În numărul din ianuarie al revistei online Galaxia 42 apare povestirea mea Născut învingător, despre un bărbat care trebuie să-și omoare celelalte euri ca să devină asemenea zeilor. Firește, lucrurile nu merg așa cum se aștepta. Aveți mai jos un fragment:

Fiecare victorie își este propria înfrângere

. – Roberto Baucius (Toate secretele pe care nu ți le-ai spus)

Sig-Valdi nu credea în zei. Zeii însă credeau în el.

Când muri și se trezi la marginea unei mlaștini învăluite în cețuri în profunzimile cărora jucau flăcări, n-avu nicio îndoială că era Hirunga, mlaștina primordială din care ieșise viața când apele și focul se despărțiseră de uscat. Asta îl miră foarte tare, fiindcă nu crezuse niciodată în poveștile astropreoților pe care jormii îi luau pe navele lor, printre stele, ca să se roage pentru sufletele dușmanilor.

Acum însă nu se mai putea îndoi, fiindcă Luntrașul era acolo. Barca sa din coajă împletită, care plutea cu cei demni și se scufunda sub cei lași, se legăna ușoară la mal, iar Luntrașul se apleca spre el strângând în mână vâsla sculptată din os. Avea părul cenușiu ca lemnul vechi și pielea albă ca oasele spălate de ploi, iar când vorbi vocea lui era sunetul regretelor răscolite.

– Bine te-am găsit, Sig-Valdi cel fără de păcat, zise el tăindu-i calea cu vâsla uluitului Sig-Valdi care dădea să se urce în barcă. Kyall Jumătate-de-Inimă și Riggalla Cea Mult Preamilostivă ți-au cântărit viața și faptele și au hotărât că, dintre toți ekdochii tăi, tu ești cel demn să li se alăture pe Câmpia Veșnic Verde. Mergi de-i ucide pe ceilalți Sig-Valdi din toate lumile și devino asemenea zeilor!

– Dar, își regăsi glasul Sig-Valdi, adică, ăăă, ekdochii chiar există? Eu credeam că-s numai superstiții…

– Acesta este adevărul, zise Luntrașul. Ești cel ales, dar, ca să li te alături zeilor pe Câmpia Veșnic Verde, trebuie să îți ucizi eurile mai slabe. Căci numai ucigându-ți slăbiciunile poți deveni asemeni zeilor.

– Dar eu nici măcar nu cred în zei! exclamă Sig-Valdi.

– Și ce, îți închipui că zeii se sinchisesc de asemenea nimicuri? zise Luntrașul și deodată mlaștina nu mai era mlaștină, ci vidul cosmic presărat cu stele, iar flăcările nu mai erau focuri amăgitoare, ci nove explodând în tăcere.

Numai luntrea din coajă de copac rămase aceeași, legănându-se nepăsătoare ea știa pe ce valuri.

– Ca să înfăptuiești voința zeilor, ți se va mai lăsa acest trup timp de o săptămână. Nu uita că te-ai născut învingător: ți-ai devorat frații încă din pântecele mamei tale și cu carnea lor ai sporit. Du-te și împlinește-ți destinul!

– Toți jormii războinici s-au născut învingători, obiectă Sig-Valdi, dar Luntrașul nu stătu să-l mai asculte. Ridicându-și vâsla albă de os îl lovi cu ea peste obraz.

(Continuarea, aici.)

Publicitate