… nu s-a încheiat. El continuă, ceea ce explică multe. Citiţi aici şi plângeţi:
– 42% dintre ei cred că soarele se învârte în jurul Pământului (Giordano Bruno! ai murit degeaba!)
– 30% cred că oamenii au fost contemporani cu dinozaurii
– jumătate dintre români cred în numere norocoase
– 39% cred că roşul ne fereşte de deochi
Şi altele.
Acum am înţeles inclusiv de ce primesc eu mass-uri pline de tâmpenii, cum mă plângeam două postări mai jos.
Voiam să mai bag o postare despre vorbitul cu cap – cazul Tabără, de data asta – însă cred că s-ar impune şi una despre tăcutul la vreme. Căci a vorbi cu cap e mare lucru dar nici tăcutul din gură n-a omorât pe nimeni.
Problema nu apare atât când toţi avioniştii aterizează din zbor asupra unui subiect şi îşi dau cu părerea încă dinainte de a li se fi răcit bine motorul. E grav că românul are păreri de dinainte de a se fi informat bine sau chiar confundă a avea o părere cu a şti despre ce vorbeşte. Şi mai grav este, însă, când ăia care se trezesc behăind ca Mioriţa pe păşune sunt persoane cu funcţii de răspundere, ale căror vorbe au efecte.
Or, la noi, nici ăia nu sunt capabili să tacă din gură. În cazul Ministrului Finanţelor, Sebastian Vlădescu, e luna şi tâmpenia, demonstrând că nu învaţă din greşeli nici măcar a patra oară. Păi dacă declari ca #”¤% (exprimare autocenzurată – n.m.) că de la anul tu – Ministru al Finanţelor – crezi că ar trebui desfiinţată cota unică, ceea ce ar însemna totodată a enşpeamia oară când se modifică amărâtul ăla de Cod Fiscal, probabil cea mai modificată lege în afară de cea a educaţiei – ce încredere să mai aibă oamenii de afaceri, români sau străini, în viitorul economiei româneşti? Normal că se mută în Bulgaria!
Dovadă că Vlădescu nu e un caz izolat, să ne amintim de monumentul ăla de la BNR, al cărui nume nici măcar nu am chef să-l caut pe Google, ăla de a zis că un euro ar putea să ajungă la 6 RON, ceea ce a dus la destabilizarea leului timp de o săptămână. Până ieri aş fi zis că ăsta e cel mai minunat exemplu de incompetenţă fără fermoar la bot (el ar fi trebuit să ştie cel mai bine că nu e prudent să dai asemenea cifre). Numai că premiul momentului revine totuşi eroului anonim din Guvern care a declarat ieri unui cotidian că Guvernul ia în calcul varianta ca din 2010 să se ajungă la raţionalizarea pensiilor şi salariilor bugetarilor, din lipsă de bani. Cred că Mugur Isărescu şi Adrian Vasilescu sunt exasperaţi văzând de câţi dobitoci sunt înconjuraţi.
Problema este că, la noi, cei aflaţi în funcţii nu ştiu naibii când să tacă, nici singuri, nici în grup, nici oficial, nici pe surse. Şi asta e o imprudenţă în momentul de faţă. Una este să spui adevăruri neplăcute populaţiei şi alta e să o panichezi după modelul drobului de sare. Una e să lansezi scenarii pesimiste pentru ca apoi răul real să pară mai mic şi alta e să anunţi de-a dreptul Apocalipsa, sabotând astfel şansele de reuşită ale măsurilor pe care vrei să le iei şi, implicit, şansa României de a se redresa vreun pic.
OK, ia în calcul toate variantele, inclusiv pe cele mai pesimiste, cum ar fi asta, că de fapt aşa şi trebuie: fă-ţi strategii, normal, da taci dracului din gură, că dacă sperii oamenii de acum:
a. populaţia oricum nu are ce să facă
b. încrederea în economie scade iarăşi (tu să fii investitor ai veni să faci afaceri într-o ţară care modifică regimul taxelor şi impozitelor de ţ ori pe an şi care anunţă că ar putea intra în incapacitate de plată, ca să zic aşa?). Când asemenea informaţii sunt preluate de presa internaţională, România arată ca un fel de Grecie în devenire, dar fără turismul ei.
c. într-o economie cum e a României acum, să pronunţi cuvântul colaps este cea mai sigură metodă să aduci colapsul mai aproape.
