Născut învingător — 24/01/2021

Născut învingător

În numărul din ianuarie al revistei online Galaxia 42 apare povestirea mea Născut învingător, despre un bărbat care trebuie să-și omoare celelalte euri ca să devină asemenea zeilor. Firește, lucrurile nu merg așa cum se aștepta. Aveți mai jos un fragment:

Fiecare victorie își este propria înfrângere

. – Roberto Baucius (Toate secretele pe care nu ți le-ai spus)

Sig-Valdi nu credea în zei. Zeii însă credeau în el.

Când muri și se trezi la marginea unei mlaștini învăluite în cețuri în profunzimile cărora jucau flăcări, n-avu nicio îndoială că era Hirunga, mlaștina primordială din care ieșise viața când apele și focul se despărțiseră de uscat. Asta îl miră foarte tare, fiindcă nu crezuse niciodată în poveștile astropreoților pe care jormii îi luau pe navele lor, printre stele, ca să se roage pentru sufletele dușmanilor.

Acum însă nu se mai putea îndoi, fiindcă Luntrașul era acolo. Barca sa din coajă împletită, care plutea cu cei demni și se scufunda sub cei lași, se legăna ușoară la mal, iar Luntrașul se apleca spre el strângând în mână vâsla sculptată din os. Avea părul cenușiu ca lemnul vechi și pielea albă ca oasele spălate de ploi, iar când vorbi vocea lui era sunetul regretelor răscolite.

– Bine te-am găsit, Sig-Valdi cel fără de păcat, zise el tăindu-i calea cu vâsla uluitului Sig-Valdi care dădea să se urce în barcă. Kyall Jumătate-de-Inimă și Riggalla Cea Mult Preamilostivă ți-au cântărit viața și faptele și au hotărât că, dintre toți ekdochii tăi, tu ești cel demn să li se alăture pe Câmpia Veșnic Verde. Mergi de-i ucide pe ceilalți Sig-Valdi din toate lumile și devino asemenea zeilor!

– Dar, își regăsi glasul Sig-Valdi, adică, ăăă, ekdochii chiar există? Eu credeam că-s numai superstiții…

– Acesta este adevărul, zise Luntrașul. Ești cel ales, dar, ca să li te alături zeilor pe Câmpia Veșnic Verde, trebuie să îți ucizi eurile mai slabe. Căci numai ucigându-ți slăbiciunile poți deveni asemeni zeilor.

– Dar eu nici măcar nu cred în zei! exclamă Sig-Valdi.

– Și ce, îți închipui că zeii se sinchisesc de asemenea nimicuri? zise Luntrașul și deodată mlaștina nu mai era mlaștină, ci vidul cosmic presărat cu stele, iar flăcările nu mai erau focuri amăgitoare, ci nove explodând în tăcere.

Numai luntrea din coajă de copac rămase aceeași, legănându-se nepăsătoare ea știa pe ce valuri.

– Ca să înfăptuiești voința zeilor, ți se va mai lăsa acest trup timp de o săptămână. Nu uita că te-ai născut învingător: ți-ai devorat frații încă din pântecele mamei tale și cu carnea lor ai sporit. Du-te și împlinește-ți destinul!

– Toți jormii războinici s-au născut învingători, obiectă Sig-Valdi, dar Luntrașul nu stătu să-l mai asculte. Ridicându-și vâsla albă de os îl lovi cu ea peste obraz.

(Continuarea, aici.)

Publicitate
Planeta gunoaielor (5) — 07/07/2020

Planeta gunoaielor (5)

