Arhive pe categorii: În țara Miticilor

Despre referendum la rece

OK, acuma după ce ați desfăcut șampania aseară, vin și eu cu o găleată de apă rece să v-o torn în cap, c-așa-s eu, parșivă:
A. Asta nu a fost o victorie a toleranței. În țara asta nu sunt 15 milioane de români care tolerează LGBT (sau orice altceva, inclusiv pe cei cu alte păreri decât ei). Ăsta a fost pur și simplu modul poporului român de a-i transmite colectiv PSD-ului urarea aia tradițională, că nu toată lumea are bani să meargă în Suedia și să își ia plăcuțe de-acolo.
B. Neparticiparea la referendumul ăsta a scos la iveală rolul covârșitor al mitei electorale în procesele de votare din țara asta. Acum pesediștii nu au marcat banul pentru că nu le ieșea un câștig direct și imediat din asta (și pentru că de ce să faci pușcărie pentru Dragnea?) Ăsta nu e un semn de toleranță din partea alegătorului român, ci mai degrabă o dovadă de mercantilism care mă îngrozește.
C. Există un număr de oameni cu drept de vot – că alegători nu le poți spune – care nu se interesează de mersul țării și care nu ies și nu vor ieși la vot indiferent ce se votează. Sau care se interesează, dar nu vor să-și asume răspunderea unui vot, ca dacă iese prost să dea vina pe alții. Pe mine inerția asta civică nu mă bucură deloc. Plus că asta-i o gaură neagră. Neștiind ce gândesc oamenii ăștia, nu poți ști nici de ce parte s-ar poziționa dacă s-ar activa.
D. În ultimele două săptămâni am văzut atâta intoleranță, agresivitate și ignoranță inclusiv în tabăra mea, ca să-i zic așa, încât nu sunt mândră deloc. Nu, nu toți creștinii sunt tâmpiți. Nu toți cei care au votat la referendum sunt extremiști sau pesediști. Da, am prieteni și cunoștințe care au votat la referendum și NU, nu am să mă cert cu ei și n-am să le dau block sau unfriend. Refuz să reduc un om la acest vot al său. Cu ce suntem mai toleranți decât tabăra adversă dacă facem asta? (Tabără care face o greșeală la fel de mare punând egal între votul de ieri și a fi un adevărat creștin.)
E. În ciuda rezultatului referendumului, tema căsătoriei între persoane de același sex nu a fost clarificată cu adevărat la nivelul societății. Votul fiind despre multe altele decât asta, lipsind orice dezbatere rațională pe subiect, plus din toate motivele de mai sus, nu se poate spune că România s-a pronunțat cu adevărat pe această temă, fără urmă de îndoială, și asta-i poziția ei.
Aș mai avea ceva de zis și despre BOR, dar ăsta e un capitol separat, așa că-l las pe mai târziu.