Dacă tot se fac vara diverse şcoli politice ale partidelor – celebrele Şcoli de Vară, da chiar, că vara asta nu am auzit de niciuna, n-au mai fost? – lecţia de ţinut gura la momentul potrivit ar trebui predată la toate nivelurile, de la tineret până la seniorii partidelor, chiar cu probă practică la final: să-i închizi într-o cameră şi să-i obligi să tacă o oră. Da tare mi-e că ar rămâne toţi corigenţi la asta.
PS. Nu vreau să introduc moderarea comentariilor, aşa că, dacă aveţi ceva de zis, reţineţi! Acest articol nu este despre:
– Traian Băsescu vinovat de toate
– Cristian Tabără (mâine despre asta)
– Elena Udrea şi toate obscenităţile care circulă pe seama ei
– Emil Boc şi glumele răsuflate care circulă pe seama lui (le ştiu, pe bune)
– sex cu mama şi rudele defuncte ale oponentului dvs sau ale oricărui politician care vă vine în minte
– estimări privind inteligenţa sau regnul de care aparţine oponentul dvs sau orice politician (vezi mai sus).
În general, mie mi se pare că aspectul semnalat în acest text nu este o problemă strict politică, ci un simptom mai general, al unui lucru care ne lipseşte în România: cultura responsabilităţii, lucru valabil la cei mari şi la cei mici, la persoane publice şi la anonimi neînsemnaţi.
Ştiu, e meschin să râzi de proşti dar uneori nu mă pot abţine. Poate că ştiţi de hoax-ul de mai jos dar eu de abia l-am primit şi am râs vreo cinci minute. Dincolo de asta mi se pare fascinant felul în care nişte superstiţii tembele, în loc să moară odată cu dezvoltarea tehnicii, se cosmetizează, în ceea ce constituie un caz uluitor de cameleonism.
Dovadă că obscurantismul şi prostia sunt incurabile:
„Întrucit ni s-au marit toate taxele de ieri si ne-au fost adaugate altele care nu existau (păi dacă existau nu mai erau adăugate, logic, nu? – n.m.), m-am gindit ca nu strica sa va trimit acest mesaj.
Week-end placut,
XZWZ ŢŢŢSSZT (aici era un nume – n.m.)
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii
Inspector general (remarcaţi recursul la autoritate – n.m.)
Buna ziua tuturor,
In general nu trimit asemenea mesaje, dar acesta mi l-a trimis o buna prietena avocata (iarăşi recursul la autoritate – n.m.) si cred ca este o oportunitate foarte interesanta. Ea spune ca va functiona. Si pana la urma nici unul nu avem nimic de pierdut! (decât timp şi respectul cunoscuţilor, da ce importanţă are? – n.m.).Imi spune ca: sunt avocata si cunosc legea (de aici urmează traducerea variantei în engleză, că doar nu am inventat noi chestia asta – n.m.*). Asta este adevarat. AOL si INTEL isi vor tine promisiunile de frica sa nu fie dati in judecata si sa trebuiasca sa faca fata unei amenzi multimilionare (LOOOOOL! – n.m.) in dolari, asemenatoare cu cea a Coca Cola contra General Electric (n-am verificat dar nu cred că acest caz există – n.m.).
Dragi prieteni nu o luati in gluma (no shit?! – n.m.).