Zbor și în mintea mea se potrivesc niște piese. După nu știu cât timp, opresc și cobor de pe respirocicletă, cu picioarele tremurând de atâta pedalat.
– Mulțumesc, omule. Fără tine n-aș fi scăpat, îi zic lui Jude care își așează gliderul alături.
Scotocesc prin tașcă și-i întind un plasture simpatic. Jude clatină din cap.
– Ține mâinile la vedere, zice el îndreptând pușca spre mine.
– Ce dracu, omule? Parcă eram prieteni!
Însă fac cum mi-a zis. Blasterul meu e în jachetă, dar, la cum trage Jude cu chestia aia, ar putea la fel de bine să fie la două galaxii distanță. Comunicatorul lui scoate un țiuit.
VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR
– Hei, Jude! spune o voce cunoscută. Sunt Jinna.
Jinna? Jinna mea? Și-a altora, că nu mi-am făcut iluzii, dar credeam că între noi chiar era ceva.
– Am decodat memoria robotului ăluia pe care l-a găsit Rade, zice ea agitată. Are un secret. Fii atent aici: când era Selznick ministru al Sănătății, s-a făcut un nou studiu cu privire la euforin, ăla care se prescrie în curele de reintegrare socială. Ei, și studiul arată că în cel puțin 30% dintre cazuri se produce, în timp, o necroză netratabilă a ficatului. Selznick spune că firma producătoare era atât de bine conectată politic, încât numai ce a început să se intereseze și a fost demis din funcție. Are și date, și tot.
Jude fluieră uluit.
– Mersi, frumoaso! îi zice el Jinnei, apoi închide și mă cântărește din ochi.
– Știai de robot! De aia veneai spre Zebulon când te-am sunat! exclam eu cu amărăciune. Dobitoc ce-am fost!
– Îmi pare rău, frate, spune el. Dar ăsta-i biletu’ meu de ieșire de-aci.
– Stai așa, îi zic, cu mintea sfârâindu-mi ca uleiul în tigaie. Ăsta nu-i un robot aruncat din greșeală! N-o să capeți niciun ban de la stăpân-su, dacă asta ai de gând. Stăpân-su e mort, pricepi? I-a poruncit robotului să se ascundă pentru că știa că vine cineva să-l omoare. C-o fi fost firma producătoare, c-or fi fost serviciile, cine știe?
Mă aștept ca robotul să intervină în vreun fel, dar el stă neclintit. Stăpână-su i-a spus să facă ceva și el asta face. Punct. E bine să fii mașină.
Jude clatină din cap cu dispreț. Își activează comunicatorul și rostește:
– Agent de teren Jude Kaminsky, cod de identificare 2577-KBE-89-57. Am robotul. Stabiliți data și coordonatele de contact.
Dau să zic ceva, apoi mă gândesc mai bine și închid gura. Îmi mușc buzele până la sânge, înjurându-mă după cum merit. Mare deștept m-am crezut, împrietenindu-mă cu el fiindcă umbla peste tot și de fapt el era agent al GalactiSec!
Dar, dacă n-aș fi fost un ratat, n-aș fi ajuns la groapa de gunoi.

Continuarea

Planeta gunoaielor (3) — 30/06/2020

Planeta gunoaielor (3)

