările periodice ale Indicelui de Integrare Socială și cu sistemul de puncte care te poate trimite aici, la Groapa de Gunoi. Cred că ardeshienii deja vor busturile astea înapoi, cu tot ce însemnau ele.
Îmi reamintesc să respir normal. Am o șansă să mă întorc în lumea aia, cu planete curate și ordonate, fără gunoi și fără inadaptați. Robotul ăsta e biletul meu numai dus într-acolo.
Apariția lui Jude, pe gliderul lui, mă smulge din gânduri. Toată lumea-l știe pe Jazzy Jude, omul-orchestră. Jazzy Jude, cowboy-ul muzicii, umblând din așezare în așezare cu șoldurile slăbănoage încinse cu un brâu în care se vede scânteierea metalică a mai multor muzicuțe. Jazzy Jude și chitara lui legendară, un instrument demn de Groapa de Gunoi, cu gâtul din două țevi metalice și cutia de rezonanță confecționată dintr-o fostă casetă de trabucuri, cu două găuri în partea superioară și cu vechea închizătoare încă vizibilă pe o parte. De fapt, și-acum o are atârnată de-a curmezișul spatelui.
– Rade Valentry! Care-i treaba, frate? zice el cu vocea înăbușită, apoi își dă jos masca și-mi oferă zâmbetul lui de secătură fermecătoare cu care frânge inimi în toate așezările de pe Galaction. Mamă, ce robot mișto!
– Da, i-așa de mișto că-l vrea toată lumea. Tre’ să stau altundeva până iau legătura cu Bill Juma’ de Cașcaval. Nu vreau să știe Îndrăzneții mei de el.
 Jude dă înțelegător din cap. Apoi, în loc să-mi întindă cardul de acces al locuinței sale, întoarce gliderul zicând:
– Hai că te conduc până în Ophtana. Robotu-i valoros. Dacă te pomenești atacat pe drum?

Continuarea

Publicitate
Planeta gunoaielor (2) — 26/06/2020

Planeta gunoaielor (2)

       Pătrundem prin ușa etanșă și pornim pe coridoarele cu pereții acoperiți de țevi, cabluri și graffiti. Alături de mine, robotul își târâie un picior, clătinându-și capul și scoțând un bâzâit surd. E convingător. Îl conduc pe lângă ateliere care își expun produsele în stradă și pe lângă locuințe personale în fața cărora se joacă veseli copii cu ochi prea mari și brațe prea subțiri. Lumina lucește pe craniile rase ale trecătorilor, iar zumzetul mulțimii e punctat ici și colo de accese de tuse care îmi reamintesc că trebuie s-o șterg de pe planetă înainte să pună cancerul gheara pe mine. Trec de atelierul de umflat plasticle și cotesc la dreapta, către atelierul Jinnei.
       VEZI AICI LISTA EPISOADELOR
       Jinna, Jinna-Mașina, bună la electronică și bună la pat, o bucățică nemaipomenită în ciuda protezei de oțel care îi înlocuiește piciorul drept. Și l-a pierdut într-un accident pe autostrăzile ca niște focuri lichide ale Holariei și odată cu asta coeficientul social i s-a dus în jos, a urmat declasarea locativă, scăderea coeficientului de integrare la locul de muncă și așa mai departe. Bărbat-su, firește, a divorțat imediat și i-a luat și copilul, ca să nu ajungă toată familia la groapa de gunoi. Oricum, Jinna se numără printre cei care s-au adaptat, deși numai ea știe ce-o fi în sufletul ei. Mă întâmpină cu un sărut pe buze și se apucă să se învârtă imediat în jurul robotului, cuplându-l la computerul ei și rulând diagnostice pe care nici nu le înțeleg.
       – N-are nimic, zice ea scuturându-și peruca neagră.
       – Adică vrei să zici că vreun idiot a aruncat un robot perfect funcțional?
       – Așa s-ar părea, ridică ea din umeri. Poți să scoți bani buni pe el de la Bill Juma’ de Cașcaval. Acum stai să vedem ce noutăți are pentru noi, zice ea.
       Nu mai avem conexiuni intracraniene. Ecranele colective nu difuzează decât divertisment penibil și propagandă guvernamentală. Memoriile roboților, așa defecți cum sunt de obicei, le mai oferă locatarilor Gropii câte o veste despre cum merg lucrurile în restul galaxiei civilizate. Pe mine nu mă interesează, dar pe Jinna da. Când ai lăsat o familie în urmă, a afla lucruri despre planeta pe care ai locuit e ca și cum ai primi o scrisoare de acasă.
       – Extra! exclamă Jinna. E robotul unui fost ministru galactic, Cassio Selznick. Parc-am auzit de el.
       Eu dau din umeri ca unul pe care îl doare fix în dos de politică.
       – Ți l-aș mai lăsa, dar e o marfă care trebuie vândută repede…
       Bag mâna în tașcă și îi întind un pantof albastru, fără toc, pe care l-am cules înainte de încăierarea cu Slinoșii. Jinnei îi plac pantofii, chiar dacă nu mai poartă decât unul. Ea își freacă obrazul de al meu și eu îmi amintesc, înfiorat, de locul unde metalul întunecat al protezei se încleștează pe carnea albă a pulpei ei. Îmi place să-mi plimb buzele pe locul ăla, dar acum n-am timp. Trebuie să pun robotul la adăpost.
       Descopăr, însă, că între mine și confortul dubios al locuinței mele – un fost container în care s-a transportat mobilă – stă o bandă de Slinoși. Abia dau colțul pe strada mea și le zăresc surtucele galbene și părul lung de la care li se trage numele. O zbughesc fără să mă uit de două ori, cu robotul după mine. Coridorul trimite până la mine duduitul pașilor lor. M-au văzut! Continuarea

