În inima vântului (6) — 25/12/2020

În inima vântului (6)

      Un nou episod, împreună cu urările mele de bine. Crăciun fericit și să fiți sănătoși, voi și cei dragi vouă!

      – O, nu știu, zise Marcias. Erau lucruri pe care Carina nu mi le spunea în ultimii ani. Abia dacă mai vorbeam și îmi contrazicea fiecare decizie… Nu îndrăzneam s-o mai întreb nimic, fiindcă mă acuza c-o verific… c-o spionez… Ultimii ani au fost groaznici. Cine s-ar fi gândit, la început?
      Prim-Consortul clanului Harald era cenușiu la față și bărbia îi era năpădită de țepi cărunți. Illyan și-l aminti elegant în hainele de doliu, așa cum îl văzuse cu o săptămână înainte, și se îngrozi.
      Încăperea în care se aflau nu era nici ea de natură să-l facă să se simtă în largul său: o cameră fără ferestre, cu pereții, podeaua și tavanul de granit, aflată mult sub nivelul solului. Masa la care stăteau față în față el și Marcias era tot din granit. La fel și bancheta dură de sub el. Crane se sili să respire normal. Camerele de interogare ale Meteorologiei îi provocau o groază viscerală. Auzise că imposibilitatea de a folosi Talentele te putea face să înnebunești și în această încăpere înțelese că nu era o exagerare.
     * LISTA EPISOADELOR
      – Eu și Carina chiar ne-am iubit în primii ani, zise Marcias privind rătăcit în jur. Atunci totul ne ieșea. Mă întreb uneori când anume ne-am îndepărtat și nu găsesc un moment anume.
      – Marcias, încearcă să-ți amintești ceva, orice. De asta depinde eliberarea ta, îl îndemnă Illyan.
      – Nu știu nimic, Illyan. M-am gândit că e ciudat s-o trimită pe Jasmilla și chiar i-am atras atenția că o să aibă de suferit în altă matriarhie. Nici nu m-a ascultat. O, e groaznic aici! Dacă mai stau mult o să înnebunesc! Ce se petrece afară?
      În cele din urmă, după ce mai discută cu Marcias câteva minute încercând să-l încurajeze, Illyan auzi ușa deschizându-se îndărătul său. Intrară două femei în uniformele albastre și cenușii ale Meteorologiei, aceleași care îl întâmpinaseră la sosire. Puteau fi gemene, iar uniformele nu făceau decât să sporească impresia. Una dintre ele îl luă de cot pe Marcias, silindu-l să se ridice, în timp ce cealaltă se așeza în locul lui, față în față cu Illyan.
      – Illyan Crane, zise femeia. Illyan cel fără clan. Ce poți să ne spui despre furtuna asta?
      Illyan se încruntă nedumerit.
      – Că devine plictisitoare și că mi-aș dori s-o puteți opri la timp pentru curse.
      – Deci zici că n-ai nimic de-a face cu ea, rosti tărăgănat femeia.
      În spatele lui, Marcias ieși, iar ușa se închise și fu încuiată. Cealaltă femeie se rezemă cu umărul de ea și își încrucișă brațele pe piept. Illyan simți că îi curge gheață prin vene.
      – Îmi puteți verifica oricând pandantivul, zise el întorcându-se către femeia de la masă.
      – Ei, haide, Illyan, zise cea din ușă. Pandantivele sunt pentru fraieri. Ești unul dintre puținii inși din orașul ăsta care nu are nevoie de pandantiv ca să își focalizeze Talentele.
      Nu erau gemene, își spuse Crane, deși erau ambele brunete, palide și de aceeași înălțime. Una avea nasul coroiat și cealaltă pistrui. Ochii uneia erau albastru-cenușiu, iar ai celeilalte aveau culoarea cerului într-o zi senină.
      – Și în plus, adăugă cea din ușă, disprețul tău față de matriarhii este cunoscut.
      – Da, spuse cea din fața lui. Refuzi să aderi la vreun clan…
      – Ceea ce nu e ilegal, punctă Crane.
      – Nu, e doar dubios. Haide, recunoaște, ai vrut să te distrezi puțin zguduind societatea asta odioasă. Societatea asta care te obligă să te vinzi ca să trăiești. În care bunăstarea ta depinde de capacitatea de a lăsa gravidă câte-o putoare răsfățată, fie că-ți place de ea sau nu.
      Unul dintre pereți, observă el acum, era înnegrit ca după un incendiu. Cineva încercând să folosească Focul ca să scape sau eliberându-l asupra zidurilor impasibile într-un acces de furie. Marcias? Se simți deodată foarte calm.
      – Îmi pare rău s-aud că simți asta despre societatea noastră, zise el. N-aș fi crezut că anarhismul își află locul în inima Meteorologiei. Superiorii tăi știu?
      – Ești șmecher, Crane, nu? Cu costumașele și buclișoarele tale și cu limba asta șmecheră. Ce zici ce șmecher e? spuse femeia de pe scaun.
      – O, la început așa sunt toți, ridică din umeri cea de lângă ușă. Dar până la urmă, după o săptămână fără Talente, toți se smiorcăie.
      – Uitați care-i treaba! N-am avut plăcerea să vă aflu numele și cred că mă pot lipsi de ea în continuare, le întrerupse Illyan cu dispreț, punând picior peste picior și aranjându-și manșetele cămășii. Dacă credeți că puteți prezenta o explicație credibilă… arestați-mă. Dacă nu, am în mod sigur vreo trei invitații la cină diseară și-aș vrea să văd cum o să mă țineți aici.
      Femeia se desprinse de ușă.
      – Fără clan. Fără legături. E ușor… Iar pandantivul o să arate ce spunem noi că arată. Poate c-ar trebui să stai aici un timp și să te gândești dacă n-ai ceva de mărturisit.
      Rămas singur, Illyan nu-și dădu seama cât timp trecuse. Apoi brusc ușa se deschise și una dintre femei se ivi în prag:
      – Bine, zise ea. Sunteți liber. Deocamdată.
      Crane se ridică nedumerit. Femeia din ușă se răsuci pe călcâie și-l conduse pe un coridor de granit și pe o scară cu trepte roase de pași, care-l făcu să se întrebe câți dintre cei care le coborâseră avuseseră șansa să le și urce înapoi. Apoi ajunseră în holul de la parterul clădirii și Illyan înțelese motivul bruștei sale eliberări. Cu mâinile la spate și emanând un aer de enervare stăpânită, Stevana Farad privea cu dispreț în jur. Meteorologii o ocoleau de la distanță, năuciți de prezența sa.
      – Crane, bubui vocea autoritară a Stevanei, în ce loc ciudat te găsesc! Am trecut să te iau la cină și imaginează-ți ce surprinsă am fost când am aflat că aveai alte planuri.
      Îi puse pe umăr o mână acoperită de arsuri și cicatrice și-l purtă afară, unde una dintre velierele Pompierilor, cu pânzele în culorile roșii și portocalii ale focului, aștepta pe culoarul neutru, spre nedumerirea trecătorilor, care nu se jenau să caște gura. Un vehicul al Pompierilor în fața Meteorologiei era o priveliște neobișnuită.
      – Protejatul ăla al tău, Toole, a dat buzna în clădirea Pompierilor și nu s-a lăsat până când nu l-am primit, îl informă Stevana după ce veliera se puse în mișcare.
      – Da, Toole e foarte încăpățânat când își pune ceva în cap, spuse Illyan.
      – Mie-mi spui? râse Stevana. Abia l-am oprit să mă însoțească. Meteorologia a făcut ceva mofturi, mai întâi, dar când am întrebat ce dovezi există împotriva ta, n-a mai avut ce face.
      Femeia își trecu îngândurată degetul arătător peste țesutul lucios care-i înlocuia jumătate din sprânceana stângă.
      – Navighezi pe ape tulburi, Crane. Sigur îți dorești asta?