N-am respirat fără mască decât câteva minute, dar nările și gâtlejul deja mă ustură. Mi-o fixez la loc și cobor scara exterioară către baza Zebulonului. Îmi cad ochii pe mașina de zbor a lui Mac Motanul, parcată la câțiva pași de mine. Mac e zeul motoarelor, nu există mașină pe care să n-o facă să toarcă, de unde și numele. Gliderul lui e o construcție din plasticle recuperate și umflate cu aer sub presiune, aranjate în jurul unui motor și acoperite cu vopsea roșie. Îl încalec și robotul se suie în spatele meu fără să i-o cer.
VEZI AICI LISTA EPISOADELOR
Mașinăria e ușoară și mai rapidă ca rabla mea. Încotro acum? Pornesc comunicatorul prins la încheietură:
– Jude?
– Hei, Rade, ce mai faci? îmi răspunde imediat vocea mereu veselă a lui Jude. Ce coincidență! Tocmai sunt în drum spre Zebulon! Ce treabă ai cu mine?
– Îmi trebuie un loc unde să stau până mâine. Pot să folosesc una dintre locuințele tale? Aia din Ophtana, să zicem?
– Sigur că da. Hai c-ajung în zece minute-standard. Unde să ne întâlnim?
Fir-ar să fie! Speram să fie altundeva pe Parcela 13 sau poate chiar pe vreo altă parcelă. Nu prea-mi convine să mă vadă Jude cu robotul, dar nici nu pot să-l trimit la plimbare. Ca artist itinerant, cu câte o locuință în fiecare așezare, omul e un izvor de informații și are mereu la îndemână whisky Old Earth veritabil.
– Domnule, zice robotul în timp ce zbor către locul de întâlnire.
– Mmm.
– Vă rog să mă scuzați, dar în programarea mea nu sunt foarte multe date despre planeta Galaction.
– E groapa de gunoi a universului. Locul unde se aduce spre reciclare gunoiul de pe toate planetele locuite. În afară de resturile alimentare, din care se fac îngrășăminte pentru planetele care cultivă hrană organică. În rest totul vine-ncoace, ca să fie desfăcut pe bucăți și să se recupereze ce se mai poate. Cât de bine merge reciclarea poți să vezi și singur, spun făcând semn către peisajul neregulat care se întinde cât ai vedea cu ochii, dacă n-ar fi smogul marilor fabrici de incinerat gunoiul, proprietatea ThelonCorp. Lumea civilizată produce gunoi mai repede decât îl pot procesa cei de-aici.
– Atunci dumneavoastră sunteți gunoier, domnule?
Dau să mă întorc spre el, jignit de întrebare. Apoi îmi amintesc că răspunsul e oarecum da.
Sosesc primul la locul de întâlnire, o grămadă de busturi sparte de marmură, ajunse aici după revoluția în urma căreia Ardesh s-a alăturat Uniunii Republicilor Galactice. Cred că le pare rău deja. Cred că deja au făcut cunoștință cu Ministerul Fericirii, cu măsurările periodice ale Indicelui de Integrare Socială și cu sistemul de puncte care te poate trimite aici, la Groapa de Gunoi. Cred că ardeshienii deja vor busturile astea înapoi, cu tot ce însemnau ele.
Îmi reamintesc să respir normal. Am o șansă să mă întorc în lumea aia, cu planete curate și ordonate, fără gunoi și fără inadaptați. Robotul ăsta e biletul meu numai dus într-acolo.
Apariția lui Jude, pe gliderul lui, mă smulge din gânduri. Toată lumea-l știe pe Jazzy Jude, omul-orchestră. Jazzy Jude, cowboy-ul muzicii, umblând din așezare în așezare cu șoldurile slăbănoage încinse cu un brâu în care se vede scânteierea metalică a mai multor muzicuțe. Jazzy Jude și chitara lui legendară, un instrument demn de Groapa de Gunoi, cu gâtul din două țevi metalice și cutia de rezonanță confecționată dintr-o fostă casetă de trabucuri, cu două găuri în partea superioară și cu vechea închizătoare încă vizibilă pe o parte. De fapt, și-acum o are atârnată de-a curmezișul spatelui.
– Rade Valentry! Care-i treaba, frate? zice el cu vocea înăbușită, apoi își dă jos masca și-mi oferă zâmbetul lui de secătură fermecătoare cu care frânge inimi în toate așezările de pe Galaction. Mamă, ce robot mișto!
– Da, i-așa de mișto că-l vrea toată lumea. Tre’ să stau altundeva până iau legătura cu Bill Juma’ de Cașcaval. Nu vreau să știe Îndrăzneții mei de el.
 Jude dă înțelegător din cap. Apoi, în loc să-mi întindă cardul de acces al locuinței sale, întoarce gliderul zicând:
– Hai că te conduc până în Ophtana. Robotu-i valoros. Dacă te pomenești atacat pe drum?

Continuarea

Planeta gunoaielor (2) — 26/06/2020

Planeta gunoaielor (2)

