Eu, Dreaming Jewel

1.jpg

Laura Ciobanu în buletin. Laura Sorin când scriu povestiri horror. Zisă şi Dreaming Jewel. Visatoare profesionista, sinucigasa social, socialista de dreapta, mama devotata a doua pisici, bucatareasa nedesavirsita.

Am fost ziarist vreo paisprezece ani și consilier politic vreo cinci. Ce o să fiu de acum încolo urmează să descopăr, dar dacă mă mai auziți că vreau să mă întorc în presă dați-mi una după ceafă.

Sportul meu preferat este lectura. Mintea este un „muschi” care trebuie mentinut in forma prin antrenamente zilnice. Daca as putea, as alege sa traiesc in lumea lui Garcia Marquez. Daca as trai acolo, probabil mi-as dori sa pot trai in lumea lui Cortazar. Personajul de roman care ma reprezinta cel mai bine este Doamna Bovary, care intotdeauna vrea altceva decit are. Spre deosebire de ea, eu nu m-am maritat. Deși… 🙂

Citesc si o gramada de SF si fantasy, drept consolare ca nu am sa ajung vreodata nici macar sa pun piciorul pe planeta Marte. Imi lipseste acut miraculosul din viata si sa nu imi vorbiti despre simplul miracol de a trai. Sunt zile cind doar ala nu imi ajunge.

Dupa o indelungata straduinta, acum pot sa deosebesc un Mercedes de un BMW, cu conditia ca emblemele celor doua companii sa se afle la vedere. Nu am de gind sa pun in viata mea mina pe volan.

Imi plac Leonard Cohen si Tom Waits. Sau Tom Waits si Leonard Cohen, depinde in ce moment ma intrebati.

Cu timpul am ajuns ipohondra de-a binelea. Sunt atât de acut constientă de faptul ca sunt o fiinta pieritoare, incit suspectez mereu ca am vreo boala mortala. Pina acum am murit deja de cancer, de leucemie, de inimă şi, cel mai recent de plamini. Medicii ma asigura cu sunt un bolnav relativ sanatos (asta probabil pentru ca nu am ajuns la un psihiatru).

60 de gânduri despre „Eu, Dreaming Jewel

  1. ipo 12 Iunie 2008 la 8:55 am Reply

    Sa inteleg ca ma citesti?

  2. dreamingjewel 12 Iunie 2008 la 11:15 am Reply

    Abia ieri te-am descoperit şi am de gând să te citesc, de aia te-am şi pus la „păstrare”. Am chiar de gând să îmi dau şi cu părerea dar numai când o să mi se para ca am ceva de spus.

  3. ipo 12 Iunie 2008 la 12:17 pm Reply

    🙂

  4. Denis 20 Iulie 2008 la 1:17 pm Reply

    imi place acest blog.Mai trec pe aici. Bafta ! 🙂

  5. dreamingjewel 21 Iulie 2008 la 11:27 pm Reply

    U’re wellcome!

  6. Anonymous 23 Iulie 2008 la 6:24 pm Reply

    Mda, nici eu n-am de gând să pun mână pe volan, sunt cât de cât fan SF (filme only, n-am răbdare să citesc vreo carte care nu e .pdf) și în curând o să termin și școala de ipohondri.
    Ar trebui să facem un club, te bagi? 🙂

  7. dreamingjewel 23 Iulie 2008 la 7:45 pm Reply

    Auzi, da cum o să conducem noi nave spaţiale dacă nu vrem să învăţăm să conducem nici maşina? O să ajungem autostopişti galactici şi or să se râdă toţi alienii de noi!

  8. Anonymous 23 Iulie 2008 la 7:57 pm Reply

    Lasă că poate pe autostrada intergalactică n-or fi atâți nesimțiți ca în București pe străzi….și-atunci poate o fi o plăcere să „conduci” ozn-ul în loc să-ți faci nervi și să-ți vină să-i bați pe toți cu ranga, de la prima oră a dimineții 🙂

  9. CELLA 25 Iulie 2008 la 7:45 pm Reply

    Am ajuns la tine citind că ai donat cărţi pentru biblioteca din Beiuş,şi eu 😆
    promit să citesc şi să revin
    ce văd îmi place,avem cîteva,mai multe,”chestii”comune 😉
    şi eu Garcia Marques,Leonard Cohen,SF şi fantasy …

  10. dreamingjewel 25 Iulie 2008 la 7:52 pm Reply

    Foarte mişto, că de aia m-am luat de blogging, ca să găsesc şi eu nişte persoane cu care să am gusturi comune. Prietenii şi prietenele mele sunt persoane admirabile dar sunt anumite arii în care nu ne intersectăm de loc.

