Crăciun fericit! — 24/12/2009

Crăciun fericit!

Publicitate
Nevoia de eroi — 14/12/2009

Nevoia de eroi

Cred că puţini oameni sunt atât de tari încât să poată trăi fără să aibă eroi (deşi, fireşte, e posibil să mă înşel).

Unii îi caută şi, dacă nu-i găsesc, şi-i inventează*, atribuind cuiva calităţile pe care le admiră. Alţii nu-i caută dar se ciocnesc la un moment dat de o anumită atitudine, de o tărie de caracter, de un curaj, de o încăpăţânare în a-şi urma visele şi descoperă, astfel, că o persoană – pe care poate nici n-au întâlnit-o – le impune respect şi admiraţie.

Întrucât am de gând să încep, în zilele următoare, o serie de postări despre eroii mei, mă gândeam să vă provoc şi pe voi la nişte mărturisiri (care oricum nu or să îmi schimbe opţiunile). Cine sunt eroii voştri? Acei oameni la care vă gândiţi şi vă spuneţi: „aşa aş vrea să fiu” sau „dacă el/ea a putut astea, în asemenea condiţii, atunci pot şi eu măcar atâtica”. Acei oameni care vă fac să vă simţiţi, în acelaşi timp, mici dar dornici să creşteţi cât mai mari cu putinţă. (Pot fi şi personaje din cărţi, deşi eu am de gând să scriu despre nişte fiinţe reale.)

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

* de fapt, într-un fel, toţi ne inventăm oarecum eroii până la un punct, alegând calităţile pe care le căutăm sau investindu-le de-a dreptul unei persoane sau alteia