      (Episodul următor)

      LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

      COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

      Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

Publicitate
În inima vântului (5) — 18/12/2020

În inima vântului (5)

Cu mulțumiri pentru toți cei care își fac timp să intre și să citească în ciuda agitației de dinainte de Crăciun, un nou episod:

      Caresse avea nasul și ochii roșii de plâns și era atât de fermecătoare în disperarea ei, încât Illyan o luă în brațe și o acoperi cu sărutări.
     – Dar acum n-o să mai vii să faci dragoste cu mine! suspină ea.
     – Contractul este pentru doi copii. Sigur că o să mai vin, o asigură el, continuând să o sărute în timp ce în sinea lui calcula avansul pe care putea să-l ceară.
     – Da, dar o să mai vii abia peste nouă luni! Și n-am făcut dragoste decât de patru ori! O, îmi doresc să nu fi prins rod! exclamă ea disperată culcându-și obrazul la pieptul lui.
     – Haide, nu mai plânge, spuse el mângâind-o ușor. Dacă ar fi trecut prea mult timp fără să prinzi rod s-ar fi considerat că e vina mea și s-ar fi rupt contractul. Și atunci nu ne-am mai fi văzut deloc.
     * LISTA EPISOADELOR
     Caresse își ridică privirea spre el.
     – De ce nu vrei să intri în clanul nostru prin căsătorie? întrebă ea.
     – Pentru că nu vreau obligații de clan. Ce vreau eu e…
     Se opri la timp, înainte să spună „libertate”.
     – Mobilitate. Să călătoresc, să am aventuri… sau măcar să știu că pot porni în orice direcție când vreau.
     – Dacă aș fi eu matriarha… când voi fi eu matriarha, se corectă ea, o să te las să te duci oriunde vrei, atâta timp cât o să-mi promiți că pe urmă te întorci la mine!
     Și, deși puține femei ar fi făcut o ofertă atât de generoasă, el avu senzația că o cursă își închidea fălcile în jurul lui. Ideea că cineva trebuia să-l lase să facă ce voia…
     – Illyan, zise Caresse, care îl așteptase să răspundă.
     – Hai să-ți zic ceva, spuse el, încolăcindu-i talia cu un braț și răsturnând-o în așternut. Cu grijă, mai putem face dragoste și azi.
     Dar imediat ce se desprinse de ea fata începu din nou să plângă și adormi cu lacrimi în ochi.
     Illyan rămase mult timp treaz. Contractele precum cel încheiat cu clanul Faïal îi asigurau o viață fără griji, dar n-o putea ține așa la nesfârșit. Mai avea zece ani în care să decidă dacă se alătura sau nu unei matriarhii, zece ani înainte ca talia să i se îngroașe, sămânța lui să-și piardă vigoarea și valoarea lui pe piață să scadă. Iar un viitor ca acela preconizat de Joff ar fi făcut cu totul inutilă transmiterea Talentelor și atunci… Se înfioră. O, dacă măcar știința lui Toole s-ar fi dovedit mai precisă! După un timp, adormi și el.

      În visele lui, Illyan își croia drum printre paturile mizerabile ale spitalului improvizat. Ploua și apa se scurgea prin acoperiș, picurând pe podea, pe saltele și pe fețe prea epuizate ca să se mai ferească. Bărbatul îl privea cu ochi familiari într-un chip care era doar o mască a morții. Oasele feței împungeau pielea ca și cum propriul schelet și-ar fi croit drum afară, consumându-l lent. Era atât de slăbit încât, deși îl recunoștea pe cel care se apleca deasupra lui, nu era capabil nici măcar de o tresărire. Illyan rostea numele prietenului său din copilărie și îl mângâia pe obraz, iar celălalt închidea ochii și-și înfunda fața în pernă, încercând să se ferească de atingerea lui.
      Illyan se trezi ca de fiecare dată cu lacrimi în ochi și îi trebuiră câteva clipe să se smulgă din lumea visului. Nu-l mai avusese de mult. Decorul familiar al dormitorului său nu reuși să-l liniștească.
     Alături de el, Caresse dormea și ea un somn agitat, scâncind și foindu-se, murmurând nedeslușit.
     Illyan o mângâie ușor, fără s-o trezească, și ea se liniști. Era cât pe ce să ațipească și el când simți miros de fum. Se ridică uluit în capul oaselor. Perdelele patului luaseră foc. Le stinse fără efort, dar ele se aprinseră din nou. Le mai stinse o dată. Le stinse din nou.
     Lângă el, Caresse țipă.
     Se răsuci și o descoperi în șezut, privind flăcările cu palmele peste gură. Illyan le stinse iarăși și de data asta rămaseră stinse. Fără să-și mai tragă un halat pe el, se repezi la ferestre și le deschise larg. Nimic nu tulbura apa șanțului lat din jurul casei. Pe strada de dincolo de ea nu trecea nimeni. Agresorul, oricine era, se făcuse nevăzut.
     Reveni lângă Caresse și încercă s-o aline. Fata plângea în hohote. Illyan o cuprinse în brațe, o mângâie, o sărută și încet-încet reuși s-o calmeze.
     – Îmi pare rău, zise ea. Îmi pare atât de rău! N-am vrut. Să nu-i spui mamei!
     – Ce să nu-i spun? întrebă el, înregistrând în gând că fata spusese „mamă” referindu-se la Mathinde Faïal. Era așadar copilul trupesc al matriarhei. Ceea ce nu ar fi trebuit să conteze, dar conta.
     Caresse oftă nefericită.
     – Mereu îmi scapă de sub control când sunt supărată.
     – Ce? Aaaa… Focul, pricepu Illyan în cele din urmă. Dar…
     Fără cuvinte, luă în mână pandantivul Caressei, care indica limpede unicul ei Talent, Apa. Fata îl privi palidă de frică.
     – Nu sunt foarte Talentată cu Focul, abia pot să aprind o lumânare, zise ea. Numai că… O, Illyan, spune-mi că n-o să ne dai de gol!
     Se agățase de umerii lui privindu-l implorator.
     – Mama mi-a interzis să folosesc Focul, pentru că atunci ar fi trebuit să plece Jala și toată lumea o iubea pe Jala! Și m-a disciplinat, mi-a arătat că Focul arde. Nu-mi doream un asemenea Talent, așa mi-a zis. Așa că la testare Focul nici nu s-a mai văzut. Era mic. Și între timp Mara și Fay au crescut și s-au căsătorit în alte clanuri și Dorian a murit și deci în clanul nostru nu e depășită Limita Superioară, așa că nu încălcăm de fapt nicio lege și oricum era un foc mic… Illyan, port copilul tău! N-o să ne denunți, nu?
     Mirosul de ars era sufocant. Illyan îi strânse în brațe trupul zguduit de plâns. Simțea o tandrețe stranie față de Caresse, văzând-o așa, mică și speriată.
     – Nu te teme, draga mea, n-o să le spun nimic. Știi bine că urăsc regulile astea. Ești în siguranță.
     În același timp, o parte cinică a minții lui calcula cât de recunoscătoare avea să-i fie Mathinde pentru că nu-i trădase secretul.