Bill Gates (Propietar de Microsoft), isi imparte averea. Daca ignorati acest mesaj o sa va para rau…. Windows este inca cel mai utilizat program, Microsoft si AOL fac un experiment trimitand acest mesaj (e-mail beta test)… Cand o sa retrimiteti acest mesaj (e-mail) prietenilor Dvs. Microsoft o sa poata vedea daca sunteti sau nu utlizatori ai Microsoft Windows. Pentru fiecare persoana care trimite acest mesaj Microsoft le va plati 245 EURO (traducerea mai e şi proastă, avocaţii, se pare, nu ştiu limba română – n.m.).Pentru fiecare persoana careia tu ii trimiti mesajul iar acesta il va retrimite (aloo, a retrimite înseamnă mai degrabă a trimite înapoi, poate vrei să zici „retransmite”, eu cel puţin aşa ştiu- n.m.) la randul ei altor persoane Microsoft vâ va plati 243 EURO. Pentru fiecare a treia persoana care va retrimite mesajul, Microsoft va va plati 241 EURO
In 2 saptamani Microsoft, va lua legatura cu tine pentru a-ti confirma adresa de e-mail (adică ce, eu nu mi-o mai ştiu, crezi? – n.m.) si iti va trimite un cec.Charles Bailey
General Manager Field (adică manager şef în materie de bătut câmpii – n.m.)
Avocata imi spune: Credeam ca acest mesaj este o frauda dar dupa 2 saptamani dupa ce am retrimis mesajul, am primit un mail de la Microsoft pentru a-mi confirma datele corecte si adresa si am primit un cec de de 24.800 EURO. Trebuie sa trimiti acest mesaj inainte ca testul sa se termine! Daca cineva are posibilitatea de a face acest lucru realitate acesta este Bill Gates… (care face opere de caritate şi a da bani la proşti e un act de caritate, că aşa sunt ei, mai neajutoraţi, nu? – n.m.). Pentru el acest lucru supune o cheltuiala de publicitate. (Dar care e legătura cu AOL şi INTEl care ar fi date în judecată, dacă banii îi dă Bill Gates – n.m.?). Va rog trimiteti mesajul la cat de multa lume puteti!
Trebuie sa primiti cel putin 10.000 EURO (Păi mai sus parcă erau 24.800 – n.m.)).
Nu v-am fi ajutat sa aflati si sa aveti posibiliatatea de a trimite acest mesaj daca noi la randul nostru nu am avea ceva de castigat pe urma lui. Cum va spuneam cunosc legea si acesta mail este real.
Intel si AOL negociaza o fuziune (şi de aia nu le iese fuziunea, că nu dorm de grija Microsoft? – n.m.) ceea ce i-ar face compania cea mai mare din lume, iar pentru a fi siguri ca Windows este cel mai folosit program, Intel si AOL fac un experiment prin acest test (păi parcă zicea mai sus că Windows este cel mai utilizat program din lume, acu nu mai sunt siguri? Şi altă metodă nu se exigstă, ai? Io propun să iasă toţi utilizatorii de Windows în piaţa publică şi să se numere unii pe alţii! – n.m.).––––––––––––––––––––––––––––
* De care am aflat încercând, după ce am deschis mailul şi i-am văzut conţinutul, să aflu dacă e o glumă tâmpită pur şi simplu sau e o glumă tâmpită cu virus încorporat. Se pare că valabilă e prima variantă, totuşi). Sincer nu ştiu de ce mai deschid e-mailurile de la fata asta, pe bune, cred că din masochism, ca să văd până unde poate merge. Săptămâna trecută mi-a trimis o icoană pe care trebuia să o trimit în cinci minute la alte cinci persoane, fiindcă altfel însemna că m-am lepădat de Iisus şi, la Iudecata de Apoi, se va lepăda şi el de mine.
Ştiţi, prostia doare. Dar ne doare pe noi, nu pe ei.
Uite o ştire care nu mai are nevoie de niciun comentariu. Citiţi şi râdeţi!
Hai că-i mişto România, câteodată!
Un candidat la admitere la Facultatea de Litere şi Ştiinte ale Comunicării din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în vârstă de 70 de ani, a cerut scutire la plata taxei de înscriere motivând ca este orfan de ambii părinţi, conform agenţiei Mediafax.
Culmea, cererea i-a fost aprobată. „Omul are dreptate”, a declarat, pentru Mediafax, rectorul universităţii, Adrian Graur.
Se pare că, pentru scutirea de la plata taxei, universitatea sus-pomenită – sau poate toate universităţile, că n-am de unde să aflu – cere doar actele de deces ale părinţilor, fără să fi prevăzut o limită de vârstă până la care candidaţii să poată beneficia de această prevedere.