Planeta gunoaielor (1) — 23/06/2020

Planeta gunoaielor (1)

Mă feresc și lanțul îmi șuieră pe la ureche. Îmi proptesc pumnul – cu tot cu boxul paralizant – în mutra Slinosului și-l văd dând îndărăt cu masca spartă și cu obrazul amorțit. N-am vreme să văd ce fac ceilalți Îndrăzneți. Caut din ochi un alt surtuc galben și sar pe el. O ghioagă cu ghinturi șuieră undeva în apropiere și un cuțit scrâșnește în contact cu pieptarul din polifibră al altcuiva.
De jur împrejur, ca niște năluci în ceața cafenie, veghează nepăsători roboții de pază.
    VEZI AICI LISTA EPISOADELOR
Cât vezi cu ochiul și adânc sub picioarele noastre se întind straturile de gunoaie ale generațiilor prezente și trecute, la care noile transporturi adaugă periodic dealuri, ravine, platouri.
Mă mănâncă degetele să scot blasterul, dar în Groapa de Gunoi nu-i voie cu arme energetice, cel puțin acolo unde te pot vedea roboții de pază. Îmi avânt ranga prin aer, gata să-i dau o lovitură devastatoare Slinosului, dar acesta dispare brusc și simt că terenul îmi fuge de sub picioare. În imensa masă de fiare vechi, electronice uzate, pantofi, mobilier de plastic rupt, se deschide o pâlnie, ca un vârtej de apă, gata să absoarbă fără mofturi Îndrăzneți și Slinoși deopotrivă. Platoul denivelat pe care ne-am încăierat se transformă cu iuțeală într-un crater. Două Surtuce Galbene alunecă zbătându-se spre gura lacomă și strâmbă. Mă ridic în picioare și îmi acționez cizmele propulsoare, dar e greu să îți iei avânt de pe un teren în mișcare. Aterizez prea jos, sub buza craterului și mă târăsc în susul pantei, în timp ce râul de deșeuri de sub mine curge din ce în ce mai repede. Deasupra, cerul cenușiu, pe care soarele e doar o minge roșie, ștearsă, se vede ca de pe fundul unui puț.
Am ajuns aproape de buza prăpastiei, când aceasta se surpă sub ochii mei. Urlu de furie în interiorul măștii și, tocmai atunci, un braț metalic numai cabluri și tije se întinde și mă prinde de mână, trăgându-mă sus, în siguranță. JRK-20 mă pune jos, mă privește fără o vorbă, cu ochiul lui funcțional sclipind sumbru, și se îndepărtează șchiopătând. Pe Groapa de Gunoi, cunoscută cândva drept planeta Galaction, până și paznicii sunt defecți. Asta-i umilința supremă, să-ți salveze viața ticălosu’ de JRK, dar oricum, când ajungi cetățean al Gropii mare mândrie nu ți-a mai rămas.
Și gata. Ne adunăm și ne numărăm. Trei camarazi dispăruți, striviți sau sufocându-se lent undeva sub masa de deșeuri. Slinoșii au pierit, parcă i-ar fi înghițit pământul. Poate i-o fi și înghițit, cine știe. Îndrăzneții stau o clipă cu capul plecat, apoi se împrăștie explorând noul peisaj, în speranța că alunecarea de teren va fi dezgropat ceva de valoare. Pe Galaction, oamenii sunt mai puțin prețuiți ca deșeurile, ăsta-i adevărul.
Cotrobăi prin nimicuri, dar nu mi-e mintea la asta. Mă întreb ce-a provocat alunecarea de teren. Poate undeva, în adâncuri, a cedat vreo structură care ruginea în pace încă de când era bunica ADN sau poate a fost un plastivorm bătrân și lacom. Mă mai întreb de ce au încercat Slinoșii – cum le zicem noi, sau Surtucele Galbene, cum își zic ei – să își bage primii nasul în transportul de deșeuri de pe Hymera Tertius, când se știe că pe sectorul ăsta al Parcelei 13 noi, Îndrăzneții, avem prioritate.
Robotul îmi răsare brusc înainte din pâcla cafenie. Androizii defecți, executând în buclă o anumită mișcare, sunt o priveliște obișnuită în Groapa de Gunoi. Se văd câțiva chiar acum, unul care lecturează la nesfârșit aceleași două pagini din biblioteca virtuală a minții lui și altul care mereu trage după el în lesă câte un câine mort. Chestia e că după ce petreci ceva timp în Groapă ajungi să-i știi pe toți, iar ăsta care mi-a tăiat calea nu-i dintre ei. E elegant. Carcasa argintie e lucioasă în ciuda zgârieturilor, membrele, prelungi și grațioase, curba de metal a obrazului, perfectă. Pe planeta asta a ciurucurilor, e, probabil, singurul lucru frumos. Și eu n-am mai văzut ceva care să fie pur și simplu frumos de pe vremea când eram cetățean al Geraniei. Continuarea

Planeta gunoaielor (sumar) —

Planeta gunoaielor (sumar)

Planeta Galaction, cunoscută și ca Groapa de Gunoi, este locul unde lumile locuite își depozitează deșeurile nereciclabile. Inclusiv pe cele umane. Când Rade, de profesie scormonitor prin gunoaie, descoperă un robot care ascunde în memoria sa un secret important, crede că a pus mâna pe biletul de plecare către lumea civilizată. Numai că unele secrete trebuie păstrate cu orice preț și Rade nu e singurul care vrea să scape de pe Galaction.

Episodul 1. În care descoperim cu ce pericole se confruntă un scormonitor prin gunoaie în viața lui de zi cu zi.

Episodul 2. Rade trebuie să-și apere robotul proaspăt găsit de banda Slinoșilor.

Episodul 3. Eroul nostru cere ajutor și primește mai mult decât dorește.

Episodul 4. Rade și Jude sunt atacați de un adversar neașteptat.

Episodul 5. În care Rade găsește o explicație pentru prezența robotului pe Galaction.

Roboți defecți plimbând câini morți sau cum am scris „Planeta gunoaielor”.

Crima de pe strada Vântului turbat – EBOOK GRATUIT! — 19/06/2020

Crima de pe strada Vântului turbat – EBOOK GRATUIT!

Descarcă și citește gratuit Crima de pe strada Vântului turbat! Primești ca bonus o altă povestire despre un caz de-al lui Funes, Prizoniera.

Accesează linkul de mai jos și vei avea la dispoziție formatele epub și mobi. Tot acolo vei afla care este următoarea povestire ce va fi publicată AICI, în fiecare marți și vineri, începând de săptămâna viitoare.

Lectură plăcută!