Reclame

E mai simplu să vorbești despre labagiul din parc

„Da violu, maică, unde-i violu?”, comentează unii de pe margine făcând mișto de campania #metoo. Pentru unii femeile care vorbesc despre asta acum sunt niște „damicele pe care nu le-a mai băgat nimeni în seamă” și care spun „povești despre care nu știi cât de adevărate sunt” și care fie „sunt niște curve profitoare și acuma se dau violate”, fie „niște lașe care și acuma tot nu dau nume”.
Și eu mă gândesc că probabil fetele alea care povestesc despre labagiul din parc sau de ăla care s-a frecat de ele în autobuz ar avea de fapt povești mult mai cumplite de spus. Că încep cu incidentele neplăcute de pe stradă ca să testeze gheața, să vadă reacția publicului, ca o pregătire pentru momentul în care ar vorbi cu adevărat, despre lucrul ăla care chiar le doare.
E mai ușor să povestești despre labagiul din parc – specie des întâlnită, oricât v-ați mira voi, numai eu una am avut de-a face cu trei asemenea inși, în trei ocazii diferite, și nu-i calculez aici și pe frecangii din autobuz/metrou (adică ăia care se freacă de tine) – decât despre ruda apropiată care te-a abuzat, despre șeful care ți-a spus că altfel nu te promovează sau despre tipul care te-a iubit, dar te-a și bătut nițel așa, din dragoste. Deci chiar dacă femeile alea care au ieșit să vorbească ar avea și chestii mai grave de povestit, e posibil să nu îndrăznească încă s-o facă. Sau să nu vrea să retrăiască momentul, chestie inevitabilă când îl povestești și care te poate arunca înapoi, într-un loc unde tu nu mai dorești să mergi. Așa că spun întâi o chestie mai simplă. Una din care au scăpat tefere. Și vin privitorii de pe margine și le acuză că-i prea puțin, că-i prea târziu, că vor atenție, că se alintă.
În plus, să nu minimalizăm agresiunile astea gen labagiul din parc sau ăla care te pipăie în autobuz, că nu-s așa inofensive cum vi se par vouă. Pentru unele fete teama începe de mici, cu labagiul din parc. Cu colegii care le „mamelesc” în clasa a opta pentru că le-au crescut sânii (da, și asta e tot agresiune sexuală, să știți!). Sau cu ruda apropiată care se dă la ele pe neașteptate. Aceste agresiuni care unora li se par neimportante („da violu, unde-i violu?”) creează o stare de teamă perpetuă în care trăiești apoi ca femeie, teamă întărită periodic de agresiunile de la metrou, de pe stradă etc. Pentru că momentul în care se atentează la integritatea ta fizică e o experiență transformatoare, și nu în sensul bun al cuvântului.
Rezultatul e o viață în care privești mereu peste umăr, treci pe trotuarul celălalt, te uiți tot timpul la ceas seara când ești cu prietenii în oraș și în general te simți ca o pradă. Îmi pare rău că tensiunea asta perpetuă nu e destul de îngrozitoare pentru voi, dar vă asigur că e cumplită pentru noi și că n-o merităm. Când se mai întâmplă și agresiunile de la birou probabil că femeia se simte deja neputincioasă și crede că reclamând nu se va rezolva nimic, ba dimpotrivă, tot ea va avea probleme. Că ăla e mai puternic și el va fi crezut. Că va fi făcută de râs, acuzată că vrea atenție.
Sunt și cazuri de femei care au povestit ce s-a petrecut când i-au reclamat pe ăia (pe scurt, nimic), dar pe astea v-ați făcut că nu le vedeți ca să nu fiți zguduiți în judecățile voastre comode. Așa e. Lumea e un loc bun. Nu există războaie, că nu vi s-au întâmplat vouă. Și nici abuzuri sexuale nu există, ci numai femei dornice de atenție. Ce poa să fie mai cool decât să zici că ai fost abuzată? Și e posibil să existe violuri, că parcă ați văzut voi ceva la televizor, și niscai violență conjugală, dar și femeile alea și-o merită, au zis ele ceva, au stat prin preajma violatorului, deci dormiți liniștiți/liniștite că vouă nu vi se poate întâmpla.

