Arhive pe etichete: Poz(n)e de amator

Carte poştală dintr-o vacanţă la ţară

Cine-a zis că e naşpa când plouă în vacanţă?

Anunțuri

O zi de păstrat în memorie (II)

Păcat că nu există posibilitatea să înregistrezi simţiri şi să le încarci pe blog, ca să le simtă toată lumea, cum faci cu videoclipurile de pe youtube. Nu doar sentimentele de uimire sau încântare, ci şi ceea ce te face să le simţi. Dimineaţa luminoasă şi cheful tău nebun de-a alerga. Aerul răcoros şi umed al pădurii umplându-ţi plămânii şi pofta de viaţă izbindu-se de pereţii fiecărei celule din corpul tău. Liniştea compusă din mii de sunete a unei păduri, limpezimea apei şi a minţii tale, senzaţia de a fi extrem de prezent şi de implicat în această clipă a vieţii tale, de a fi nu un spectator, ci un instrument pe care această partitură se cântă.

Lacul Roşu,

într-o dimineaţă de luni la ora opt, când nu e nici picior de turist,

când roua încă nu s-a evaporat de pe frunze,

când pădurea îngropată sub ape îşi aduce aminte de viaţa ei vegetală,

când prin porţi magice uitate deschise

monştri vegetali alunecă tăcut în această lume

când păsările se dezmorţesc sub primele raze de soare,

atât de nepăsătoare faţă de prezenţa ta, încât începi să te simţi ca o parte inofensivă din această natură şi nu ca prădătorul nesătul care eşti (e drept, vânezi emoţii, senzaţii, respectul altora, statutul social, acest lucru sau acela, dar te-ai săturat vreodată? şi cât de rar a avut prada gustul pe care-l visai când o vânai? şi de câte ori n-ai înghiţit-o pe nemestecate sau n-ai îngropat-o dornic să te repezi către o altă vânătoare?)

cu apa atât de limpede încât, din neatenţie, ai putea să încurci planurile şi să încerci să păşeşti pe lac, mai ales că „dincolo” cerul e mai albastru, se vede,

cu adevăratul cer curgând ca un râu peste vârfurile brazilor

acolo intuieşti că adevăratele hărţi ale sufletului nu sunt totdeauna acelea pe care ţi le desenează CV-urile, că adevăratele tale repere nu sunt neapărat acelea pe care ţi le presupun ceilalţi, că asemenea momente de graţie, absolut neimportante în logica lumii, au capacitatea să dăinuie în amintirea ta mai strălucitoare şi mai vii.

O zi de păstrat în memorie (I)

Sunt momente sau zile de care o să-ţi aduci aminte şi peste 20 de ani, aşa, fără niciun motiv, pentru că nu reprezintă ceea ce restul lumii ar numi „repere importante”  în viaţa ta. Nu-i vorba nici de primul sărut, nici de prima iubire, nici de ziua când afli că ai luat un examen important. Sunt zile care-ţi rămân în minte pentru că, pur şi simplu, aşa trecătoare şi neimportante cum au fost, viaţa a avut atunci un gust nespus de bun.

Cea mai recentă dintre ele a fost o banală zi de luni din ultima mea săptămână de concediu, care m-a găsit, împreună cu părinţii şi cu frate-meu, într-o excursie ad-hoc de tipul „ia să plecăm undeva în week-end” care ne-a dus până pe malul Lacului Bicaz.

Buuun, păi cel mai sigur mod să mă dai pe mine jos din pat înainte de ora opt şi să fii sigur că nici nu te înjur, nici nu sunt îmbufnată jumătate de zi, este să-mi spui în şoaptă să mă trezesc repede să văd ceva şi apoi să mă duci la uşa de la balcon şi să-mi arăţi asta:

Pisica dormea, împreună cu pisoii ei, pe balconul nostru. Din poză nu se vede prea bine, că am făcut-o prin geam, ca să nu stric tabloul, dar pe cel mai din stânga îl ţine cumva cu piciorul din spate pe după gât.