Credeam şi ziceam, la un moment dat, că nu trebuie să judeci oamenii după ceea ce apare pe forumurile ziarelor sau pe bloguri etc pentru că nu e reprezentativ, că oamenii cu bun simţ sunt destui dar sunt tăcuţi etc. Zilele astea însă încep să mă cam răzgândesc. Cred că acele chestii pe care oamenii le scriu sub protecţia anonimatului, când se simt liberi să zică orice fără să fie judecaţi de cunoscuţi, îi şi ne reprezintă, pe ei ca oameni şi pe noi ca societate şi că, de fapt, sub spoiala de civilizaţie şi corectitudine a multora dintre cei din jurul nostru colcăie mult prea multe prejudecăţi tâmpite, o grosolănie incurabilă, o lipsă de sensibilitate şi compasiune elementare şi o grabă meschină de a pune etichete.
Să luăm ca studiu de caz moartea Mădălinei Manole şi ceea ce a scos acest fapt din subsolurile mocirloase ale minţişoarelor unora. Io nu zic să plângem în sincron, ascultându-i muzica şi dându-ne cu capul de perete, dar unele dintre reacţiile generate de sinuciderea ei m-au scârbit complet. Şi nu mă refer la obişnuita necrofilie a publicului şi a presei, ci la cu totul alte aspecte, de care mă tot înfurii de ieri încoace, după cum urmează:
1. Teoria că ar fi ucis-o soţul sau soacra. Băi imbecilii dracului cu acces liber la internet prin capul cărora bate vântul fără să întâlnească piedici, voi v-aţi gândit vreun moment la soţul femeii ăleia când aţi început să scrieţi asemenea tâmpenii? Adică nu e de ajuns că i-a murit soţia, nu e suficient că s-a sinucis (ceea ce îi lasă pe cei rămaşi în urmă cu un distrugător sentiment de vinovăţie, chiar şi dacă au făcut tot ce au putut ca să ajute persoana sinucigaşă). Nu, peste toate astea mai trebuie să vină şi tot felu de Şerloci Homleşi care nici măcar nu-l cunosc şi să-l acuze de tot soiul de imbecilităţi.
2. Condamnarea în cor a bietei femei pentru că s-a sinucis. Dragii mei creştini de duminică, sfinţi stâlpnici ai www-ului şi preanestimaţii mei atei cu principii beton, vouă nu vă e ruşine de voi înşivă? În primul rând că pe undeva prin Biblie se zice „nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi” iar pe altundeva se zice să arunce primul piatra cel fără de păcat. Şi de ce dracu ar fi treaba voastră să o judecaţi până la urmă? Dacă a greşit, nu a greşit faţă de voi, ci faţă de ea înseşi, vouă nu v-a luat nimic. Credeţi că prin faptul că voi nu v-aţi sinucis aţi demonstrat că sunteţi tari acolo unde a fost ea slabă? Greşit, poate că nu aţi fost suficient încercaţi de viaţă încă, poate că nu aţi atins încă punctul de frângere, poate că ea era mai uşor de frânt. Da asta nu înseamnă automat că sunteţi nişte viteji şi nişte valori, reveniţi-vă din autoadmiraţie!
3. Dragostea de mamă trece peste tot, nu s-a gândit la copil egoista etc, bâr-bâr. Asta e greşit din cel puţin două puncte de vedere. Mai întâi, instinctul matern este mult mitizat, se vorbeşte de el numai cu majuscule etc, fără să se admită că, dacă ne uităm în jur, putem vedea nenumărate cazuri în care acesta dă rateuri – vezi toţi copiii abandonaţi, abuzaţi etc. Apoi, un om care se dispreţuieşte pe sine atât de tare încât să-şi ia viaţa, se va gândi, probabil, că tuturor, inclusiv copilului, le va fi mai bine fără el, că ar putea să-i facă rău copilului, să nu-l crească bine. Este un sentiment experimentat de mamele care suferă de depresie postpartum, care, da, poate să dureze şi un an de la naşterea copilului, ca orice depresie netratată, care nu trece singură. Vedete ca Brooke Shields şi Gwinneth Paltrow au suferit de depresie postpartum şi au vorbit public despre asta.