Dragnea sau blestemul activistului cocoțat prea sus

Dragnea ar trebui să fie atent, că începe să sune la fel de ridicol ca Vadim Tudor. Pentru cine nu știe, Vadim anunța, cam o dată la două luni, că în curând va organiza o Mare Adunare Populară în Piața Victoriei ca urmare a căreia guvernul și președintele vor cădea, iar poporul îl va aduce pe el la putere. Dragnea e taman pe dos: abia s-a instalat la putere – cu 48% sau cât o fi fost și cu majoritate parlamentară solidă – și iese o dată pe săptămână ca să anunțe că în curând guvernul lui va fi dat jos de către perfidul Iohannis. (Acum termenul s-a mutat „în vară”.) Cam câtă impotență politică denotă un asemenea comportament?
Adevăru-i că Dragnea, oricâtă ambiție ar avea și în orice poziție politică se va cocoța, nu va reuși niciodată să-și depășească condiția de activist de partid de rangul doi, d-ăla cu servietă și pantofi de plasă cu monturile la vedere: brutal, lipsit de subtilitate, lacom, grăbit să facă lucrurile, laș, mereu gata să se victimizeze, lesne îmbătat de putere. Aproape că ar fi în stare să ne facă – pe noi, ăștia anti-PSD – să-l regretăm pe Ponta, ceea ce însă nu se va întâmpla, pentru că Victoraș însuși nu ne dă voie.
Pe Ponta l-ar avantaja acum o tăcere plină de demnitate, numai că nu-i permite caracterul așa ceva. Ca un cățelul zelos, el latră sărind până la jumătatea gardului, făcând acuzații puerile și iresponsabile și lingând cu foc mâna care l-a mazilit. Este singura personalitate a PSD care a preluat zvonistica despre Iohannis și Bamboo, că ăilalți s-au ferit ca de foc să susțină asemenea iresponsabilități. Rămâne de văzut dacă astfel Ponta va reuși să își conserve electoratul care trăieșre cu nostalgia „lucrurilor bune” făcute de el, dar oricum prilejul de a se rebrandui l-a ratat încă o dată.

Marea greșeală a „Dreptei”

rezultatul-votului-alegerile-parlamentare

România, începând de ieri. Sursa foto: Hotnews

Dacă deschizi computerul și vezi roșu în fața ochilor, nu e o iluzie optică, e România, țara în care trăiești. Ieri, o Românie sărăcită și înșelată de corupți i-a votat pe aceiași corupți ca să o sărăcească și să o jefuiască în continuare. Vom merge în continuare în spitale unde intri cu o boală și ieși cu trei, la medici care cer șpagă ca să îți facă tratamente fanteziste, ca doctorul Burnei. Ne vom da copiii la școli din care vor ieși fără să fie capabili să proceseze o informație. Vom da în continuare mită autorităților mari și mici, vom sta în continuare la cozi de opt ore ca să ne preschimbăm permisele și vom aștepta iar trei zile să aflăm rezultatele alegerilor, deși azi ni s-a demonstrat că voturile pot fi numărate și centralizate într-o noapte când organizatorul alegerilor nu fură. Dar înainte să îi înjurăm pe pensionari că au votat sau pe tineri că nu au făcut-o, haideți să mergem cu colindul la cei care chiar sunt vinovați: partidele cărora în lipsa unui alt nume le spunem Dreapta, pentru că partidele-care-nu-sunt-psd ar fi prea lung.