  11. minitu 30 Iulie 2008 la 2:27 pm Reply

    Ca de la ipohondru la ipohondru eu zic sa incerci o apendicita sau ceva….ca merge …febra se induce relativ usor 🙂

    Frumos blogg, o sa te mai vizitez !

  12. dreamingjewel 30 Iulie 2008 la 2:38 pm Reply

    Ce să mai încerc, că mi-au scos-o de mult! Şi oricum, apendicita e banală, după cum poţi vedea, eu fac numai boli dramatice şi fatale…

  13. minitu 30 Iulie 2008 la 2:43 pm Reply

    teach me master

  14. dreamingjewel 30 Iulie 2008 la 7:35 pm Reply

    Păi o să fac o postare amănunţită data viitoare când mi s-o mai năzări că am o boală mortală şi eu, ca de obicei, o să am de fapt doar o lipsă de calciu.

  15. dianadumitru 1 Septembrie 2008 la 1:06 am Reply

    imi place mult cum scrii, esti funny dar in acelasi timp sentimentala si pragmatica. bizara combinatie…eu sunt exact opusul tau. Nu cred ca ma pot imbolnavi si nu cred ca o sa mor. pur si simplu nu imi pot imagina asta, sa mor, sa zac… take care

  16. dreamingjewel 1 Septembrie 2008 la 6:14 pm Reply

    Well, nici eu nu aveam genul ăsta de probleme până acum trei ani când o prietenă mi-a murit pe neaşteptate. Nu te aştepţi la asta când eşti tânăr. A fost o chestie care m-a schimbat ca om. Asta cu ipohondria a fost partea proastă. Cele bune sunt infinit mai multe: sunt oameni care te influentează şi după ce au plecat.

  17. Balin Feri 13 Decembrie 2008 la 9:54 pm Reply

    Norocoaso! Măcar te simţi relativ bine.
    Eu…m-am simţit rău. Atât de rău încât a fost chemată salvarea de teama unui preinfarct. Aşa am aflat că inima îmi merge ceas

  18. Balin Feri 13 Decembrie 2008 la 10:11 pm Reply

    (mă enervează calc-ul ăsta , nu terminasem comentariul şi l-a expediat! )
    Mi-au recomandat analize detaliate, aşa că fuga fuguţa la medic.Trimitere să fac analize de sânge. 30 de analize diferite, aşa am aflat că din toate punctele de vedere mă încadrez perfect în standarde. Atunci o fi de la ficat, alţi bani, altă distracţie dar măcar primesc asigurări cum că se vede că nu-s prieten cu alcoolul. O fi de la bilă? Dai cu banul şi afli că nu dom’le, nici gând, aşa o bilă sănătoasă numai nou născuţii mai au. E clar, plămânii sunt de vină. Radiografie cu rapiduleţul şi felicitările de rigoare: Nu-mi vine să cred că fumaţi, după cum vă arată plămânii puteţi liniştit să negaţi acest lucru. Mă lovise deja disperarea, nu de alta dar eram un om sănătos care uneori pica în plină strada din picioare. Au mai rămas glandele. Analiză. Erau la locurile lor şi-şi făceau treaba.
    Doftorele învârtea buletinele de analiză pe toate părţile şi pica pe gânduri, acţiune subliniată de mângâierea bărbii şi scuturatul capului când a negare când a afirmare. Într-un târziu i s-au luminat ochii şi m-a trimis să mi se facă o radiografie de şa turcească. Cică aş avea eu aşa ceva în cap. Mă rog, a avut dreptate. „Şeaua” era la locul ei şi se prezenta bine. Înapoi la doftor. Acesta înşirase toate rezultatele analizelor pe masă şi le privea sceptic. Apoi a tras concluzia că sunt cel mai sănătos om pe care l-a văzut de când îşi practică meseria, asta în ciuda faptului că stăteam prăbuşit pe scaunul din faţa biroului său, pur şi simplu nu mă mai ţineau picioarele şi aveam greţuri şi o lipsă acută de aer. Analize de 30 milioane şi am primit în schimb o ridicare din umeri şi părerea cum că-s sănătos. M-am enervat şi i-am spus domnului doctor că aşa aş putea şi eu practica medicina, când vine bolnavul să dau cu ghicitul: o fii fierea sau ficatul, poate plămânii sau glandele… La aceasta observaţie a mea mi-a pus un diagnostic: sunt prea nervos şi mi-a eliberat o reţetă pentru sanax.
    M-am întors acasă împăcat cu gândul că în cazul în care mor voi lăsa urmaşilor mei (nevăcăreşti) cele mai sănătoase organe pentru un eventual transplant.
    Românie, dulce Românie…