4. A fost o proastă, o superficială, că femeile deştepte nu se sinucid. Şi alte epitete d-astea. Băi boii şi vacile bălţii, în cazul de faţă balta fiind între urechile voastre şi purtând – total eronat – numele de creier! Depresia nu e un moft, o fiţă, o toană, o joacă, un mănunchi de istericale. Depresia e o boală, un dezechilibru al creierului, provocat de factori interni şi externi. Depresia poate fi atât de nasoală încât să-ţi modifice percepţia despre lume, despre lucrurile care ţi se întâmplă, despre felul în care eşti. Depresia poate goli de conţinut tot ce e în jurul unei persoane şi poate să transforme în corvezi de neîndurat cele mai trainice legături. Vouă, ăstora grăbiţi să faceţi pe deştepţii, vă doresc să suferiţi cel puţin una, ca să vedeţi cum e, că meritaţi!
5. Avea tot ce îşi dorea. Păi tocmai, preascumpii mei obtuzi, că dacă avea tot ce îşi dorea nu se mai sinucidea. Asta ne arată că este greşit să judecăm viaţa unui om bifând chestiile exterioare pe care le considerăm a face parte din descrierea standard a fericirii şi să-l declarăm satisfăcut. Adevăratele hărţi, adevăratele repere ale cuiva, pot fi complet altele decât cele după care îl judecăm noi, din afară, ca fiind împlinit.
6. Vaiii, ce superficială, nu se mai simţea frumoasă! Din păcate, industria filmului şi muzicii, modei şi cosmeticii promovează frumuseţea şi menţinerea unei aparenţe tinereşti ca pe o obligaţie, iar bătrâneţea, celulita şi primele riduri ale vedetelor nu sunt tratate ca nişte lucruri inevitabile în viaţa oricărui om, ci ca o vină, ca să nu zic ca o crimă. Comparaţia cu modelele din reviste, fotoşopate întru tinereţe veşnică, este o problemă pentru majoritatea femeilor şi chiar acelea care sunt conştiente de capcană tot cad în ea măcar din când în când, pentru că presiunea constantă, din toate direcţiile, creează nişte obişnuinţe. Darămite vedetele, pentru ele trebuie că e şi mai rău. În plus, din păcate, tot felul de pizde fără alt atu decât o tinereţe boită strident – vezi Bianca eronat numită „a lu Bote” – se fâţâie pe la teve cu poalele în cap, în timp ce femeia asta care, vă plăcea sau nu vă plăcea dar avea voce, nu mai era băgată în seamă. Şi eu chiar nu cred că nu se găsea public pentru muzica ei, toţi ăia care au cumpărat dvd-urile de la Jurnalul cu cântăreţii anilor 70-80 ar fi fost sigur interesaţi şi de ea.
În final, ceea ce mi se pare cel mai trist în toată marea de reacţii este graba de a judeca şi puţinătatea celor care au încercat să înţeleagă cât de disperat şi de nefericit se poate simţi un om, cât de sătul de el însuşi, cât de singur şi de pierdut încât nici propriul copil să nu-i mai poată aduce bucurie, iar moartea să i se pară singura soluţie. Milă trebuie să simţim pentru aceşti oameni şi nu dispreţ.
Sinuciderea nu trebuie aprobată sau blamată, ci înţeleasă. Dar pentru asta trebuie să nu fim judecători, pentru că acest lucru presupune o poziţie de superioritate (când judeci nu priveşti omul de la un egal la egal, ci te uiţi de sus, întotdeauna, te plasezi automat deasupra celui judecat). Sigur, psihologii ar spune că a judeca este o strategie de apărare uzuală a psihicului uman în faţa aspectelor neplăcute ale lumii. Îi judeci pe alţii, deci ei au fost slabi, dar tu eşti tare, deci ţie nu ţi se poate întâmpla niciun lucru rău, eşti în siguranţă, cei cărora li se întâmplă lucruri nasoale sigur o merită. Da, aşa funcţionează dar eu cred că de aia suntem o specie dotată cu raţiune, ca să ne ridicăm deasupra micilor noastre trucuri.
Ca urmare, cetăţeni, gândiţi! E gratis!
Dreaming Jewel 
Cârcoteli