O vizită din trecut — 16/03/2012

O vizită din trecut

(continuare)

Ei, nu știu dacă vă mai aduceți voi aminte de vecinul meu, domnul Balaurexu, care este un balaur cu trei capete, mare iubitor de lectură și pe care locatarii blocului mei l-au ales anul trecut administrator. De atunci, blocul a prosperat, restanțele la întreținere s-au redus simțitor, bețivul de la trei nu mai sparge mereu geamul de la intrare și nici doamna Mariana de la zece nu se mai bate cu bărbat-su. Mie însămi îmi merge bine-mersi, în sensul că vecinul meu nu mai încearcă să asasineze pe oricine se uită amical în direcția mea, deși Capucino îmi zice că e doar o schimbare de tactică și că balaurii au tot timpul să fie răbdători, la ce vieți lungi au.

În seara asta, amintindu-mi că e cazul să plătesc și eu întreținerea, am urcat un etaj în plus și am pătruns, fără ceremonie, pe ușa domnului Balaurexu, pe care scria acum: „Program 18 -22. Sâmbăta, duminica și noaptea închis pentru lectură„. Am nimerit într-un nor de aburi fierbinți, atât de des că nu se vedea nimic în jur. Am înaintat prin el, ghidată de un soi de fâsâit ritmic ce se auzea dinspre sufragerie.

– Vecine, am urlat, unde ești, că văd că ți s-a spart țeava de apă caldă!

– Sunt..

– aici

– vecină!

s-a auzit de undeva din față.

– Stai

– să dau drumul

– la un geam!

Când s-a mai limpezit atmosfera, nimerisem cumva în sufragerie. Domnul Balaurexu stătea în fața mesei pe care erau deschise registrele blocului și se uita la mine cu niște ochi mai roșii decât de obicei, rozându-și o gheară (cu capul din mijloc care e mai anxios). În timp ce eu constatam ultragiată că umezeala din apartament îmi deranjase coafura, vecinul meu (și administratorul și președintele de bloc și comisia de cenzori) a oftat o dată adânc și aburi fierbinți i-au ieșit pe nări. Ahaaa, mi-am zis, deci nu era nicio țeavă.

– Ce-i vecine, ești deprimat? Iar te-ai uitat la Alien și ți s-a făcut milă de bietul monstr… ăăă, animăluț?

(Pentru că vecinul meu are o cheie specială de interpretare a filmelor, ca să știți.)

– Nu, vecină, a zis un cap.

– Iar vrei autograf de la Godzilla? am iscodit în continuare.

– Nu, vecină, a spus și al doilea.

– Iar se termină cartea cu prințul și prințesa trăind fericiți până la adânci bătrânețe?

(Ceea ce pe balauri pare-se că îi deprimă groaznic).

Domnul Balaurexu a clătinat trist din cel de-al treilea cap, fără să scoată o vorbă măcar, și mi-a indicat cu o gheară ceva pe tabelul din fața lui. Rândul pe care mi-l arăta era cel cu apartamentul 25. Aaaa, deci s-a mutat cineva în apartamentul 25, m-am gândit și apoi am citit, la numărul de persoane – 1 și la nume – Cosânzeana, I. Continuarea

Publicitate