  • Marea greșeală a Dreptei a fost că ea nu s-a adresat niciodată electoratului PSD, ca și cum bazinele electorale ar fi un dat al sorții, nu ceva ce se poate schimba. A presupus că intelectualii nu au de ales decât să voteze cu ea (greșit) și că oamenii cu venituri reduse nu pot fi deturnați. A crezut că urbanul îi aparține de drept: altă greșeală. Și în urban  găsești oameni săraci, că România nu e o țară de metropole. Nimeni de pe dreapta nu a venit cu un mesaj, cu o ofertă țintită către această categorie, deși statistic ea era mult mai numeroasă. Nimeni de pe dreapta nu s-a ostenit măcar să le vorbească acestor cetățeni ai României într-o limbă pe care ei s-o priceapă, cu mesaje anume gândite, în loc să le rostogolească pe deasupra capului sloganuri fără conținut. Niciunul dintre partidele de dreapta, ajuns la guvernare, nu a elaborat și aplicat o strategie de micșorare a discrepanțelor dintre sat și oraș, deși a te naște la țară acum, în România, înseamnă deja să ai cu 50% mai puține șanse. Plus că nu doar satul este o problemă. La nivel național, o cercetare a INS publicată în septembrie arăta că o familie din trei are restanțe repetate la plata utilităților și că 46% dintre gospodării au dificultăți cu plata cheltuielilor curente. Poate ar fi fost bine să citească și cineva de pe dreapta cercetarea asta; nu s-ar mai mira azi de rezultatul PSD. Când de abia te ajungi de pe o zi pe alta, ăla care îți promite că îți mai dă 50 de lei în plus e mai bun decât ăia care promit eradicarea sărăciei, echitate socială și alte cuvinte de-astea mari care nu-ți țin de foame. Înainte să-i judecați pe oamenii ăștia că votează cu PSD, gândiți-vă dacă ați fost vreodată în locul lor.
  • Cealaltă greșeală mare a Dreptei, ei, o să râdeți, o să pară naiv, dar cealaltă mare greșeală a dreptei e că, ajunsă la putere, s-a dovedit la rândul ei coruptă, lacomă, pusă pe căpătuială și deloc dispusă să dezrădăcineze sistemul de pile-șpagă-corupție care și-a întins rădăcinile de sus până jos în România. Am avea dreptul să-i înjurăm pe cei care au votat cu PSD sau au stat acasă dacă ar fi avut de o parte pe hoții și corupții din PSD și de alta pe cinstiții din PNL, PMP (că de USR unii nici n-au apucat să audă) și ar fi votat cu corupții. N-a fost așa. Din lăcomie, sete de căpătuială și egoism, Dreapta și-a anulat viitorul politic pentru o avere pe care oricum amenință să i-o ia DNA-ul. (Asta dacă nu-i salvează Dragnea acum că ajunge la guvernare.)
  • Sigur, o altă greșeală, a PNL mai ales, a fost că a defilat cu aceiași oameni impopulari și corupți. Alinuța și Blaga oricum tot zero capital electoral au adus partidului: dacă ar fi avut curajul să se retragă în planul doi și să lase la conducere o garnitură tânără, chiar și lipsită de notorietate, nu puteau ieși mai rău. Celor de la USR le-a mers și ei nu aveau filialele și notorietatea PNL.
  • Despre Băsescu ce să mai zic? Orice urmă de capital pe care și-ar fi putut-o conserva după plecarea de la Cotroceni și-a irosit-o prin discursul aproape identic cu al PSD-ului la adresa DNA și prin plasarea pe liste a unor oameni cu probleme în justiție, cum ar fi Dan Andronic, plus prin înghițirea resturilor râncede numite UNPR, care votanților lui de odinioară le-au stat în gât.

Aici ar trebui să fie o încheiere. N-am niciuna. Aștept cu interes să văd dacă PNL-ul se va rupe între PSD, ALDE și PMP (foștii pedeliști mai ales) și dacă USR va reuși să ia din capitalul liberalilor. În rest răbdare și lămâie, că o să avem nevoie de ambele timp de patru ani.

Nu mă mai deranjează că votez „anti”

PSD este cel mai bun agent electoral. Al altora. Și uite așa au reușit Dragnea și Ponta, încă o dată, nu doar să mă facă să mă duc la vot, ci să-i mobilizeze în această direcție și pe soră-mea și frate-meu, care nu-s niște împătimiți ai procesului electoral. Ca urmare, ne deplasăm cu toții la Buzău ca să votăm duminică.

Mă plângeam că nu știu cu cine să votez. Dar după campania asta plină de minciuni grosolane (gen Soroș vrea să stăpânească România, Cioloș fiul lui Soros, Soroș în spatele incendiului de la Colectiv!!!!!!!!) nu mă mai deranjează deloc să votez „anti”. E un motiv foarte bun să te duci la vot ca să-i scuipi în bot pe ăștia care nici măcar nu se mai deranjează să te mintă și ei mai elaborat și care, prin jegul ăsta de campanie, au întors România nu pe timpul lui Ceaușescu, ci mai înapoi, pe vremea lui Dej, când s-au pus bazele prostirii acestui popor. E un motiv foarte bun să votezi ca să nu lași țara pe mâna unora care nu se pot opri din furat nici cu DNA-ul la ușă și care ne-ar vrea pe toți proști, săraci și dependenți de ei. În momentul de față suntem cu toții ostaticii actualei clase politice care a ignorat toate semnalele în acest sens ce i-au fost trimise și singura șansă de a ni-i da jos din cârcă pe paraziții ăștia este duminică, la vot.