    • Dan Ghenea 21 Iunie 2011 la 3:23 pm Reply

      @ Balin Feri
      Ati putea lua in considerare o tulburare anxiosa.

  19. dreamingjewel 14 Decembrie 2008 la 6:09 pm Reply

    Cu calciul cum stai?

  20. Balin Feri 14 Decembrie 2008 la 6:33 pm Reply

    calciu, magneziu , colesterol, etc s-au văzut la analiza sângelui: între bareme.

  21. balinferi 22 Martie 2009 la 9:49 am Reply

    „Imi lipseste acut miraculosul din viata si sa nu imi vorbiti despre simplul miracol de a trai. Sunt zile cind doar ala nu imi ajunge.”

    Miraculosul este prezent în natură, clipă de clipă în tot ce vezi. Frumuseţea stă în ochii privitorului. Doar ştii. E greu să vezi miraculosul acolo unde credinţa a fost înlocuită de cunoaştere. Astfel, eu ajung la concluzia că ai ajuns să înţelegi prea multe şi să te poţi minuna foarte rar. Mai ai o singură şansă. Eşti iubitoare de pisici, ca şi mine de altfel. Când vrei să ai parte de ceva miraculos, urmăreşte-ţi animăluţele. Sunt nişte bulgări mici de afecţiune capabile să ofere doza zilnică recomandată de miracol.

    • dreamingjewel 22 Martie 2009 la 11:46 pm Reply

      Asta e exact atitudinea aia de ziceam că nu vreau să aud de ea. Iar eu nu am nevoie de o doză ci de o supradoză de miracol.
      Cât despre pisici sunt de acord că sunt nişte minunăţii, asta le zic şi eu cel puţin de două ori pe săptămână. Dar tot nu e de ajuns.

  22. Adrian 31 Martie 2009 la 3:34 pm Reply

    Draga „visatoare profesionista”, imi poti trimite, te rog, e-mail-ul tau?

  23. Adrian 1 Aprilie 2009 la 5:00 pm Reply

    vreau sa-ti propun un proiect

  24. inbalarii 2 Aprilie 2009 la 7:14 pm Reply

    Am trecut de pe inbalarii.blogspot.com pe http://www.inbalarii.ro, deocamdată merg ambele adrese cu acelaşi conţinut, dar e posibil pe viitor prima să nu mai meargă. Ar fi o idee bună să corectezi adresa mea din blogroll.

  25. voicunike 4 Aprilie 2009 la 6:27 am Reply

    Imi plac incriptiile de pe ambalaj! Marry me! 🙂

  26. dreamingjewel 4 Aprilie 2009 la 4:07 pm Reply

    Waw, asta e a doua cerere în căsătorie pe care o primesc în viaţa mea! Trebuie să mă gândesc serios la asta!
    Presupun că o să locuim într-un castel din cărţi dar nu de joc, ci de citit!

  27. voicunike 5 Aprilie 2009 la 5:40 am Reply

    Normal ca intr-un castel de carti de citit!

  28. voicunike 5 Aprilie 2009 la 10:07 pm Reply

    Like i said marry me ,please!

  29. dreamingjewel 6 Aprilie 2009 la 7:52 pm Reply

    Bre, eşti ca hinduşii pe vremuri, iei mireasa pe nevăzute!