                         *

     – Interesant, comentă Toole a doua zi când Illyan îi povesti întâmplarea. Din cercetările mele, dacă oamenii își reprimă niște sentimente foarte puternice, acestea nu dispar și se întâmplă să izbucnească la suprafață când nici nu te aștepți. Dacă și cu Talentele reprimate e la fel? În fond, am constatat deja că furia poate amplifica ușor Talentul, deci există o legătură…
     – Dar Talentele reprimate trebuie să fie totuși cazuri extrem de rare, obiectă Illyan. Știi bine ce riscă matriarhele care sunt prinse, și chiar clanurile lor.
     – Și dacă furtuna asta de care nu mai scăpăm e manifestarea unui asemenea Talent reprimat? Îți dai seama câtă furie a strâns posesoarea sau posesorul? zise Glorius.
     Pagoda plutea lin pe lacul artificial ce înconjura reședința lui Crane. Acolo unde alții preferau grădini elaborate, Illyan trântise o întindere de apă, cu insulițe legate între ele prin mici poduri elegante, printre care se strecurau pagode cochete. În privința Apei, Crane era doar un Talent mediu, dar reușea să scoată din această înzestrare tot ce se putea, făcându-și invitații să se întrebe, de fiecare dată, ce ar fi putut realiza cu celelalte daruri ale sale. În acest moment, aranjamentul îi permitea să se lase văzut de trecători, în amiaza aurie, impecabil în costumul său de catifea vișinie, prânzind în compania lui Toole.
     Numai că, în loc să mănânce, Toole plimba furculița prin farfurie căzut pe gânduri.
     – S-ar lega, zise el după un timp. S-ar lega mult prea bine. Știm că Jasmilla era Disciplinatoarea clanului Harald. Matriarha clanului era susținătoarea pedepselor crude, ne-a spus-o Sondra Bufin, iar Caresse ți-a dat de înțeles că modul de a face un copil să-și ascundă un Talent pentru a nu fi depistat de examinatori este să faci să-i devină neplăcută exercitarea acestuia. Cam ce crezi că i-ar fi făcut astea două unui copil ca să-l determine să nu mai recurgă la Apă?
     Illyan se înfioră.
     – Din motive pe care nu le știm, Carina decide să nu trimită copilul în afara clanului, continuă Glorius. Poate e copilul ei trupesc, poate o face ca să răsplătească fidelitatea unui membru al clanului. Copilul crește mare și capătă însărcinări, cum ar fi cea de a ține legătura cu Jasmilla, trimisă să spioneze matriarhia Bliss. O vede săptămânal pe femeia care l-a chinuit în copilărie. Simon ne-a povestit că el îi făcea reproșuri: probabil se simte frustrat că nu-și poate exercita Talentul cu Apa. Poate ratează o căsătorie din pricina asta sau poate un post bun: una e să ai Talent numai cu vântul – și știm că are, hangița ne-a spus că vântul nu i-a clintit o cută a mantiei – și alta e să fii un Multitalent. Ceva face să se rupă bariera care-l împiedica să recurgă la Talent. Și atunci se revoltă împotriva asupritoarelor sale și decide să le ucidă. Cum ar putea fi prins? Nimeni nu știe că el e Talentat cu Apa. Între timp furtuna îi ține pe meteorologi și pompieri atât de ocupați, încât nu mai pot cerceta cum trebuie asemenea cazuri. Morțile pot trece drept sinucideri.
     Își ridică privirea către Illyan și oftă:
      – Nu avem acces la registrele clanului, și nici la ale Meteorologiei. Va fi complicat să-i descoperim pe toți bărbații clanului Harald care au Talent cu vântul. Iar omul care ne-ar putea da informații e la închisoare.
      – Te referi la Marcias?
     Toole dădu aprobator din cap.
     – E Prim-Consort. Trebuie să știe cine ținea legătura cu Jasmilla.
     – Dar n-ai nicio dovadă că asta e varianta corectă, zise Crane. Încă mai e posibil să fi venit cineva și s-o fi ucis pe Jasmilla după plecarea omului ei de legătură.
     – Da, se poate, admise înnebunitor Toole. Mai am și alte teorii, dar asta e cea mai promițătoare.
     – Știința asta a ta nu e deloc precisă, oftă Illyan. Cum o să putem prinde ucigași cu ea?
     – Eu nu vreau să prind ucigași cu ea, Illyan. Vreau numai să ajut alți oameni.
     Illyan se aplecă spre el.
      – Tu nu vrei, dar eu da! șuieră el cu glas scăzut. Cât crezi c-o mai pot ține așa? Mai am maxim zece ani! Și pe urmă?
      Glorius tăcu un timp.
     – Illyan, nu-mi place să-ți fiu o povară, zise el în cele din urmă. Cred că știința asta mi-ar permite să trăiesc de pe urma ei. Aș putea începe cu veteranii din războaiele meteorologice, știu prin ce trec.
     – Nu ești o povară, cum poți să spui așa ceva? replică Illyan cu aprindere. Dar, Glorius, nu vezi? Familiile care au ceva de ascuns ar veni la noi, nu la Pompieri. Ar avea încredere că eu pot să le rezolv problemele discret. Asta ne-ar permite să trăim tihnit. Tu ți-ai face teoriile, eu aș pune întrebările. Sunt căutat datorită Talentelor mele. Fete cum e Caresse mi-ar spune orice.
     Glorius îl privi cu atenție și zâmbi.
     – Deci asta plănuiai în tot timpul ăsta? Ai vise mari, Illyan!
      – Da, zise Illyan făcând pagoda să plutească spre mal. Și dacă răspunsul lui Marcias e tot ce-ți trebuie, o să-l capăt.

     (Episodul următor)

      LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

      COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

      Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

În inima vântului (4) — 11/12/2020

În inima vântului (4)

     – De ce nu mi-ai spus că venim aici? Puteam să trecem mai întâi pe la mine. Mi-aș fi luat niște haine mai puțin bune!
     Illyan umbla vigilent ca o pisică, ocolind băltoacele în care Glorius călca nepăsător.
     – Illyan, tu n-ai haine mai puțin bune, ai numai haine care-ți plac mai puțin. Suntem aici ca să vedem ce făcea Jasmilla Bliss, ieri am descoperit unde anume venea.
     Crane oftă, încercând să își aleagă drumul prin noroiul și mormanele de țigle sparte ce acopereau străzile. Furtuna reizbucnită pe neașteptate cu două zile în urmă lovise cu necruțare Groapa, locul unde se adăposteau Antitalentele fără clan sau Talentele prea mărunte. În jurul lor, oameni apatici umblau fără o țintă clară. Câțiva bărbați își dădeau din mână în mână bârnele prăbușite ale unui acoperiș. O femeie stătea ghemuită pe trotuar cu genunchii la piept și plângea în hohote.
     * LISTA EPISOADELOR
     Cerul de deasupra lor era cenușiu, deși restul Eofrastului avea parte în acea zi de un pui de soare. Firește, Controlul Meteorologic supraveghea vremea și în Groapă, dar nu era simplu să-i asigure orașului o climă constantă și previzibilă, punând în acord necesitățile dictate de trafic și de temperatură și topind armonios în peisajul climatic general efectul Talentelor locuitorilor. Toate acestea făceau ca uneori niște nori încărcați de furtună sau vreun curent de aer buclucaș să trebuiască să fie trase temporar undeva, pe un culoar mort, ca să nu strice acordajul extrem de fin. Așa că în Groapă nu numai străzilor, ci și văzduhului i se potrivea acest nume.
     – Hai c-am ajuns, zise Tool. Lasă-mă pe mine să vorbesc, aici nu-s aristocrații tăi!
     La mesele unei crâșme adăpostite sub o boltă de viță jumulită, bărbați și femei țintuiau cu privirile pahare de băutură, de parcă ar fi încercat să-și citească viitorul pe fundul acestora și ar fi găsit acolo numai vești proaste. Un bărbat adus de spate, cu lațe cenușii acoperindu-i obrazul, stătea în genunchi și se străduia să spele lespezile cu o cârpă la fel de murdară ca ele.
     Hangița îi întâmpină cu o privire ostilă. Când Illyan scoase din buzunar o monedă asortată la curiozitatea lui Tool, privirea deveni interesată.
     – Nu știam că e așa o persoană sus-pusă, mai ales că nici nu arăta, zise ea. Se întâlnea aici cu un băiat, cam o dată pe săptămână. El venea mereu cu o mantie cu glugă, așa că n-am reușit să-l văd. M-au întrebat și cei de la Meteorologie.
     Pe chipul ei se ivi o expresie bănuitoare.
     – Da’ voi de ce vreți să știți?
     Pentru că te plătim, de aia”, se abținu Illyan să-i zică.
     – Suntem din fosta matriarhie a femeii, zise repede Tool. Matriarha noastră vrea să știe și ea ce s-a întâmplat!
     Femeia dădu din cap îngândurată. Illyan scoase o altă monedă.
     – S-au certat înainte să-și ia ea zilele? întrebă Tool.
     Femeia întinse mâna și Illyan fu gata să-i dea moneda, dar Tool îl opri.
     – Atunci… n-aș putea spune. A fost chiar în noaptea când a izbucnit prima oară pacostea asta de furtună. Tuna îngrozitor de tare, a și trăsnit castanul ăl mare… Dar altminteri mereu se certau, zise ea. Aproape că nu exista să nu țipe unul la altul. Dar tot veneau. Cereau cerneală și hârtie și se încuiau în cameră câte o oră. El pleca primul. După o oră pleca și ea. Mai puțin ultima dată. Atunci…
     Îl indică pe bărbatul care acum spăla pe lângă picioarele lor. Illyan se feri.
     – Simon a intrat de dimineață să curețe prim cameră și a găsit-o. M-a chemat s-o văd. Patul era complet răvășit și ea era moartă și prin fereastra deschisă intrase ploaia și udase cadavrul și așternuturile.
     – El plecase de mult?
     – Da, zise femeia. L-am văzut eu plecând de cu seară. I-am zis: „Stai, băiete, să chem o velieră publică c-o să te faci leoarcă”, dar el nu m-a ascultat. A ieșit în ploaie și vântul nu i-a clintit nici măcar o cută a mantiei.
     – Bulă protectoare. Deci nu doar Apă, ci și Vânt. Un Multitalent, zise Tool.
     Illyan abandonă moneda în mâinile nerăbdătoare ale femeii și plecară lăsând-o pe aceasta să țipe la Simon, făcându-l neisprăvit și fute-vânt bun de nimic.
     – Cerneală și hârtie. Mă-ndoiesc că-și scriau sonete, zise Illyan privind prudent în jur.
     – Stai că aflăm imediat mai multe, zise Tool. Mai pregătește o monedă!
     Peste câteva clipe, bărbatul cu numele de Simon se ivi ducând o găleată cu apă murdară, pe care o vărsă în rigolă. Glorius jucă pe degete moneda de la Illyan și bărbatul se apropie de ei privind pe furiș în jur.
     – Io nu cred că ierea iubiți, zise el cu ochii la micul soare al monedei. Io fac curat în camere și la iei patu’ nu ierea niciodat’ deranjat, deci cum să iubea ei?
     Se linse ușor pe buze și mai făcu un pas, privindu-l complice pe Tool.
     – Io mai trec pe hol din cân’ în cân’ și nu i-am auzit niciodată făcând cum face oamenii cân’ să iubește. Numai vorbea tot timpu. Și să certa.
     – Bravo, îl încurajă Tool. S-au certat și în ultima seară?
     Bărbatul dădu din cap de-i săltară lațele.
     – Da. Rău. El i-a zis: „Din cauza ta tre’ să îndur umilințele-ăștia” și ea îi răspundea: „Tre’ să faci sacrificii pentru clan, că și io l-am făcut p-a mio”. Și iel i-a zis: „Focu’ să le arză de clanuri” și după aia ia – și aici arătă cu capul către clădirea hanului – m-a chiemat jos. Atâta știu. Acu’ îmi dai aia?
     Tool îi întinse moneda. Bărbatul o luă și o ascunse în haine, chicotind:
     – Meteorologia nu știe asta. Nu m-a-ntrebat nimica, ce să întrebe iele un bărbat prost ca mine. Dacă nu m-a-ntrebat, nici io nu le-am zis, că nu-i frumos să vorbești ne-ntrebat.
     Un timp, cei doi merseră în tăcere, fiecare cu gândurile lui. Illyan își dădu seama că își masa brațul sucit de Tool mai devreme și lăsă repede mâna jos.
     – Ceva parcă se leagă, zise el. La recepția clanului Faïal, femeile alea începuseră să facă aluzie la ceva și pe urmă a venit Mathinde și ne-a întrerupt. Ziceau că Jasmilla era apropiata Carinei și că n-a vrut să intre în matriarhia Bliss prin căsătorie, dar Carina a silit-o. Ăsta o fi fost sacrificiul de care vorbea. Cred că… matriarhiile se spionează între ele. Cred că, uneori măcar, cei care intră într-o nouă matriarhie nu dau uitării vechiul clan, așa cum jură că vor face. E o întreagă lume acolo despre care noi habar n-avem!
     – Se întâlnea aici cu cineva din clanul Faïal ca să-i vândă secretele celorlalți! pocni Tool din degete. De aici hârtia și cerneala. Rezultă două ipoteze. Unu: Jasmilla refuză să mai furnizeze informații și clanul Harald o pedepsește… deși cearta dintre cei doi nu pare să indice asta. Doi: matriarha clanului Bliss află și o pedepsește după plecarea omului de legătură al Jasmillei… Dar în acest caz ar fi ucis-o ea oare și pe Carina?
     – Și să riște un război al clanurilor?
     Illyan se împiedică de o piatră, înjură și se opri să-și contemple bombeul cizmei, constatând amărât că se julise.
     – Așa ceva nu s-a mai făcut de vreo trei sute de ani, dar acum depinde și ce secrete i-o fi spus Jasmilla Carinei. În fine, zise el descurajat, nu pot să mă duc la matriarha clanului Bliss și s-o întreb dacă n-a ucis-o pe Carina. Bietul Marcias!
     – Da, încuviință Tool, cred că Meteorologia s-a decis să-l scoată țap ispășitor. În felul ăsta se va termina și cu pretenția lui de a fi matriarh, fără ca subiectul să fie abordat direct. Dar nu-ți face griji: de data asta cunosc eu pe cineva din clanul Bliss!

