Căutând ca năucii

Ei, a sosit, în fine, momentul să mă minunez şi eu văzând ce caută unii de ajung pe blogul meu. E drept, nimic spectaculos de genul perversiuni sau alte năzbâtii, cum se întâmplă pe alte bloguri, dar tot m-au făcut să mă întreb ce o fi în mintea unor oameni.

citate fuck– ţi-l dau doar pe cel mai celebru dintre ele: „Fuck you”. Mesajul este scurt, clar şi penetrant, nu înţeleg de ce ai nevoie să dezvolţi.

când iubitul întârzie acasă – păi sună-l şi vezi pe unde umblă. Şi după ce te lămureşti dacă are sau nu o scuză valabilă (adică a) – e mort, b) e pe moarte sau c)i s-a îmbolnăvit cineva din familie) fă-ţi şi tu alt program în seara respectivă. Ce dracu, femeie, e jalnic să cauţi aşa ceva pe Internet!.

cuplu amatori – de ce naiba ai vrea să te uiţi la un cuplu de amatori?

cum să nu te enervezi – chiar nu ştiu. Când afli, să mai treci pe aici să îmi spui şi mie.

cum să ierţi – e greu. Dar e bine că îţi pui problema, zic eu, eşti pe drumul cel bun.

fluturele ocoleşte flacăra – eşti în eroare, fluturele nu ocoleşte flacăra ci dă buzna drept în ea, pentru că a auzit probabil de la Oscar Wilde că, dacă vrei să scapi de o ispită, cel mai bine este să îi cedezi. Şi aşa a ajuns Wilde la puşcărie şi fluturele în flacără, dovadă că nu tot ce e bine spus e şi adevărat.

ce mănâncă vrăbiuţele – din experienţa mea, pisicile mănâncă vrăbiuţele dar fireşte că or mai fi şi alte creaturi în natură care să aibă vrăbiuţe în meniu.

Dar ceea ce m-a hotărât să scriu acest post a fost căutarea de azi, intitulată „fantomele pisicilor”. ???!!!! Sunt atât de uluită încât nici nu am ce să mai comentez.

Publicitate

O lecţie despre timp şi regrete

În general, nu înveţi din experienţele de viaţă ale altora, pentru că îţi imaginezi că ţie nu ţi se va întâmpla asta, că tu nu vei face această greşeală, că vei fi excepţia care va zbura acolo unde alţii au căzut. Cel mai bine înveţi din propriile experienţe, din durerea a cărei amintire rămâne înscrisă în carnea şi în mintea ta.

Totuşi, am înţeles un lucru, privind această viaţă irosită în amărăciune şi izolare.

Să deplângi mereu ceea ce s-a întâmplat nu schimbă trecutul. Nu face decât să îţi zgândărească vechile răni şi să permită durerii care ţi-a întunecat la un moment dat viaţa să îşi întindă umbrele şi asupra prezentului. Tot ce ai în viaţă este timpul care ţi-a mai rămas. Nu trecutul, ci viitorul, fie că asta înseamnă zece ani, sau treizeci, sau cine ştie de fapt câţi. Poţi să îţi petreci acest timp jelind ocaziile pierdute şi rănile căpătate sau poţi să îl faci să fie tot ceea ce viaţa ta de până atunci nu a fost.

Oricum ai face, trecutul rămâne acelaşi, dar povestea ta, când tragi linie şi faci rezumatul, se va scrie diferit. Exceptând adevăratele tragedii, majoritatea lucrurilor rele care ţi se întâmplă în viaţă sunt doat atât de rele pe cât le laşi tu să devină. Depinde cum îşi construieşti restul vieţii: pot deveni nişte răni veşnic deschise, în jurul cărora te înfăşori protector sau nişte ecouri îndepărtate, într-o viaţă plină de lucruri demne de povestit.

Indiferent ce credeţi despre asta, eu vă recomand să ascultaţi melodia. E un duet cu Carlos Santana, prea puţin cunoscut din păcate (duetul, nu Santana). Michael Jackson a împlinit ieri 50 de ani şi cel mai potrivit cadou ar putea fi chiar sfatul de mai sus, dacă se va găsi cineva care să i-l ofere.

Concurs „Omul vs. Natura” (I): Construcţii

Inaugurez prima ediţie a întrecerii „Omul vs. Natura”.

Cetate

Vitralii (stânga) şi turnuri (dreapta)

Cel mai aşteptat sărut

Imaginează-ţi!

Apropie-te de persoana pe care o doreşti cu setea cu care deşertul doreşte apa.

Apropie-ţi faţa de a ei până când poţi să simţi căldura care anunţă atingerea.

Dă-ţi timp să simţi cum fiecare celulă a pielii tale se întinde însetată să iasă în întâmpinarea obrazului celuilalt.

Apropie-ţi buzele de ale sale până când o să îi simţi răsuflarea.

Opreşte-te!

Rămâi aşa câteva zeci sau sute de ani.

Şi poate o să înţelegi ce simt o stalactită şi o stalagmită care mai au câţiva centimetri să până să se atingă, în condiţiile în care creşterea este de ordinul a câţiva milimetri într-un interval de timp care se măsoară în ani. Atingerea presimţită dar încă imposibilă, atât de aproape în spaţiu, atât de departe în timp… Prima atingere, primul sărut fiind nu un pas grăbit către ceea ce va urma, ci o sărbătoare în sine, un moment aşteptat şi savurat pentru el însuşi, având propria sa plenitudine.

Şi tot aşa şi mai departe.

Nu avem noi, oamenii, rezistenţa în timp a pietrelor dar uneori tot cred că ne grăbim prea mult. Şi ratăm plăcerea de a gusta iubirea bucată cu bucată.

Warning! Orice comentariu care spune că stalactitele şi stalagmitele sunt doar pietre şi nu simt nimic va fi dilit fără cruţare! Adică şters!

Şi caii stau la bârfă, nu-i aşa?