  30. marius 7 Ianuarie 2010 la 8:59 pm Reply

    as dori sa iti comunic cateva senzatii bizare, foarte asemanatoare cu ce spui tu ca ai trait….dar nu stiu unde sa iti scriu …as prefera o adresa de mail, nu imi place sa imi exhib public trairile ! cu simpatie, marius

  31. WildMustang 17 Ianuarie 2010 la 9:36 am Reply

    Ti-am citit recenzia la Disfunctia realitatii de Peter. F. Hamilton (pe cititor sf) ai scris frumos si de curiozitate am cautat blogul tau sa vad o poza, ceva despre tine, si am dat de expresia asta: „Am fost workahoolica. Nu sunt sigura ca m-am vindecat.” …… mda …. si m-a intristat putin .
    Dar nu o sa spun de ce.

  32. WildMustang 17 Ianuarie 2010 la 9:40 am Reply

    A am uitat sa spun am cumparat si eu Disfunctia realitatii, in decembrire, am citit 200 de pagini apoi m-am oprit vreau sa citesc toata seria pt. ca nu vreau sa patesc ca la G.R.R. Martin(stand in stand-by !!)
    Mult respect pt. tine.

    • dreamingjewel 18 Ianuarie 2010 la 12:23 pm Reply

      Mulţumesc!
      Eşti tare că ai reuşit să te opreşti din citit şi să aştepţi, mie nu îmi iese chestia asta! Eu vreau să ştiu totul imediat! Dacă nu se poate să ştiu tot, prefer să ştiu măcar atâta cât se poate şti: ca urmare am stat câteva nopţi până pe la trei ca să termin cartea, că nu mă puteam opri din citit. Pe Martin, eu l-am început în română şi, după volumul doi, l-am continuat în engleză, că nu mai aveam răbdare! Problema e că împieliţatul ăla de om nu mai publică odată volumul următor!

  33. WildMustang 22 Ianuarie 2010 la 2:31 pm Reply

    Probabil o sa ne faca o surpriza si o sa publice cele 3 romane restante, intr-un singur an!!!! Ce fain ar iesi….. 😛

  34. WildMustang 22 Ianuarie 2010 la 2:33 pm Reply

    Probabil o sa ne faca o surpriza si o sa publice cele 3 romane restante, intr-un singur an!!!! Ce fain ar iesi….. 😛 mda …..

  35. WildMustang 22 Ianuarie 2010 la 2:36 pm Reply

    Niste comentarii despre aspectul cartilor lui G.R.R. Martin, facute de mine gasesti pe forumul computergames sectiunea Science Fiction and fantasy, sper sa gasesti!! :)))

  36. dreamingjewel 23 Ianuarie 2010 la 2:58 pm Reply

    Ei, vise, taică, vise! Dar şi de s-ar întâmpla, aş umbla beată o săptămână şi nici n-ar trebui să beau alcool pentru asta! O să caut, dacă nu găsesc pune şi tu un link.

  37. WildMustang 23 Ianuarie 2010 la 5:22 pm Reply
  38. WildMustang 23 Ianuarie 2010 la 5:26 pm Reply

    Am pus un link dar nu cred ca-l accepta.Varianta de rezerva: scrie pe google Steve Youll, apoi setezi cautarea pt. pagini in romana dai enter si prima optiune te duce exact pe forum pe pag. 39.
    P.S. O fata isteata ca tine ar fi trebuit sa gasesca forum computergames doar avem pc si google 🙂

  39. dreamingjewel 23 Ianuarie 2010 la 5:34 pm Reply

    TU m-ai invitat să văd ceva, ca urmare era treaba TA să îmi uşurezi accesul, nu a mea să-mi bat capul cum să te găsesc pe un forum unde nu intru de obicei. Mie aşa mi se pare şi logic şi politicos da oi fi eu prea scorţoasă.

  40. WildMustang 23 Ianuarie 2010 la 5:53 pm Reply

    Scortoasa tu?? Nu cred. Vei vedea din comentariile mele pe forum cat de „acid” sunt, cand vreau, cu editurile.