*

     – Arzi cărbune, aici, înăuntru. Cărbunele încălzește apa din cazan și o transformă în abur. Aburul o ia pe aici și împinge un piston, care antrenează roțile. După cum vezi, sunt legate între ele.
     Illyan se luptă cu impulsul de a-și acoperi nasul și gura cu batista și ieși învingător. Pentru a treia oară. Cabina era strâmtă, prea strâmtă pentru trei oameni. Fu fericit când coborâră ca să se uite mai bine la roți, legate între ele cu o bară mare de metal ce le făcea să se miște împreună.
     – Ăsta e transportul viitorului, anunță triumfător Jof Trusă-de-Scule, bătând cu palma carcasa neagră și lucioasă cu un clinchet sec. Agăți de el niște cutii mari pe roți și poți să trimiți marfa în siguranță, pe uscat. Sau pui scaune de o parte și de alta a cutiilor și transporți oameni. Mai sigur decât dirijabilul sau balonul, care pot cădea. Mai sigur ca navele, care se pot totuși scufunda, oricât de Talentați ar fi marinarii.
     Își desprinse unul dintre degetele metalice ale mâinii stângi, îi scoase teaca din vârf transformându-l într-o șurubelniță și se apucă să meșterească el știa ce la un șurub. După ce îl strânse în mod mulțumitor, scoase de la brâu o cârpă albă și șterse grijuliu locul.
     – Nu e nevoie de cine știe ce Talent ca să conduci asta, nu? întrebă Illyan.
     – Dragul meu domn, zise Jof montându-și degetul alături de celelalte, nu e nevoie de Talent deloc, deși ceva abilități cu Focul nu strică.
     Hala imensă din jurul lor era plină de zăngănituri, strigăte și fâsâituri. Din când în când un val de aburi se înălța de undeva. Pe jos era pământ bătătorit. Lumina zilei pătrundea prin ferestrele mari, dar cumva tot părea întuneric, probabil din pricina pereților arși și mânjiți. Mijind ochii, Illyan observă că multe dintre siluetele preocupate ce treceau încolo și-ncoace aveau mișcări sacadate, stranii. Ca și interlocutorul lor, purtau proteze proiectate de Breasla Inginerilor, ce înlocuiau membrele pierdute în Cel De-al Patrulea Război Meteorologic.
     Illyan tocmai se gândea cum să aducă vorba despre subiectul pentru care veniseră, când Glorius zise:
     – Uite, Jof, voiam să te rog să mă ajuți cu cercetările mele.
     Jof Trusă-de-Scule, un bărbat de cincizeci de ani, cu părul blond încărunțit, obrazul roșu și o față ce părea să zâmbească și când era serioasă, își dezdoi brațul stâng cu un fâsâit discret și-l bătu pe umăr.
     – Cu plăcere, dragul meu!
     – Documentez mecanismele sinuciderii, ca să-mi dau seama dacă aceste intenții pot fi ghicite. Știu că la voi în clan… ați avut o sinucidere de curând.
     – Da, pufni Jof. Jasmilla. Din dragoste, cică. Nu știu ce să spun, mie nu mi s-a părut îndrăgostită de cineva.
     Mintologistul continuă să pună o serie de întrebări despre ce făcuse Jasmilla în ultimele ei zile. Se părea că nimic neobișnuit.
     – Unii spun că spiona pentru fosta ei matriarhie, zise Glorius în cele din urmă, scăzând tonul, conspirativ.
     – Femeile și jocurile lor! pufni Jof. Noi de fapt o ceruserăm pe Sondra aia tânără, care pe urmă s-a măritat în clanul Bufin. Dar Carina ne-a oferit-o pe Jasmilla zicând că are Talente „asemănătoare”. A fost consiliu de familie, eram Prim-Consort pe vremea aia, și am decis să acceptăm. Înțelegi, zise el scăzând tonul, n-am fost niciodată siguri că era trimisă să ne spioneze. Dar, ca măsură de prevedere, Castalia îi dădea din când în când informații false. Le mai amesteca și cu informații bune, ca să rămână credibilă, cică. Ce minte are și Castalia!          
     Illyan și Glorius schimbară o privire. Crane se întristă. Nefericită femeie! Trimisă din clanul ei ca să spioneze, numai pentru a ajunge să fie folosită împotriva lui!
     – Ei, mă bucur că ți-am cunoscut protectorul, Glorius, zise Jof în timp ce îi conducea spre ieșire. Mi-ar plăcea să am și eu un finanțator generos pentru proiectele mele. Clanul meu nu crede deloc în ele. Deși ghici cine se interesează mai nou de proiectul ăsta? Meteorologia. Ta-daaa!
     – Meteorologia mai bine s-ar interesa cum să readucă odată clima sub control, ca să scăpăm de restricțiile astea, pufni Illyan.
     – Știu și eu? ridică Jof din umeri. V-ați gândit că s-ar putea să fie, mmm, permanente?
     Illyan se înfioră. O viață fără Talente i se părea de neimaginat și o zise.
     – S-ar putea să fim siliți s-o trăim totuși, spuse Jof dându-se în lături ca să facă loc pentru doi tineri mânjiți de funingine care duceau pe umeri niște bare late de metal. Suntem prea mulți. A fost suficient ca un număr oarecare de oameni să poarte capcanele alea de vânt cusute în volane sau gulere ca să dea clima orașului peste cap, și încă atât de rău, că Meteorologia nu reușește să îndrepte lucrurile. Poate că ăsta-i viitorul.

