Nu știu cu ce cuvinte — 13/11/2014

Nu știu cu ce cuvinte

Nu știu cu ce cuvinte să mai îndemn lumea să voteze cu Iohannis. Ar trebui să scriu ceva despre vot, nu? că doar am scris și doar pontaînainte de turul I și de atunci nu mi-a pierit interesul pentru procesul electoral. Ba chiar îmi dă fiori crunți ideea că Ponta o să ajungă președinte, iar PSD, care deja ne sfidează pe față, o să aibă toată puterea pe mână. Dar nu știu cum aș putea să conving eu pe cineva dacă oamenii nu sunt deja convinși după sfidarea, aroganța și disprețul pe care ni le-a servit PSD zi de zi în astea două săptămâni.

Adică nu v-a ajuns ce-ați văzut în țara asta din 2 noiembrie încoace? Găini moarte aruncate în curtea unuia dintre adversarii politici, amenințări barbare cu ruperea țării, izvorâte dintr-un naționalism atât de grețos încât a stârnit aplauzele lui Vadim Tudor, preoții făcând fără jenă campanie în biserică de parcă pe Pământ ar fi iminentă cea dintâi venire a Satanei, Liviu Dragnea, necromantul-șef al țării, acuzându-i pe ceilalți de turism electoral (?!!!!!!!), o primăriță de reședință de județ referindu-se la Iohannis ca la „nemțălăul ăla” (fac mari eforturi să mă exprim civilizat față de Olguța Vasilescu, dar ea, Firea și Cristiana Anghel sunt tot ce-a produs mai sinistru PSD/USL-ul), toți fripturiștii în amurgul carierei lor politice lăsând deoparte inamiciții ai zice de netrecut în speranța că o să mai apuce o ultimă bucată de ciolan înainte de pensie – Constantinescu, Meleșcanu, Vadim, Tăriceanu – promisiunile de creșteri salariale la tot cartierul, niște țepe pe care oamenii văd că sunt dispuși să le ia la infinit deși se poate vedea și din avion că economia nu le va permite, bugetul pe 2015 neprezentat Parlamentului în termenul legal ca să nu se vadă care sunt adevăratele cifre și faptul că, după cum ziceam, economia nu permite, democrația expediată cu o ridicare din umeri, că doar dreptul la vot este o lozincă, ne-a zis-o chiar Ponta,  presa asta ticăloșită care, cu vreo două excepții, a plecat deja genunchiul în fața presupusului câștigător, faptul că ne-am întors, în materie de politică și media, din nou, în anii 90. Și, pe dedesubt, zgomotul ăla persistent produs de baronii care-și freacă palmele de ușurare că o să scape de DNA, în timp ce Ponta se preface, în direct la TV, că nu poate să impună el, ca lider al coaliției majoritare, respingerea legii amnistiei în Parlament.

Efectiv, dacă astea nu v-au convins, eu una n-am cuvinte. Alea de mai sus nu-s cuvinte, sunt o înșiruire de fapte. Și oricum după 25 de ani de democrație șchioapă ar trebui să fim în stare să votăm și fără să fim seduși de cuvinte, ale oricui.

Probabil după alegeri o să fiu din nou suficient de furioasă pe România care s-a recunoscut în Ponta ca să înșir iarăși cuvinte pe-aici ca o formă de terapie. Dar deocamdată nu știu cu ce cuvinte să vă conving să mergeți la vot și să nu-l votați pe Ponta, pentru că, dacă nu v-au convins deja acțiunile lor, nu vă vor convinge nici cuvintele mele și meritați oricum să trăiți în țara condusă de PSD, în care-o să fiți mințiți c-o duceți bine când, de fapt, vă va merge din ce în ce mai prost.

Publicitate