  41. Rhetta Marx 25 Martie 2010 la 3:30 am Reply

    Ah, Jewel, mi-ai rupt sufletul de babă prin absenţa unei adrese civilizate de mail. Că vroiam să-ţi zic ceva. Da’ acum nu mai pot să-ţi zic, decât cel mult dacă mi-ai scrie la vechea şi băbeasca rhettamarx at yahoo dot com.

  42. strelnikoff 22 Iunie 2010 la 6:30 am Reply

    aham vorba lu rhetta mai sus. daca esti so cool cum te dai, mail me la tlongesellschaft@gmail.com

    uh, pls 🙂

  43. Tommy 19 Octombrie 2010 la 3:11 pm Reply

    Am si eu o intrebare stupida: De ce nu te-ai maritat? Sa nu-mi raspunzi ca „De-aia!” , vreau sa fii explicita! 🙂

    • dreamingjewel 19 Octombrie 2010 la 6:52 pm Reply

      Cred că rezultă din tot textul de mai sus – sunt imposibilă, plină de contradicţii şi cam autistă şi nu pot fi dresată să aduc papucii. Plus că dorm cu pisicile în pat şi ele iau toată plapuma.

      • Tommy 20 Octombrie 2010 la 12:34 pm Reply

        om fi noi barbatii mai ciudati, dar nu toti o sa-ti ceara sa fii bucatareasa/spalatoreasa/cusatoreasa. iar imposibili, imaturi si plini de contradictii suntem toti. singura problema ar fi ca el sa nu vrea sa doarma cu catelul in acelasi pat cu pisicile tale, lucru care ar putea provoca anumite disensiuni.
        scuza-ma daca e un subiect delicat, insa nu-mi place sa vad cum oamenii buni raman singuri. o fi buna la ceva si singuratatea, insa eu chiar nu-mi dau seama la ce. or fi bune si relatiile mai lejere, dar tot nu-s ca ACEA relatie.
        am luat-o razna, scuze.
        iti urez mult succes

        • dreamingjewel 21 Octombrie 2010 la 10:47 pm Reply

          Dacă există ACEA relaţie. Unii mi-ar spune că tocmai aia e problema, că dacă aştept ACEA relaţie n-o s-o găsesc pentru că e un mit şi singurul loc unde poţi să dai de ea e prin cinematografe, cu numele regizorului trecut frumos pe generic.
          Sincer, nu ştiu dacă există sau nu şi m-am plictisit să-mi bat capul cu această problemă, nesoluţionată satisfăcător nici de către marii filosofi. Oi trăi şi oi vedea.

  44. eu 14 Ianuarie 2011 la 5:18 pm Reply

    unii ti-ar spune asta, si multi ar si crede-o; eu continui cu indarjire, si oboseala in sinele meu, sa cred ca exista; e posibil, intr-adevar sa nu am parte pana la capat de ea si sa-mi crape capul de atatea intrebari, si inima de durere; as ajunge pana si la doctor, ipohondru invaluita in boli cu nume misterioase sau doar catastrofice, de fiecare data crezand ca ‘pan-aci mi-a fost’; pe de alta parte prefer asa, ma prefer asa decat nesimtitoare la ale inimii patimi; unde-i trairea, nebunia, misteriosul, cum bine zici?
    cu riscul de a nu conduce ever o masina, mi-e indiferent daca recunosc diferenta intre o dacie si o altceva pe patru roti.
    as face sport, dar pana acolo e o strada de traversat si cartea-i mai aproape.
    in rest, numai de bine. si te voi citi cu drag.

    • dreamingjewel 17 Ianuarie 2011 la 11:48 pm Reply

      A, nu ştiu ce să mai zic, am ajuns la concluzia că nu există răspunsuri globale, ci doar soluţii individuale, de la caz la caz, şi poate şi astea-s cu valabilitate redusă.
      Eu nici nu mai caut şi nici nu mai aştept, îmi văd de altele.

  45. eu 14 Ianuarie 2011 la 5:25 pm Reply

    si de acord cu Tommy

  46. eu 18 Ianuarie 2011 la 2:14 pm Reply

    asta-i atitudinea!
    si nu doar pentru ca, asa cum se spune (ca-s cercetari pe tema asta :D), cand renunti la a-ti dori cu indarjire/ardoare/putere, ti se intampla…
    cu drag.