     (Episodul următor)

     LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

      COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

      Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

În inima vântului (3) — 04/12/2020

În inima vântului (3)

     Era prima petrecere în aer liber de după furtună. Clanul Faïal se grăbise să nu i-o ia altcineva înainte. De la un timp, unele familii începuseră să organizeze distracțiile în interior, dar Faïal, casă veche și mereu bogată în Talente, păstra tradiția de a-și ține recepțiile în uriașele grădini pe care orice clan le avea în jurul casei. Să menții vremea plăcută pe tot parcursul unei petreceri în aer liber era o provocare pe care clanurile și-o asumaseră din cele mai vechi timpuri, deși aici, în oraș, cu Controlul Meteorologic la lucru, veghind, corectând și controlând, devenise mai mult o tradiție decât o demonstrație de putere.
     * LISTA EPISOADELOR
     – Ce idee! exclamă A Treia Mamă a clanului Bufin, sprijinindu-și cu mâna pântecele umflat și așezându-se mai comod în fotoliu.
      Un servitor veni cu o băutură răcoritoare și ea sorbi cu nesaț, apoi continuă:
      – Și eu, și Casilda ne-am certat rău cu Carina, atât de rău că am preferat să plecăm din clan, dar s-o omoare Casilda numai din atâta… Sigur, nu te-aș sfătui s-o întrebi pe ea, și-ar ieși rău din fire. Odată mi-a dat foc la rochia preferată… cu mine în ea. Ea e cu Focul, știi, și ăștia au un temperament! E drept, se repezi ea să-l liniștească pe Crane, eram amândouă copile, nu știa ce face. Carina a pus-o pe Jasmilla s-o ardă rău de tot pe braț, ca să se învețe minte. I-a rămas și-acum un semn.
      – Deci Jasmil…
      – Eu nu-s de acord să recurgi la foc ca să disciplinezi copiii, interveni Alonja, Prima Născătoare a clanului Paralt. Niciun copil de-al meu n-o să fie crescut așa. Le-am zis-o de când am negociat contractul de căsătorie: vă fac câți copii vreți, dar fără durități! Am avut parte de destule acasă… Și deci crezi că pe Carina a omorât-o cineva? Nu m-ar mira să fie așa, m-am gândit și eu la asta.
      – Și la cine v-ați gândit? apucă să termine o frază Illyan.
      Femeia clătină enigmatic din cap, legănându-și cerceii, cercuri mari de aur în interiorul cărora dansa câte o flăcăruie. Cerceii erau o demonstrație de forță, fiindcă un Talent minor nu putea menține aprinse două flăcări în permanență, fără să le scape de sub control dacă se concentra asupra altor lucruri.
      – Eu știu sigur că n-am omorât-o, chicoti Sondra Bufin. Mi-e mult mai bine aici decât în matriarhia Harald. Carina bea și țipa la toată lumea și mai erau și băieții ăia pe care îi aducea pe ascuns în camera ei. Era clar că unul dintre ei avea să-i facă felul. Mai mult ca sigur așa s-a întâmplat. Vai ce cald e, parcă nici n-a fost furtună. Căldura asta o să mă termine!
      Illyan trimise o mică adiere – strict de rangul unu – care să-i agite Sondrei dantelele rochiei verzi de gravidă și să-i răcorească obrazul îmbujorat.
      – Mulțumesc, scumpete! E minunat să ai Talent cu Vântul, mi-ar fi plăcut și mie. Casilda, ce faci, draga mea?
      Casilda, înaltă și uscățivă, cu părul împodobit cu flori albe, se opri lângă gravidă. Agita un evantai.
      – Bună, Sondra, Alonja. Illyan, frumosule, ce faci? zise ea ciupindu-l de obraz. Uite, mă topesc din picioare. Ați auzit că…
      – E păcat că nu mai avem voie să purtăm minicapcanele alea de vânt, ne mai răcoreau și pe noi, cei fără Talentul ăsta, zise Sondra. Cine s-ar fi gândit că moda o să dea clima orașului peste cap?! Auzi, lasă asta! Uite, Crane crede că pe Carina ar fi omorât-o cineva.
      Illyan se simțea amețit de puhoiul acela de vorbărie neîntreruptă. Se luptă să prindă un fir, să urmeze indicațiile trasate de Glorius, dar ideile i se destrămau înainte să se înfiripe.
      – Spuneam doar că e ciudat, zise el. Mai întâi se sinucide Jasmilla – care înțeleg că v-a fost soră de clan – apoi la nici o săptămână și matriarha ei. Ambele în același mod.
      – Ei, nu tocmai, zise Casilda. Eu mereu am zis că băutura o să fie moartea Carinei.
      Zâmbi în dosul evantaiului.
      – Cât despre Jasmilla… Ei bine, am luat alaltăieri cina cu cineva din Consiliul Pompierilor… nu pot să vă spun cu cine, dar credeți-mă că era o persoană importantă… și…
      Se opri și privi în jur cu un aer secretos. Celelalte femei stăteau cu privirea ațintită asupra buzelor ei.
      – Ei bine… mi-a spus că Jasmilla s-a sinucis din dragoste!
      Celelalte două scoaseră exclamații de uimire.
      – Ce? Coada aia de mătură, îndrăgostită de cineva? chicoti Sondra. Ce mai urmează acum, să plouă cu broaște?
      – Daaa, zise Casilda savurând momentul. În ziare nu s-a scris, fiindcă matriarhia ei a înăbușit scandalul, dar… Jasmilla a fost găsită moartă într-o casă de întâlniri din Groapă…
      – Nuu! chițăi Alonja.
      – Unde se vedea de doi ani cu un tinerel!
      – Și… se știe cine era el? întrebă Illyan.
      – Nu, cică venea după lăsarea serii. Ea era cea care închiria camera de fiecare dată. Pe un nume fals. Incredibil, dragă, ai fi crezut-o capabilă de așa ceva?
      Casilda se îndreptă de spate cu un aer satisfăcut. Celelalte o priviră cu un amestec de oroare și încântare. Întâlniri clandestine, o sinucidere din dragoste, totul purta parfumul păcatului suprem, monogamia.
      – Ei, normal că și-a găsit o consolare, zise Sondra. Ea a fost de mică mâna dreaptă a Carinei și nici n-a vrut să se mărite în afara clanului. Carina a silit-o. Probabil a fost nefericită acolo.
      – Draga mea, ești naivă. Probabil că alta era misiunea ei în clanul Bliss, zise Alonja, apoi se întrerupse aruncându-i lui Illyan o căutătură prudentă. Nu exclud, zău…
      Cele trei femei schimbară între ele o privire cunoscătoare. Illyan se pregăti să întrebe ceva, când o mână îl apucă de braț.
      – Ei, dragele mele, trebuie să vi-l răpesc pe Illyan, zise Mathinde Faïal, gazda. Illyan, fii o scumpete și salveaz-o pe Caresse de pisălogul ăla de Amias!
      În timp ce se îndepărta, o auzi pe Mathinde spunând:
      – Ați auzit? Marcias Harald vrea să devină matriarhul clanului!
      Interlocutoarele ei scoaseră exclamații de oroare.
      Illyan înaintă prin mulțime, simțindu-se privit. La fel ca el, alți tineri burlaci care refuzaseră să-și găsească un loc în cadrul matriarhiei unde se născuseră se foiau de colo colo lăsându-se văzuți, în speranța unei oferte matrimoniale de la vreun clan. Tinerele fete îi prețăluiau de pe margine cu aere de cunoscătoare, Mamele bârfeau și chicoteau, servite de bărbații clanurilor, iar matriarhele, adevărata forță de decizie, stăteau grupate sub o boltă înverzită, discutând între ele cu seriozitate.
      Lângă o tufă de trandafiri, Caresse discuta aprins cu Amias – care purta un costum verde cu nasturi roșii! Zărindu-l pe Illyan, fata îi zâmbi ușurată, în timp ce Amias se încruntă morocănos. Din clipa venirii lui Crane nu mai stătu mult prin preajmă.
      – Săracul Amias! Netalentat și plicticos pe deasupra și mereu se ține după mine! suspină Caresse agățându-se de brațul lui. Imaginează-ți despre ce se găsise să-mi vorbească! Despre egalitatea dintre bărbați și femei.
      – Tatăl lui vrea să devină matriarhul clanului, zise Illyan, acum că tot se aflase, și Caresse izbucni într-un râs cristalin.
      – Ce idee! Păi bărbații n-au răbdarea necesară cu politica și cu economia, ei sunt firi mai artistice, mai neastâmpărate. De abia după ce porți nouă luni un copil în pântece și te străduiești încă un an să-l faci să meargă și să vorbească ajungi să afli ce-i răbdarea. Auzi, matriarh, ce absurditate! E ca și cum ai pune în fruntea unui clan o femeie stearpă!
      Și atunci furtuna se prăbuși din nou asupra lor.

