România în căutare de Kogălniceni — 28/06/2016

România în căutare de Kogălniceni

În 1864, Mihail Kogălniceanu pleda pentru împroprietărirea țăranilor cu niște vorbe care mie îmi merg la inimă:

„Declar cu franchețe că sunt pentru îmbunătățirea soartei țăranului, că în această îmbunătățire văd fundarea naționalității române… Două mii de boieri nu fac o națiune, acesta este un adevăr ce nu se poate contesta. Este timpul ca înaintea interesului privat să ne gândim la interesul cel obștesc, ca înainte de a ne ocupa de moșiile cele mici să ne ocupăm de moșia mare, România (…)”

Treaba-i că atunci când zicea Kogălniceanu cuvintele astea îl credeai. Dar nu-mi pot imagina niciun actual politician care să le zică și să mă convingă să-l cred. Nu știu vreunul care să-mi transmită că se gândește cu adevărat la un proiect mai mare decât vreo funcție vremelnică sau creșterea propriei averi. Și mai rău e că nici noi, ceilalți, nu știu cât o mai credem. Că poate exista un proiect pentru „moșia mare, România”. Sau că există oameni care să-l aplice.

Uite, de aia suntem noi în găleata în care ne aflăm, fiindcă nu avem astfel de lideri. Nici acum cinci sute de parlamentari nu fac cât o națiune, dar cine să le-o zică de la obraz, fără ca ei să-l tragă de poale rânjind: „Stai, bă, jos, că ești și tu de-al nostru?” Moartea completă a acestui mod de gândire – în care „moșia cea mare, România” trebuie să prospere – e motivul pentru care am ajuns aici: sărăciți, jefuiți nu de străini cum urlă toți idioții naționaliști, ci chiar de ai noștri, după cum tot descoperă DNA-ul, fără lideri și fără direcție, conduși de niște lacomi și niște lași incapabili să se trezească fie și în ultimul minut.

De fapt, politicienii noștri sunt atât de preocupați de vacanțele lor de vară că nici nu s-au deranjat să exprime vreo poziție despre Brexit, că doar nu ni s-a întâmplat nouă, ce naiba? După scandalul cu dezinfectanții diluați din spitale te-ai fi așteptat să rezulte o mare dezbatere publică, în care fiecare partid să caute soluții pentru că Sănătatea este la propriu grav bolnavă, dar nu te poți aștepta la asta de la unii care se tratează în străinătate. Ar trebui să schimbi numele domeniului din Sănătate în Hai la groapă cu grăbire, dar pe politicieni nu-i preocupă asta:

  • Ponta se ține de miștouri ieftine, fiindcă pe vremea când era președintele PSD lingăii lui l-au convins că are simțul umorului, și de hărțuit miniștrii guvernului chemându-i pe la comisiile parlamentare prin interpuși.
  • Tăriceanu ca al doilea om în stat e ocupat să se certe cu Justiția pe toate drumurile, pârând-o până și oaspeților străini. Și a lăsat guvernul fără dreptul de a emite ordonanțe de urgență peste vară așa, pentru că poate.
  • Iohannis nu știu pe unde e. Sau ce face. Sau la ce folosește.
  • Dragnea face poze cu principesa Margareta (Carol I, Ferdinand și Maria probabil se răsucesc în mormânt de oroare), încercând să-și acopere cu puțină poleială de la casa regală imaginea șifonată. Acuma, știam noi că-i corupt, dar ca președinte PSD Dragnea tot nu reușește să depășească anvergura de șefuleț de județ venit în Capitală și preocupat să se pozeze cu celebritățile, așa că nu poți să-i ceri să gândească la nivel măcar național.
  • PNL îl dă afară pe Paleologu fiindcă a criticat pierderea alegerilor pe București. Și încearcă să fuzioneze cu UNPR ca să se termine de sinucis odată, că nu i-a ieșit când cu candidatura lui Marian Munteanu.

Băi băieți, mor oamenii cu zile în spitale. Ne pleacă medicii pe capete. România e paralizată de birocrația șpăgilor pe care voi ați pus-o pe picioare. Pierdem fonduri europene și ne văităm că nu-s bani. Brexitul poate duce la ditamai criza și ar trebui gândite niște strategii (iar a încrucișa două degete și a spera că n-o să fie chiar așa de rău nu-i o strategie). Vouă chiar nu vă e rușine să ne irosiți timpul cu prostii?

P. S. că m-am enervat: Îmi aduc aminte când am lucrat eu în consultanță și încercam de zor să o conving pe o cucoană deputat, mamă de copil de altminteri, să inițieze un proiect de lege ca să se ofere asistență copiilor „căpșunarilor” pentru că era valul ăla de sinucideri. Eu tot căutam soluții și ea tot amâna subiectul, că stai să vorbesc cu un băiat care a fost expert la muncă, c-o fi, c-o împărți, și eu proasta nu-mi dădeam seama că pe ea n-o interesa. (Nu, nu vă spun numele pentru că e oricum un personaj neimportant din punct de vedere politic, vreau doar să vă explic cât eram eu de proastă, și-o zic cu toată sinceritatea.) Și-i mai propuneam să lucreze cu organizația de femei (la ce-or fi bune organizațiile de femei la partide e altă discuție) să facă pe la sate campanii de educație pentru femei. Nici asta n-a interesat-o. Și de aia suntem unde suntem, mi se pare ilustrarea în mic a problemei generale.

Publicitate