Pisicuţa mea, Hoţoaica, este de părere că iarna nu-i ca vara. Bun, asta ştim cu toţii de mult dar Hoţoaica are numai doi ani şi abia acum a realizat. Problema este că ea se aşteaptă, nu ştiu de ce, ca eu să fac ceva în privinţa asta…

Obişnuită să stea vara pe balcon de la prima geană de lumină şi să pândească păsările, miaună de dimineaţă să îi dau drumul afară. Eu, îndatoritoare şi sadică, îi deschid uşa de la balcon. Hoţoaica iese, face trei paşi, după care frigul îşi croieşte în sfârşit drum prin blana ei deasă. Se întoarce în casă, se uită la mine cu reproş şi se suie direct pe calorifer.

– Oamenii sunt ciudaţi, îşi dă ea cu părerea în timp ce îşi încălzeşte burtica. Fac cald în casă iarna dar nu au găsit nicio soluţie să facă puţină căldură afară. Unde e încălzirea aia globală când ai nevoie de ea?

Eu îi atrag atenţia că încălzirea globală este ceva de rău şi că ea există, pentru că am citit eu în presă că se topesc gheţarii şi în Antarctica se produc schimbări climatice ireversibile.

– Degeaba se topesc gheţarii dacă mie îmi îngheaţă urechiuşele, mi se plânge ea.

– Dar iubito, îi zic eu, dacă se face cald la pol, poate că vrăbiuţele or să plece să trăiască acolo, pentru că, spre deosebire de pisici, focile nu mănâncă vrăbiuţe.

Cu asta am pus-o pe gânduri, pentru că ea speră că o să prindă într-o zi o vrăbiuţă dar că, data viitoare, eu n-o să mai fiu acasă ca s-o împiedic s-o mănânce. Se pune poponeţ şi îşi scarpină urechiuşa cu picioruşul din spate. (Asta e cam cum ne-am scărpina noi în cap). Apoi găseşte:

– Da dacă se face cald la pol atunci focile… începe ea triumfătoare.

La faza asta, Capucino, care doarme până mai târziu, crapă un ochi, se uită la noi şi ne întreabă dacă pe el îl apucă aşa vorbitul când noi două dormim. I-aş zice că, întrucât e primul la culcare şi ultimul la sculare, atunci când noi două dormim el nu poate vorbi decât cel mult în somn. Dar îl las în pace, că e cam bolnăvior şi nu vreau să îl mai stresez şi eu.

Publicitate