                                                           *
      – Glorius! strigă Illyan dând buzna în cabinetul acestuia.
      Toole era trântit pe canapea, îmbrăcat, cu brațul adus peste ochi. Illyan făcu slalom prin încăperea înghesuită, lovindu-se dureros de colțul netapițat al unui scaun și se aplecă asupra lui, prinzând să-l scuture.
      Într-o clipă Glorius era lungit pe canapea. În următoarea, Illyan se pomeni în genunchi pe podea, cu spinarea presată de pieptul lui Glorius și cu un braț răsucit dureros la spate, în timp ce celălalt braț al lui Glorius îi înconjura gâtul.
      – Glorius! exclamă el panicat.
      Simți trupul celuilalt tresărind. Cu o mișcare fluidă, Toole se depărtă de el, îl eliberă, îl răsuci și-l ridică în picioare.
      – Illyan! gâfâi el. Nu mai da buzna așa peste oameni!
      – Păi atunci încuie-te și tu când dormi, zise Illyan cu genunchii tremurându-i. De ce lași deschis?
      – Fiindcă pot să mă apăr singur și oricum n-are nimeni ce să-mi fure, zise Glorius indicând dintr-un gest încăperea cu mobile la fel de ponosite ca și stăpânul lor.
      Cabinetul lui se afla într-o zonă care nu mai cunoscuse de mult prosperitatea, dar, fără ajutorul lui Illyan, nici pe ăsta nu l-ar fi avut.
      Illyan se lăsă să cadă pe un fotoliu și-și duse mâna la cap. Îl încerca o senzație vagă de leșin. Toole se mișca prin încăpere, aducând-i o perniță și dându-i un pahar cu apă.
      – Îmi pare rău, zise Toole. Unele reflexe pare-se că nu mor.
      Illyan înregistră absent scuzele celuilalt, fascinat de fluiditatea mușchilor ascunși sub acel costum ponosit, a căror forță tocmai o simțise. Trecutul lui Toole de dinainte ca el să-l instaleze în cabinetul acesta prăpădit ascundea o dramă – o femeie și doi copii pierduți pentru totdeauna, la care se referea cu atâta zgârcenie, încât simțeai că-i sângerează inima când o făcea – și alte secrete la care nici măcar nu făcea aluzie, dar pe care Illyan ajunsese să le bănuiască din cuvinte scăpate ici-colo și din micile trădări ale unui trup prea deprins cu violența.
      – Nu-i nimic, zise el forțându-se să zâmbească. Îmi pare rău că te-am trezit.
      – Trebuia să mă fi trezit de mult, zise Toole, dar ieri am fost în Groapă până târziu, să verific ceva. Care-i urgența?
      – Glorius, am nevoie de știința ta!
      – Știința mea, cum îi spui tu, e în faza de început, Illyan. Deocamdată îmi elaborez teoriile… începu Glorius.
      – Nu contează! îl întrerupse el. E mai bine decât nimic. Glorius, Meteorologia l-a arestat pe Marcias! Îl acuză că a omorât-o pe Carina! Trebuie să-l ajutăm!
      – Nu știu cum l-am putea scoate din ghearele Meteorologiei, începu Glorius, apoi văzu expresia de pe chipul lui Illyan și zise: Bine, hai să facem o listă. Cine avea motive s-o ucidă pe matriarha Harald.
      – Din câte s-ar părea, destulă lume, spuse Illyan rezemându-și capul de rezemătoarea fotoliului și închizând ochii.
      Se foi, încercând să evite un arc care îl împungea în spinare. Îl auzi pe celălalt deplasându-se prin încăperea înghesuită. Scrâșnetul cretei îl anunță că Glorius se apropiase de tabla aflată într-un colț. Întredeschise un ochi. Toole scrisese:
      Marcias Harald /
      – Ce? Cum Marcias?! protestă imediat Illyan ridicându-și capul de pe spătarul fotoliului.
      – Are motivele și are și mijloacele: vrea să conducă de unul singur clanul și e un Multitalent. O putea omorî ușor, mai ales că era în casă cu ea. În fond, ca să ucizi cu ajutorul apei ai nevoie de proximitate, nu ca focul, care poate fi proiectat de la distanță.
      Și completă pe tablă: Marcias Harald / pentru a conduce clanul / Multitalent.
      – Glorius, nu-mi place asta!
      – Dar trebuie să luăm în calcul toate ipotezele, fie și ca să le eliminăm.
      – Bine, dar numai cu condiția asta!
      Toole oftă.
      – Ar mai fi… femeile cu care s-a certat și care au plecat din clan. Din câte ai aflat tu, Casilda Tomas le ura și pe Carina, și pe Jasmilla din pricina corecțiilor aplicate în copilărie de una dintre ele la ordinul celeilalte. Numai că Talentul ei e Focul, nu Apa.
      Casilda Tomas/ antipatie personală + temperament exploziv / ?
     – Și Sondra Bufin ar avea aceleași motive, numai că nu văd o femeie însărcinată furișându-se noaptea pe străzi, și în plină furtună, mai ales că Talentul ei nu e Vântul, continuă Toole scriind.
      – Ar trebui să-i mai treci acolo și pe băieții pe care-i aducea noaptea la ea, interveni Crane. Îl umilește pe vreunul dintre ei, el o omoară. Poate că a fost chiar unul dintre cei care au acuzat-o.
      – Hai că începe să-ți placă, zise Toole scriind. Și acum, să vedem pe cine putem elimina.
      – Pe Marcias! Nu ar fi în stare să omoare pe cineva, chiar nu!
      – Illyan, nu așa merge, oftă Toole. Trebuie să vedem cine avea motive să le omoare și pe Carina, și pe Jasmilla.
      – Tot mai crezi că sunt legate?
      – Da, mai mult ca oricând. Deci îi putem elimina pe băieții secreți ai Carinei, ei nu o cunoșteau pe Jasmilla. Marcias… ei, nu știm exact în ce relații era cu ea, asta va trebui să afli tu. Rămân Casilda și Sondra, care le urau pe amândouă. Au motivele, dar aparent nu au mijloacele.
      – Ar mai fi iubitul necunoscut al Jasmillei, dar ce treabă să aibă el cu Carina? zise Illyan.
      Toole se frecă pe frunte, murdărindu-se de cretă.
      – Încă nu văd cum se leagă lucrurile. Trebuie să aflăm mai multe. Ți-ai mai revenit?
      – Da, zise Illyan silindu-se să zâmbească. Dacă e vorba să mergem undeva, putem porni imediat.
      Brațul pe care i-l sucise Glorius la spate îl durea încă destul de rău. Văzu privirea îngrijorată a celuilalt, dar o ignoră, scuturându-și genunchii pantalonilor, îndreptându-și spatele și verificându-și ținuta în fereastră.
      – De ce nu-ți iei și tu o oglindă ca toți oamenii?
      – Pentru că sunt capabil să țin minte de dimineața și până seara cum arăt fără să verific treaba asta de cinci ori pe zi, replică Glorius și odată cu asta relațiile lor reintrară din nou în normalitatea lor sucită.