  47. ramo 16 Februarie 2011 la 10:31 pm Reply

    draga dreamingjewel, nu ai tu de unde sa stii asta, dar blogul tau m-a impulsionat sa il fac public pe al meu. eram in dubii daca sa il „impart”cu prietenii si cunoscutii sau nu si am cerut parerea unei prietene, Adina. m-a trimis la blogul tau si mi-a placut la nebunie. dupa aceea m-am gandit ca daca tot imi face placere sa scriu, de ce nu? nici vorba sa ma compar cu tine, nici nu incerc 🙂 sunt novice si imi recunosc statutul. dar cert e ca, din motive pe care nu le pot explica pe deplin, mi-ai fost de mare ajutor. multumesc.
    legat de viata si de miracole, eu cred cu tarie ca fericirea e o stare care poate fi indusa, ca uneori e o alegere. e drept ca e foarte de ajutor sa ai si niste stimuli in privinta asta… si vointa. eu sunt intr-o etapa in care vad miracole in locuri in care nu te-ai astepta, in lucruri mici, pe care altii nici nu le-ar baga in seama. e drept ca am un ajutor de nadejde in asta, un ajutor de un an si jumatate 🙂
    neaparat sa anunti daca te decizi sa comasezi blogurile.

    • dreamingjewel 17 Februarie 2011 la 3:29 pm Reply

      Bun venit, atunci, în lumea largă, adică în wor(l)d wide web. Întotdeauna e bine când decizi să construieşti o fereastră acolo unde era un zid, nu poţi să ştii ce o să-ţi intre prin ea în casă, dar măcar ştii că o să se întâmple ceva nou. Şi e important în viaţă să-ţi găseşti timp pentru lucrurile care-ţi plac, în loc să te întrebi mai târziu cum ar fi fost dacă ai fi urmat acele impulsuri. Deci, dacă-ţi place să scrii, scrie! Cine ştie unde o să te ducă asta…
      Da, fericirea este de multe ori şi o alegere, este şi rezultatul unui proces de clarificare prin care pricepi cine eşti şi ce-ţi doreşti şi dacă lucrurile pe care ţi le doreşti te reprezintă sau ţi le doreşti pentru că asta are/face/caută toată lumea. Iar alteori nu este, eu de exemplu anul trecut prin decembrie aş fi ales cu plăcere să fiu fericită, numai că, oricât am încercat, n-am reuşit decât să fiu deprimată 🙂 .

  48. Coltul Colectionarului 4 Martie 2011 la 12:54 am Reply

    Buna ziua,

    Va contactez din partea site-ului ColtulColectionarului.ro, anticariat online.

    Dorim sa realizam o colaborare prin intermediul blogului dumneavoastra.

    Daca sunteti interesat va putem oferi mai multe detalii.

    Ma puteti contacta pe adresa de e-mail lasata in comentariu.
    Multumesc.

  49. ramo 14 Mai 2011 la 10:48 pm Reply

    na…nu stiu unde sa postez asta ca sa nu zici ca-s spammeritza asa ca incerc aici. daca vrei, poti sa stergi commentul asta. pt mine e important sa il citesti tu, nu restul lumii. blogul tau e singurul la care citesc cu aceeasi placere si articolele si comentariile lor. super fain!!!

    • dreamingjewel 16 Mai 2011 la 1:52 pm Reply

      Păi comentatorii adaugă de multe ori valoare unui blog, îţi dau idei noi sau duc mai departe ce ai scris tu în postare. Sunt norocoasă să-i am, mai ales că o perioadă am cam lăsat blogul în paragină.

  50. programseniorispania 16 August 2011 la 12:55 pm Reply

    Buna ziua ,

    Am vazut ca aveti un blog interesant, as dori sa va propun un schimb de linkuri .

    Site-ul nostru este http://programseniorispania.ro/blog/

    Numele cu care vrem sa ne regasim in blogul dvs este : programseniorispania .

    Noi am pus deja linkul dumneavoastra in Blogroll-ul nostru .

    Asteptam ca si dumneavoastra sa faceti la fel .

    Multumim de colaborare .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: