E un virus în Rivendell? — 20/09/2015

E un virus în Rivendell?

Eu (urmărind pentru a cinșpea oară Stăpânul inelelor și începând să mă simt, de data asta, oarecum plictisită) arăt cu degetul când pe ecran apare Elrond aka Agentul Smith:

– Ia uite, e un virus în Matrice! Agentul Smith s-a infiltrat și aici!

Boyfriend, care nu îl vede decât a cincea oară îmi aruncă o privire indulgentă:

– Țțț!

Eu, lovită brusc de inspirație:

– Și dacă de fapt și Middlearth e tot visul unor inși care vegetează în cuve? Dacă pe ăștia agentul Smith i-a păcălit că e de partea bună? Dacă, de fapt, cei nouă nazguli sunt versiuni ale lui Neo, mai ales că a) se îmbracă în negru, ca și el și b) știm bine din Matrix Reloaded că fuseseră mai mulți Neo de-a lungul timpului. Dacă Sauron e de fapt Morpheus sau poate Oracolul?

Boyfriend, cu ochii lipiți de ecran și cu un gest de discretă nerăbdare:

– Măăăi…

… în timp ce pe ecran Elrond spune: „Men? Men are weak!” cu aceeași voce cu care Agentul Smith i se plângea lui Morpheus că nu îi mai suportă pe oameni și mai ales mirosurile lor.

Deci aveam dreptate, da?!

O, wait! E cineva la ușă!

Publicitate