     (Episodul următor)

    LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

      COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

      Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

În inima vântului (2) — 01/12/2020

În inima vântului (2)

      Caresse se arcui deasupra lui gemând. Privită de jos, era magnifică. Sânii tari, cu sfârcuri trandafirii, tăiau aerul ca prova unei veliere de mare viteză. Lumina venită din spate îi poleia linia torsului, adâncitura taliei și conturul șoldului stâng. Părea turnată din aur și umbră, pe care un metalurg priceput le-ar fi topit împreună. O creatură a Focului, și nu a Apei, care era Talentul ei. La momentul potrivit, Illyan trimise o adiere să-i mângâie șira spinării ca un deget insinuant, împingând-o pe culmile plăcerii. Flăcările care luminau încăperea palpitară brusc în globurile lor, apoi redeveniră discrete.
       * LISTA EPISOADELOR
      Fata își ridică părul ca să se răcorească, privind în jos la el, îmbujorată și triumfătoare. Era a patra oară când făceau dragoste și se simțea de acum în largul ei, lăsând în urmă stânjeneala provocată de formalitățile pe care le implicase încheierea contractului dintre Crane și matriarhia Faïal.
      – Trebuie să fie grozav să ai atâtea Talente, zise ea.
      Se aplecă și-și plimbă degetele pe pandantivul complicat care se odihnea pe pieptul lui.
      Illyan prinse între degete pandantivul Caressei, care se legăna în spațiul dintre ei, apoi își lăsă mâna să cadă pe coapsa ei, într-o mângâiere leneșă.
      – Copilul nostru ar putea fi nemaipomenit de bine dăruit, spuse el. Apa e un Talent la care nu-s chiar strălucit, dar ar putea să moștenească partea asta de la tine. Cred că ne completăm foarte bine.
      O umbră se strecură pe chipul fetei. Se ridică și se întinse alături, ascunzându-și fața în părul lung.
      – Poate ar fi bine să nu fie atât de Talentat, spuse, culcându-și capul pe umărul lui. Altfel poate or să mi-l ia…
      – Nu cred, se grăbi el să o liniștească. Dacă matriarhia ta a încheiat contract cu mine, înseamnă că se dorește o amplificare a Talentelor. Și, oricum, nu este dat niciodată spre adopție cel mai Talentat. De obicei sunt scoși din familie unu-doi indivizi cu Talente medii, cât să scadă din nou sub Limită.
      Caresse se săltă în capul oaselor, cu ochii înlăcrimați de grija pentru copilul ei nenăscut.
      – Așa e?
      – Sigur.
      – Când te-au testat pe tine așa s-a întâmplat?
      Într-o zi o să înțeleg cum fac ele chestia asta, își promise Illyan. Cum poate până și cea mai naivă fată să simtă câteodată exact ce vrei să ascunzi.
      – Da, spuse el. Celălalt… era un Talent mediu în privința Focului.
      Își aminti tensiunea palpabilă ce domnea în matriarhia Crane în ziua în care împlinise zece ani și i se măsuraseră Talentele. Ca și cum până și zidurile și-ar fi ținut respirația. Clanul Crane se apropiase periculos de Limita Superioară, iar copilul cu prea multe și prea intense daruri risca să-l ridice dincolo de ea. Ceea ce ar fi trebuit să fie pentru Illyan ziua maturității sale, o sărbătoare în sine și o amintire care să-i umple inima de mândrie devenise un coșmar.
      – Nu cred că-i corect, spuse fata. N-am văzut întâmplându-se la noi în familie, dar nu-i corect.
      – De obicei, familiile își fac calculele genetice cu mai mare grijă, dar nu poți controla chestiile astea. Și da, nu-i corect, spuse Illyan.
      Până și în propriul lui auz vocea îi suna distantă.
      – Era un frate de-al tău?
      – Nu. N-aveam niciun părinte în comun.
      Era cu doi ani mai mare ca Illyan. Era cel mai bun prieten al lui. Nu mai avusese vreodată altul ca el.
      – Dar, întrebă ea, a fost totul bine, nu? L-ai mai întâlnit?
      Nu era curiozitate, fata își imagina în continuare viitoruri posibile pentru copilul ei nenăscut.
      – Da, spuse Illyan, forțându-se să zâmbească, l-am mai văzut…
      … trăgând să moară într-un pat împuțit de spital, în nebunia care urmase după Cel De-al Patrulea Război Meteorologic, cu Talentul ars complet după sforțările supraomenești la care se supusese, cu mușchii topiți pe trup, un înveliș folosit și aruncat.
      Fără o vorbă, Caresse își puse brațele în jurul gâtului lui. Se pierdură în jocul sărutărilor date și primite, în simpla plăcere a atingerii pielii de piele și, pentru un timp, prezentul le acapară toată atenția și lui, și ei.
      Zece ani, își zise el înainte să adoarmă. Zece ani de contracte ca acesta și avea să strângă o avere suficientă ca să poată trăi în pace.

Continuarea