Mârlănie cu blană

Probabil că tocmai se făcuse galben pentru maşini, nu îmi e prea clar. Cert e că pe trecerea de pietoni rămăseseră numai două bătrâne, la trei paşi de trotuar. Una mergea anevoie, în baston. Cealaltă, în putere, o sprijinea de cot. Venind de pe o stradă laterală şi înscriindu-se în intersecţie, o şoferiţă tânără şi nervoasă, într-o haină de blană, s-a apucat să claxoneze. De parcă bătrânele nu ar fi văzut că se schimbă culoarea la semafor. De parcă o lălăiau pe trecere de nebune şi claxonând le-ar fi putut face cineva să o ia sprintene la fugă.

Un act de bădărănie inutilă din toate punctele de vedere. Nici ele nu se puteau grăbi şi nici ea nu pierdea chiar atât de mult timp dacă mai aştepta câteva secunde. Ce naiba, puţină compasiune că nu costă bani!

Culmea-i că şoferiţa nu era o puştoaică de bani gata cu maşină de fiţe, luată de tata, care deci nu are de unde să ştie că viaţa e grea. Era o tipă trecută de treizeci de ani, conducea o maşină obişnuită (nu am recunoscut-o după design dar nu era clar o maşină de lux), era, pe scurt, genul de persoană care îşi face cumpărături de la piaţă, care are părinţi sau bunici de o vârstă cu bătrâna respectivă.

Că sătulul nu crede flămândului asta am înţeles. Că noi între noi nu căutăm să ne înţelegem, asta e trist. Dar se pare că în unii oameni şade ascuns un monstrişor arogant, care îi împinge să se dea şi ei mari faţă de cineva. Şi cei mai mulţi îşi umflă muşchii faţă de inferiori şi nu faţă de superiori, că de!

Şi fiindcă povestirea trebuie să aibă şi un personaj pozitiv, iată-l! Bătrâna în putere, cea care o ajuta pe cealaltă. Mi s-a părut că nici măcar nu o cunoştea. După ce a trecut-o strada, s-a dus la ale ei, în cu totul altă direcţie decât cealaltă, fără mai mult de o înclinare din cap.

Publicitate

…

♦ Puţine lucruri mă întristează mai tare decât să văd un câine ghemuit pe un covor de frunze uscate, bucurându-se de ultimele raze de soare, când eu ştiu că iarna şi frigul sunt la câteva zile distanţă.

♦ Lucrurile abandonate au o tristeţe a lor, aşa neînsufleţite cum sunt. O maşină care a fost cândva mândria şi bucuria cuiva şi care, acum, neiubită, zace pe marginea trotuarului, ruginind resemnată, fără să i se fi acordat măcar demnitatea cimitirului de maşini.

♦ Cea mai frumoasă imagine a fericirii: o mamă sărind în acelaşi pas cu fetiţa ei, pe trotuar, seara, venind de la cumpărături, ambele râzând de mama focului. (Mai ales după ce am văzut atâţia părinţi indiferenţi sau iritaţi de propriii lor copii).

♦ Or dau eu ipod-ul prea tare, ori chiar s-au mai rărit cerşetorii la metrou, că parcă nu am mai văzut/auzit prea mulţi în ultima vreme.

Iarna clar nu-i ca vara!

Pisicuţa mea, Hoţoaica, este de părere că iarna nu-i ca vara. Bun, asta ştim cu toţii de mult dar Hoţoaica are numai doi ani şi abia acum a realizat. Problema este că ea se aşteaptă, nu ştiu de ce, ca eu să fac ceva în privinţa asta…

Obişnuită să stea vara pe balcon de la prima geană de lumină şi să pândească păsările, miaună de dimineaţă să îi dau drumul afară. Eu, îndatoritoare şi sadică, îi deschid uşa de la balcon. Hoţoaica iese, face trei paşi, după care frigul îşi croieşte în sfârşit drum prin blana ei deasă. Se întoarce în casă, se uită la mine cu reproş şi se suie direct pe calorifer.