Cu o seară mai înainte se jucau pe lângă motel şi, când treceam pe acolo, se ascundeau în tufişuri. De dimineaţă, însă

– întâi s-a trezit ăla de la coadă, s-a sculat, s-a întins şi şi-a pierdut locul. Ca urmare, i-a trezit şi pe ceilalţi. După care a început foiala, fiecare se aşeza confortabil, rezemat de alt pisoi; cum se făcea comod, „rezemătoarea” se scula şi aranja într-un mod care să-i convină ei. Şi tot aşa, în combinaţii de trei luate câte doi –

după ce am făcut ochi şi eu şi ei, puii au intrat peste noi în cameră, să le dăm mâncare. În special ăla roşcat care era ăl mai curajos. Nu stătea la mângâiat dar se juca bucuros cu degetele mele, dând delicat cu lăbuţa, fără gheruţe. Pân la urmă a venit şi pisica, să toarcă şi să se lase mângâiată şi atunci puiul a prins şi mai mult curaj şi a venit mai aproape. Era tare nostim: se lăsa mângâiat şi arcuia spinarea, neatent, apoi, când realiza că de fapt eu îl mângâi, fugea vreo trei paşi, venea înapoi, punea o lăbuţă pe genunchiul meu şi cu cealaltă dădea să mă prindă iar de mână. Mă rog, dacă nu vă plac pisicile nu prea aveţi cum să înţelegeţi cât de drăguţă era toată chestia.

După aia am trecut prin cheile Bicazului, care sunt spectaculoase dar pe unde şoseaua s-a dus, la propriu, de râpă şi e dificil de circulat. Ele arată cam aşa (şi pentru că am scris atâta numai ca să vă descriu nişte pisici, ca o obsedată ce sunt, adevăratul subiect, cu tot cu poze, o să-l pun mâine, că acum m-am lungit din cale-afară; fiţi pregătiţi să vedeţi versiunea mea de paradis, preveniţi fiind că eu nu visez la caraibe şi nuci de cocos pe plajă):

Don’t drink and ride

Nu puneţi mâna pe hăţuri sub influenţa alcoolului, mai ales dacă şi calul a băut.

Cu alte cuvinte, am revenit din locurile unde s-a auzit de internet în locurile unde acesta nu numai că există dar şi funcţionează.

Partea bună e că pot să pun poze din concediu. Partea proastă e că mi s-a terminat concediul.

În imaginea de sus este o statuie din centrul oraşului Miercurea Ciuc. Ce mi-a plăcut mie la Miercurea Ciuc este că, în afară de curăţenie, în afară de unitatea stilistică a oraşului (arhitectul-şef sau arhitecţii-şefi, dacă au fost mai mulţi de-a lungul timpului, merită tot respectul pentru asta, că până şi clădirile moderne, de genul sedii de bănci, sediul Electrica sau care e aia acolo respectă linia şi stilul arhitectonic al clădirilor din zonă), ceea ce mi-aplăcut, deci, e că acolo până şi capacele de canal au stil, domle!

Fail…

Mişcarea de rezistenţă... you're doin' it asshole-utely wrong!

Mişcarea de rezistenţă... you're doin' it asshole-utely wrong!

Imagine neclară

Ghici, ghicitoarea mea, care e treaba cu pozele astea?

DSCN0727

DSCN0785

Sunt sigură că v-aţi prins chit că am încercat să vă păcălesc. Dar în caz că nu, răspunsul e ăsta:

Continuă lectura

Omul vs. natura (IV)

Nu toţi banii aruncaţi în apă se transformă în dorinţe împlinite

Nu toţi banii aruncaţi în apă se transformă în dorinţe împlinite

Şi nu tot ce străluceşte este aur (dar uneori este mai bine aşa)

Şi nu tot ce străluceşte este aur (dar uneori este mai bine aşa)