Dacă partidele tradiționale nu sunt deloc preocupate de primenirea rândurilor lor, este de datoria mea să o fac, trimițând în Parlament un partid cu oameni care nu cunosc clădirea decât pe dinafară, chiar dacă asta înseamnă că și politica o cunosc cam tot așa. În patru ani, s-or ridica dintre ei unii care să poată guverna competent, dacă o mai rămâne ceva de guvernat. Da, ăia de la USR sunt stângaci și nu întotdeauna convingători, dar bine că ați mers voi drept de la primii pași și n-ați căzut în fund! Cu liberalii nu am de gând să votez pentru că a). nu i-am iertat încă pentru USL și b). nu vreau cumva să rămână Alina Gorghiu cu impresia că a făcut ceva bine.

Mă gândeam la un moment dat, dintr-un calcul pervers, să votez cu PMP, pe ideea că USR oricum intră în Parlament, iar dacă PMP-ul, fiind la limită, ratează pragul, voturile lui prin redistribuire tot la PSD ar ajunge în cea mai mare parte. Din păcate nu mă pot autoconvinge să mai pun ștampila pe Băsescu, nici măcar din pragmatism.

România în căutare de Kogălniceni

În 1864, Mihail Kogălniceanu pleda pentru împroprietărirea țăranilor cu niște vorbe care mie îmi merg la inimă:

„Declar cu franchețe că sunt pentru îmbunătățirea soartei țăranului, că în această îmbunătățire văd fundarea naționalității române… Două mii de boieri nu fac o națiune, acesta este un adevăr ce nu se poate contesta. Este timpul ca înaintea interesului privat să ne gândim la interesul cel obștesc, ca înainte de a ne ocupa de moșiile cele mici să ne ocupăm de moșia mare, România (…)”

Treaba-i că atunci când zicea Kogălniceanu cuvintele astea îl credeai. Dar nu-mi pot imagina niciun actual politician care să le zică și să mă convingă să-l cred. Nu știu vreunul care să-mi transmită că se gândește cu adevărat la un proiect mai mare decât vreo funcție vremelnică sau creșterea propriei averi. Și mai rău e că nici noi, ceilalți, nu știu cât o mai credem. Că poate exista un proiect pentru „moșia mare, România”. Sau că există oameni care să-l aplice.

Uite, de aia suntem noi în găleata în care ne aflăm, fiindcă nu avem astfel de lideri. Nici acum cinci sute de parlamentari nu fac cât o națiune, dar cine să le-o zică de la obraz, fără ca ei să-l tragă de poale rânjind: „Stai, bă, jos, că ești și tu de-al nostru?” Moartea completă a acestui mod de gândire – în care „moșia cea mare, România” trebuie să prospere – e motivul pentru care am ajuns aici: sărăciți, jefuiți nu de străini cum urlă toți idioții naționaliști, ci chiar de ai noștri, după cum tot descoperă DNA-ul, fără lideri și fără direcție, conduși de niște lacomi și niște lași incapabili să se trezească fie și în ultimul minut.