– Oamenii sunt ciudaţi, îşi dă ea cu părerea în timp ce îşi încălzeşte burtica. Fac cald în casă iarna dar nu au găsit nicio soluţie să facă puţină căldură afară. Unde e încălzirea aia globală când ai nevoie de ea?

Eu îi atrag atenţia că încălzirea globală este ceva de rău şi că ea există, pentru că am citit eu în presă că se topesc gheţarii şi în Antarctica se produc schimbări climatice ireversibile.

– Degeaba se topesc gheţarii dacă mie îmi îngheaţă urechiuşele, mi se plânge ea.

– Dar iubito, îi zic eu, dacă se face cald la pol, poate că vrăbiuţele or să plece să trăiască acolo, pentru că, spre deosebire de pisici, focile nu mănâncă vrăbiuţe.

Cu asta am pus-o pe gânduri, pentru că ea speră că o să prindă într-o zi o vrăbiuţă dar că, data viitoare, eu n-o să mai fiu acasă ca s-o împiedic s-o mănânce. Se pune poponeţ şi îşi scarpină urechiuşa cu picioruşul din spate. (Asta e cam cum ne-am scărpina noi în cap). Apoi găseşte:

– Da dacă se face cald la pol atunci focile… începe ea triumfătoare.

La faza asta, Capucino, care doarme până mai târziu, crapă un ochi, se uită la noi şi ne întreabă dacă pe el îl apucă aşa vorbitul când noi două dormim. I-aş zice că, întrucât e primul la culcare şi ultimul la sculare, atunci când noi două dormim el nu poate vorbi decât cel mult în somn. Dar îl las în pace, că e cam bolnăvior şi nu vreau să îl mai stresez şi eu.

Ei nu, că azi plouă cu proşti!

Realitatea TV ne dă sfaturi despre cum să ne comportăm în viaţa de zi cu zi în contextul crizei economice. Printre sfaturi a fost unul care m-a făcut să râd isteric: „renunţaţi să luaţi masa zilnic la restaurant”.

Helloooo!! Dragii mei idioţi! Atenţie la mine!

Ăia care îşi permit până şi în condiţii de necriză să ia masa zilnic la restaurant, în România, sunt oameni cu atâţia bani încât sunt cel mai puţin afectaţi de criza economică. Adică nu sunt genul de oameni pe care să îi sfătuieşti, în acelaşi material, „să folosească numai atâta curent şi apă cât le este necesar”.

Îl şi văd pe Becali stând în Maybach-ul lui, cu lumina stinsă ca să facă economie la benzină şi ronţăind trist un sandviş făcut în casă.

Le-o fi explicat cineva ziariştilor ăstora că România nu e compusă numai din Bucureşti şi că, până şi în Bucureşti, cei mai mulţi oameni nu merg la restaurant zilnic? Şi poate nici săptămânal?

Măi copii, mai daţi şi voi cu nasul prin realitate, că aţi ajuns să scrieţi şi să faceţi emisiuni Voi pentru Voi sau Voi pentru Ei (politicienii) şi nicidecum Voi pentru Noi. Şi vă miraţi pe urmă de ce vă scade audienţa.

Pu(b)licitate

Domnilor din publicitate, puţin bun-simţ!

Dacă îmi prezentaţi o femeie îmbrăcată ca o gospodină prelingându-se senzual (şi ridicol) pe uşa frigiderului nu mă faceţi să vreau să cumpăr produsul vostru de curaţare. Mă faceţi să nu mai calc prin bucătărie, ca nu cumva să devin ca ea. Atât!

Şi nu, nu cred că doreşte cineva ca femeia să fie curvă în bucătărie. Că dacă încurcă rolurile, asta ar însemna să aveţi o gospodină în pat, gentlemen.