       Pătrundem prin ușa etanșă și pornim pe coridoarele cu pereții acoperiți de țevi, cabluri și graffiti. Alături de mine, robotul își târâie un picior, clătinându-și capul și scoțând un bâzâit surd. E convingător. Îl conduc pe lângă ateliere care își expun produsele în stradă și pe lângă locuințe personale în fața cărora se joacă veseli copii cu ochi prea mari și brațe prea subțiri. Lumina lucește pe craniile rase ale trecătorilor, iar zumzetul mulțimii e punctat ici și colo de accese de tuse care îmi reamintesc că trebuie s-o șterg de pe planetă înainte să pună cancerul gheara pe mine. Trec de atelierul de umflat plasticle și cotesc la dreapta, către atelierul Jinnei.
       VEZI AICI LISTA EPISOADELOR
       Jinna, Jinna-Mașina, bună la electronică și bună la pat, o bucățică nemaipomenită în ciuda protezei de oțel care îi înlocuiește piciorul drept. Și l-a pierdut într-un accident pe autostrăzile ca niște focuri lichide ale Holariei și odată cu asta coeficientul social i s-a dus în jos, a urmat declasarea locativă, scăderea coeficientului de integrare la locul de muncă și așa mai departe. Bărbat-su, firește, a divorțat imediat și i-a luat și copilul, ca să nu ajungă toată familia la groapa de gunoi. Oricum, Jinna se numără printre cei care s-au adaptat, deși numai ea știe ce-o fi în sufletul ei. Mă întâmpină cu un sărut pe buze și se apucă să se învârtă imediat în jurul robotului, cuplându-l la computerul ei și rulând diagnostice pe care nici nu le înțeleg.
       – N-are nimic, zice ea scuturându-și peruca neagră.
       – Adică vrei să zici că vreun idiot a aruncat un robot perfect funcțional?
       – Așa s-ar părea, ridică ea din umeri. Poți să scoți bani buni pe el de la Bill Juma’ de Cașcaval. Acum stai să vedem ce noutăți are pentru noi, zice ea.
       Nu mai avem conexiuni intracraniene. Ecranele colective nu difuzează decât divertisment penibil și propagandă guvernamentală. Memoriile roboților, așa defecți cum sunt de obicei, le mai oferă locatarilor Gropii câte o veste despre cum merg lucrurile în restul galaxiei civilizate. Pe mine nu mă interesează, dar pe Jinna da. Când ai lăsat o familie în urmă, a afla lucruri despre planeta pe care ai locuit e ca și cum ai primi o scrisoare de acasă.
       – Extra! exclamă Jinna. E robotul unui fost ministru galactic, Cassio Selznick. Parc-am auzit de el.
       Eu dau din umeri ca unul pe care îl doare fix în dos de politică.
       – Ți l-aș mai lăsa, dar e o marfă care trebuie vândută repede…
       Bag mâna în tașcă și îi întind un pantof albastru, fără toc, pe care l-am cules înainte de încăierarea cu Slinoșii. Jinnei îi plac pantofii, chiar dacă nu mai poartă decât unul. Ea își freacă obrazul de al meu și eu îmi amintesc, înfiorat, de locul unde metalul întunecat al protezei se încleștează pe carnea albă a pulpei ei. Îmi place să-mi plimb buzele pe locul ăla, dar acum n-am timp. Trebuie să pun robotul la adăpost.
       Descopăr, însă, că între mine și confortul dubios al locuinței mele – un fost container în care s-a transportat mobilă – stă o bandă de Slinoși. Abia dau colțul pe strada mea și le zăresc surtucele galbene și părul lung de la care li se trage numele. O zbughesc fără să mă uit de două ori, cu robotul după mine. Coridorul trimite până la mine duduitul pașilor lor. M-au văzut! Continuarea

Planeta gunoaielor (sumar) — 23/06/2020

Planeta gunoaielor (sumar)

Planeta Galaction, cunoscută și ca Groapa de Gunoi, este locul unde lumile locuite își depozitează deșeurile nereciclabile. Inclusiv pe cele umane. Când Rade, de profesie scormonitor prin gunoaie, descoperă un robot care ascunde în memoria sa un secret important, crede că a pus mâna pe biletul de plecare către lumea civilizată. Numai că unele secrete trebuie păstrate cu orice preț și Rade nu e singurul care vrea să scape de pe Galaction.

Episodul 1. În care descoperim cu ce pericole se confruntă un scormonitor prin gunoaie în viața lui de zi cu zi.

Episodul 2. Rade trebuie să-și apere robotul proaspăt găsit de banda Slinoșilor.

Episodul 3. Eroul nostru cere ajutor și primește mai mult decât dorește.

Episodul 4. Rade și Jude sunt atacați de un adversar neașteptat.

Episodul 5. În care Rade găsește o explicație pentru prezența robotului pe Galaction.

Roboți defecți plimbând câini morți sau cum am scris „Planeta gunoaielor”.