Pietruiţii şi obidiţii — 15/06/2010

Pietruiţii şi obidiţii

Ia citiţi aici şi plângeţi.

În care bravul reporter ne înştiinţează din titlu: „Somalezii, pietruiţi dacă se uită la Cupa Mondială”. După căpşorul său, „pietruiţi” este acelaşi lucru cu „lapidaţi”, adică bătuţi cu pietre. Ba, mai mult, ca să aibă cititorii un pic de background, într-un paragraf final suntem informaţi că în Somalia este frecventă „această formă de penitenţă”, autorul omiţând că ideea de penitenţă implică, totuşi, să supravieţuieşti pedepsei.

Mă rog, la un ziar care oferă „100 de cărţi pe care trebuie să le ai în bibliotecă” şi nu „pe care să le citeşti”, presupun că ajunge să fi auzit de DEX ca să fii angajat, nu trebuie să-l fi şi răsfoit.

Later edit: Ha! Bag seamă că au modificat, după ce a râs un cititor de ei (vezi primul comentariu).

Publicitate
Fail… — 12/06/2010
O invitaţie — 09/06/2010

O invitaţie

Ieri, ca o persoană respectabilă ce sunt, m-am întors devreme acasă: cam pe la 2.00 A.M. În timp ce ieşeam din lift, am auzit un fel de duduit care venea de la etajul de deasupra, apoi un cap, la capătul unui gât lung, s-a iţit prin casa scării. Era noul meu vecin, domnul Caprifoi Balaurexu.

– Pssst! Vecină! a zis el într-o şoaptă discretă, ale cărei reverberaţii s-au întins prin tot blocul adormit, făcând toate pisicile să se refugieze scuipând pe şifoniere, toţi câinii să scheaune în somn şi toţi peştii din acvarii să încerce disperaţi să se înece.

– Ce-i vecine, am zis eu politicoasă, căci atunci când un balaur se mută deasupra ta este cazul să fii foarte-foarte politicos.

– Am auzit că e un târg în oraş zilele astea, mi-a zis un al doilea cap, coborând unduitor precum şarpele Kaa din desenele animate „Cartea junglei” la care voi nu vă mai uitaţi fiindcă sunteţi oameni maturi şi cool.

– … Bookfeast, a completat al treilea cap, înghesuindu-se printre primele două.

– Pentru că e inadmisibil…

– … ca oamenii să mănânce cărţi…

– … şi aceasta trebuie să înceteze!

– Păi nu mănâncă nimeni cărţi, am zis, întrevăzând cu îngrijorare un oarecare potenţial de dezastru iţindu-se la orizont. Este Bookfest, nu Bookfeast. E o sărbătoare a cărţii. Se adună toate editurile şi expun cărţi, sunt cărţi cât vezi cu ochii şi lumea vine şi cumpără mai multe cărţi decât plănuise apoi pleacă acasă falită şi fericită.

Auzind acestea, capul din stânga a tresărit violent, lovindu-l în bărbie pe cel din mijloc, care era puţin mai sus. Acesta a sâsâit de durere, a aruncat o privire întunecată orientată stânga-jos, apoi i-a trosnit vinovatului o lovitură de bărbie drept în creştet.

– Auuu! s-a văitat balaurul pe două voci, ţinându-se de cele două capete, în timp ce al treilea ofta extaziat

– Vai ce frumos! Cărţi cât vezi cu ochii… Şi ţine mult târgul ăsta?

M-am întrerupt dintr-o serie de gânduri despre posibilele cazuri de scindare a personalităţii la balaurii cu trei capete şi i-am răspuns:

– Numai până duminică.

– Ce frumos! a oftat triplu domnul Balaurexu. Şi presupun că te duci, nu?

– Păi da, am zis eu.

Domnul Balaurexu a clipit simultan din şase perechi de ochi. Şi-a ros o unghie (gheară?). A zâmbit tridinţional (cuvânt pe care l-am inventat acum şi înseamnă „cu trei rânduri de dinţi”).

– Îmm, a zis un cap

– ăăă, a spus al doilea

Al treilea a tras zdravăn are în piept şi a zis

– Când-te-duci-acolo-poţi-să-mă-iei-şi-pe-mine?

Balustrada de deasupra, peste care balaurul se apleca din ce în ce mai tare, a trosnit îngrozitor.

– Sigur că da, vecine, am promis eu îngrijorată pentru structura de rezistenţă a scărilor sau cum i-o zice, mai ales că ieri a fost un cutremur, da mic.

Ei, şi-acu tre să duc balaurul la târg. Nuş cum o să rezolv asta, pe bune. Un balaur între atâţia oameni? Şi nici nu ştiu ce maniere are în public: dacă se enervează şi scuipă flăcări sau ceva? Cu atâtea cărţi în jur, din Bookfest devine barbecue în maxim zece secunde.

Să-l fi refuzat, ziceţi? Bă, voi aveţi curajul să refuzaţi un balaur cu trei capete care mai şi locuieşte la etajul de deasupra voastră?! Dacă mă inundă? Sau, vorba administratorului meu, „dimpotrivă”?

Defazare — 08/06/2010

Defazare

Azi dimineaţă, soneria telefonului m-a trezit dintr-un vis în care trebuia să împodobesc bradul de Crăciun. M-am trezit obosită, deşi abia apucasem să pun aţă la globuri. Chestia este că trebuise mai întâi să despodobesc bradul, care rămăsese aşa de anul trecut şi, conform logicii viselor, nu putea să ne prindă Crăciunul cu bradul de anul trecut.

Şi noi nici nu mai facem brad de vreo doi ani.

WTF?

În logica asta, în iulie probabil o să visez că învăţ să schiez…

Să râdem, aşadar! — 04/06/2010