Funes este doctor, dar nu de oameni, ci de case. În agitatul Cosmopolis, orașul unde visele vin să moară, el le vindecă spaimele, regretele și claustrofobiile, transformându-le din nou din capcane mortale în locuințe primitoare. Meseria lui nu e lipsită de riscuri, căci unele case țin la nebunia lor.
Urmărește-l pe Funes în timp ce se ocupă de cel mai nou caz al său. M
arțea și vinerea, aici.

LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR

*

        CADAVRUL a zăcut DOUĂ SĂPTĂMÂNI nedescoperit de poliție, proclamă ziarul. Comisarul Weston își mută mobilul la urechea stângă și se strâmbă iritat, dând click pe titlu. Articolul este previzibil, ceea ce nu-l face mai puțin neplăcut.
        Un cadavru carbonizat a fost descoperit, ieri, în ruinele imobilului nr. 17 din strada Vântului turbat, afectat acum două săptămâni de un puternic incendiu. Descoperirea a fost făcută de V. M. care își scosese câinele la plimbare. Animalul, fără lesă, s-a strecurat în curte printr-o spărtură în gard și a început să urle. Îngrijorat, bărbatul a intrat să-l recupereze și a avut neplăcuta surpriză…
        – Da, spune Weston în telefon, în timp ce derulează articolul pe ecran, sărind peste descrierea cadavrului, pe care l-a văzut cu ochii lui, e mai complicat decât pare. Dacă ar ști presa…
        Poliția nu a oferit până în prezent nicio explicație despre faptul că, deși a investigat în urmă cu două săptămâni incendiul de la nr. 17, nu a descoperit cadavrul, a cărui identitate nu se cunoaște încă.
        – Sigur că nu era acolo, ce naiba, nu suntem chiar atât de incompetenți, spune Weston, sorbind din cafeaua care s-a răcit de tot și strâmbându-se. Și-am să-ți mai zic ceva care sigur o să-ți stârnească interesul. Ești atent la mine? Da? Incendiul a fost acum două săptămâni. Cadavrul, însă, este proaspăt. Ce zici de asta?
        Celălalt are, într-adevăr, ceva de zis, iar comisarul profită de ocazie ca să-și lărgească nodul cravatei și să-și descheie nasturele de sus al cămășii. De pe ecran, din articolul care denunță incompetența poliției, îl privește propriul său chip, o figură cândva oacheșă, căreia statul câte șaisprezece ore la birou i-a dat o tentă pământie și nesănătoasă. Are un aer de om care doarme prea puțin și bea prea multă cafea, dar cam așa arată jumătate dintre locuitorii Cosmopolisului.
        – Să fiu al dracului dacă am cel mai mic indiciu, spune el. Nu există nicio urmă în afară de ale victimei. Chiar presupunând că ar fi fost ucis altundeva și apoi ascuns aici, asasinul tot ar fi trebuit să lase urme de pași, că e înăuntru cenușă peste tot. Sinucidere nu cred să fie, în general oamenii își dau foc în locuri publice, ca protest față de ceva.
        Trage aer în piept:
        – Nu, hai să recapitulăm: incendiu vechi de două săptămâni. Cadavru proaspăt. Nicio urmă a unui nou foc. Singurele urme de pași – ale victimei. Vecinii n-au văzut și n-au auzit nimic. Acuma înțelegi de ce am nevoie de tine?
        Interlocutorul său, pare-se, nu înțelege.
        – Da, știu că nu așa funcționează, dar poate totuși simți ceva? Vreun… ecou, ce știu eu? Haide, numai treci o dată pe acolo, ce rău poate să fie? Dau o bere la salariu, bine?
        Zâmbește prudent, încercând să nu lase zâmbetul să i se simtă în voce. Celălalt a mușcat, o știu amândoi, restul e numai protocol, un soi de dans ritualic de masculi ale cărui faze le parcurg împreună în următoarele cinci minute.
        – N-are rost să-ți zic să fii atent, dar fii atent, mai spune comisarul, în fond este vorba despre o crimă.


        Celălalt bărbat închide telefonul și se reazemă de spătarul scaunului, cufundat în gânduri. Ca de obicei, între sprâncene îi apare o încruntătură care dă privirii lui o intensitate maniacală. Pe ecranul laptopului său sunt deschise mai multe ferestre și toate conțin articole ale căror titluri urlă:

INCENDIU și CRIMĂ într-un imobil ABANDONAT

BLESTEMUL LUI BORG?
Imobilul pierdut în instanță de Borg îi aduce numai necazuri rivalului Herbert Sackville

        Și, firește, editorialele:

Sunt casele abandonate UN PERICOL pentru cetățeni?

Ruine de patrimoniu sau capcane ale morții?

        Prin ferestrele pub-ului, încălzite de un soare neconvins, de octombrie, răzbate zgomotul uneia dintre arterele principale ale orașului. Pe masa rezervată întotdeauna pentru el, în fundul localului, la geam, se află laptopul, o ceașcă de capucino pe jumătate golită și o plăcuță care anunță sec: Funes, doctor de case.

*

        Fiecare locuitor al Cosmopolisului are propria hartă a orașului, orientată de obicei pe axa principală casă-serviciu și presărată cu repere cum ar fi barul preferat, sala de gimnastică, cel mai apropiat supermarket, librăria favorită, clubul cel mai tare. Din când în când, din negura memoriei mai răsar contururi încețoșate numite școala, banca primului sărut, barul unde m-am făcut praf când eram student ș.a.m.d.
        Harta lui Funes, dacă ar fi s-o împărtășească altora, ar arăta cu totul diferit. Pe ea ar exista blocul sinucigaș de pe strada Linariei, casa în ruină care se întregește în fiecare noapte undeva pe strada Furnicuța veselă, imobilul cu trei etaje de pe strada Fetelor în floare care se teme de cutremure și care, ori de câte ori trece metroul pe dedesubt, trimite accese de panică în mințile locatarilor, sau casa care regresează cu fiecare cameră în alt moment din trecut, un caz pasionant, la care el lucrează chiar acum. Și tot așa, cazuri rezolvate, cazuri la care i-ar plăcea să lucreze dacă l-ar plăti cineva și cazuri pe care are de gând să le investigheze pe gratis, numai să aibă puțin timp.
        Ar mai figura pe harta lui, ca locuri de evitat, cartierele de birouri în care nevrozele și stările de anxietate se întind ca focul de la un apartament la altul, molipsind clădiri întregi. Cele mai rele cazuri astea sunt, blocurile și clădirile de birouri, și din păcate ele constituie grosul muncii lui; dacă ar fi să lucreze numai cu case, Funes ar fi fericit. Dar în Cosmopolis găsești orice, mai puțin fericirea, după cum a scris cu propriul lui sânge poetul damnat Robert Baucius înainte să se arunce de la etaj, să aterizeze pe o copertină și să nu moară decât de rușine, și asta doar metaforic vorbind.

(Episodul următor)

CITEȘTE DESPRE UN ALT CAZ AL LUI FUNES AICI!

EBOOK GRATUIT! Rigmor Mână-Lungă și polițistul cel bun

LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

Publicitate