De fapt, politicienii noștri sunt atât de preocupați de vacanțele lor de vară că nici nu s-au deranjat să exprime vreo poziție despre Brexit, că doar nu ni s-a întâmplat nouă, ce naiba? După scandalul cu dezinfectanții diluați din spitale te-ai fi așteptat să rezulte o mare dezbatere publică, în care fiecare partid să caute soluții pentru că Sănătatea este la propriu grav bolnavă, dar nu te poți aștepta la asta de la unii care se tratează în străinătate. Ar trebui să schimbi numele domeniului din Sănătate în Hai la groapă cu grăbire, dar pe politicieni nu-i preocupă asta:

  • Ponta se ține de miștouri ieftine, fiindcă pe vremea când era președintele PSD lingăii lui l-au convins că are simțul umorului, și de hărțuit miniștrii guvernului chemându-i pe la comisiile parlamentare prin interpuși.
  • Tăriceanu ca al doilea om în stat e ocupat să se certe cu Justiția pe toate drumurile, pârând-o până și oaspeților străini. Și a lăsat guvernul fără dreptul de a emite ordonanțe de urgență peste vară așa, pentru că poate.
  • Iohannis nu știu pe unde e. Sau ce face. Sau la ce folosește.
  • Dragnea face poze cu principesa Margareta (Carol I, Ferdinand și Maria probabil se răsucesc în mormânt de oroare), încercând să-și acopere cu puțină poleială de la casa regală imaginea șifonată. Acuma, știam noi că-i corupt, dar ca președinte PSD Dragnea tot nu reușește să depășească anvergura de șefuleț de județ venit în Capitală și preocupat să se pozeze cu celebritățile, așa că nu poți să-i ceri să gândească la nivel măcar național.
  • PNL îl dă afară pe Paleologu fiindcă a criticat pierderea alegerilor pe București. Și încearcă să fuzioneze cu UNPR ca să se termine de sinucis odată, că nu i-a ieșit când cu candidatura lui Marian Munteanu.

Băi băieți, mor oamenii cu zile în spitale. Ne pleacă medicii pe capete. România e paralizată de birocrația șpăgilor pe care voi ați pus-o pe picioare. Pierdem fonduri europene și ne văităm că nu-s bani. Brexitul poate duce la ditamai criza și ar trebui gândite niște strategii (iar a încrucișa două degete și a spera că n-o să fie chiar așa de rău nu-i o strategie). Vouă chiar nu vă e rușine să ne irosiți timpul cu prostii?

P. S. că m-am enervat: Îmi aduc aminte când am lucrat eu în consultanță și încercam de zor să o conving pe o cucoană deputat, mamă de copil de altminteri, să inițieze un proiect de lege ca să se ofere asistență copiilor „căpșunarilor” pentru că era valul ăla de sinucideri. Eu tot căutam soluții și ea tot amâna subiectul, că stai să vorbesc cu un băiat care a fost expert la muncă, c-o fi, c-o împărți, și eu proasta nu-mi dădeam seama că pe ea n-o interesa. (Nu, nu vă spun numele pentru că e oricum un personaj neimportant din punct de vedere politic, vreau doar să vă explic cât eram eu de proastă, și-o zic cu toată sinceritatea.) Și-i mai propuneam să lucreze cu organizația de femei (la ce-or fi bune organizațiile de femei la partide e altă discuție) să facă pe la sate campanii de educație pentru femei. Nici asta n-a interesat-o. Și de aia suntem unde suntem, mi se pare ilustrarea în mic a problemei generale.

Ce-ți doresc eu ție…

Ce-i doresc eu României de ziua ei e să ajungă să-și serbeze odată majoratul. Ceea ce-i totuna cu a spune că îmi doresc să ne maturizăm odată ca popor, că încă n-am ajuns acolo. Mereu așteptăm să vină cineva să ne salveze, nu ne punem în mișcare decât în contexte extraordinar de emoționale și atunci ne dăm prea repede bătuți, ne sare țandăra ușor și nu pentru ce-i cu adevărat important, suntem grăbiți întotdeauna să spunem ceva de rău ca să nu se prindă cineva că suntem cumsecade și să ne ia de proști, știm ce-i bine, dar facem tot ce-i mai simplu, suntem necruțători cu cei care au făcut ceva, dar iertători cu tot soiul de lichele. La nivel de nație suntem copii care se cred oameni mari și se oțărăsc la aceia care le spun că mai au lucruri de învățat.
La mulți ani, România, și hai cu majoratul ăla!