Illyan Crane, duelist, aventurier și om de lume, aruncă ziarul pe măsuță, își verifică în treacăt imaginea în luciul ei și oftă. În Eofrast era dimineață și nimic nu era bine. De trei zile o furtună rebelă răvășea orașul, spre frustrarea Meteorologiei și spre secreta încântare a Pompierilor, oamenii se ascundeau îndărătul obloanelor trase vorbind în șoaptă despre un Al Cincilea Război Meteorologic și în districtul Zori de zi matriarha clanului Harald fusese găsită înecată în propriul ei pat.
      – Dar trebuie să fie sinucidere. Doar Talentul ei era Apa. Cum ar fi putut s-o omoare cineva folosind apa?
      Așezat în fața lui, Glorius Toole clătină din cap. Era o apariție nelalocul ei în clubul Ligii Tinerilor Talentați. O spuneau hainele lui cu luciu în coate și în genunchi, cu o croială la modă acum un an. O spunea chipul lui tras, ascetic, arareori luminat de vreun zâmbet. O anunța mai ales pandantivul purtat la vedere peste cămașă, care îl proclama drept un Antitalent.
      – Conducătoare a uneia dintre matriarhiile influente din Eofrast, membră a Înaltului Consiliu al Meteorologiei… ce motive ar fi avut să se sinucidă? spuse el ridicând din umeri într-un fel pe care Crane îl știa prea bine. Povestea aia cu tinerii e un scandal trecător. Doar se știe că mai toate matriarhele servesc niște cărniță tânără când au poftă.
      – Glorius, mai încet! șuieră Illyan privind repede în jur.
      Dar n-ar fi trebuit să-și facă griji. Clubul Ligii Tinerilor Talentați, unicul loc unde tinerii bărbați puteau fi singuri, ei între ei, departe de constrângerile societății și ale matriarhiilor în care se născuseră, era aproape gol în acea dimineață. Furtuna ținea baloanele la sol și velierele în hangare, făcând posibilă deplasarea prin oraș numai pentru cei foarte Talentați.
      – O retragere de formă, niște bani care să închidă gura victimelor și-n doi ani putea reveni, continuă Toole nepăsător. Nu moare o femeie din cauza unui scandal. Doar cariera bieților băieți e ruinată. Dar, oricum, nu-i asta. Un deces identic a avut loc acum trei zile. A scris în ziare, le-am citit cât te-am așteptat pe tine două ore să ieși de la croitor. Jasmilla Bliss. Tot înecată, tot în propriul pat, tot sinucidere…
      Toole lăsă pauza să se adâncească, apoi completă:
      – … tot membră a Consiliului Meteorologiei, dar dintre juniori. De aia în cazul ei nu s-a făcut atâta tam-tam.
      – Vrei să zici că… s-a apucat cineva să ucidă membri ai Meteorologiei?! întrebă Crane uluit.
      – Ar fi o ipoteză, pentru că restricțiile impuse de Meteorologie privind folosirea Talentelor nu-s prea populare. Dar nu, nu cred că-i asta.
      – O, hai odată, varsă tot!
      – Conform Anuarului Talentelor din Eofrast, Jasmilla a ajuns în clanul Bliss acum cinci ani prin căsătorie. E născută în matriarhia Harald!
      Crane trase ziarul mai aproape și parcurse din nou articolul. Se surprinse jucându-se cu pandantivul de la gât, a cărui formă complicată anunța că purtătorul său era un Multitalent, și renunță. Încerca să nu facă paradă de harurile lui în compania lui Toole.
      – Cred că ar trebui să văd ce-i cu asta, zise el când termină de citit. Ar putea fi șansa pe care o așteptam! Șansa să fim liberi amândoi!
      – Eu sunt liber, zise Toole. Nu există om mai liber ca un Antitalent.
      „Da, liber pe banii mei!”, gândi Illyan fără s-o spună.
      – Haide, să mergem! zise el ridicându-se în picioare.
      – Unde, pe vremea asta?
      – S-o vedem pe Stevana! Mathinde Faïal o vrea neapărat la petrecerea de săptămâna viitoare și m-a rugat pe mine să o conving.
      – E ca și cum ai fi căsătorit în clanul Faïal, zise Toole.
      – Feri-m-ar, zise Illyan. Să-mi spui pe drum tot ce trebuie s-o întreb.
      Glorius Toole se intitula mintologist. Disciplina era, din păcate, una inventată de el și Illyan – singurul care se lăsase convins că mintea umană funcționa după niște reguli deductibile. Iar acum Crane vedea prilejul de a verifica în practică teoriile pentru care plătea de trei ani de zile.
      Înainte să iasă își mai verifică o dată ținuta în oglinda din hol, mulțumit de ceea ce vedea: părul negru numai bucle, într-o dezordine ispititoare, zâmbetul care-i punea în evidență dinții impecabili, hainele strâmte, cu tăietură elegantă, subliniindu-i silueta subțire. Desigur, negrul nu se mai purta, ceea ce-i permitea lui să facă o declarație personală de independență. Toole trecu prin spatele lui fără o singură privire către oglindă: șters în hainele lui cafenii, serios, cu părul tuns scurt cum îl purtau numai Pompierii. Illyan oftă.
      Afară, veliera lui era trasă pe culoarul neutru. Creă o bulă protectoare: utilizare a apei și vântului de gradul doi, suficient cât să se apere de ploaie pe sine și pe Glorius Toole. Furtuna îi silise pe meteorologi să închidă culoarele mai puțin rapide de vânt, menținând cu mare greutate unul singur, cu o viteză considerabilă.
      Toole își trecu brațul prin inelele înfipte în peretele velierei. Illyan desfăcu pânza în boarea ușoară de pe culoarul neutru. Dădu să își coboare ochelarii protectori de pe vârful capului și-și dădu seama că nu avea nevoie de ei în interiorul bulei pe care o crease. Răsuci cârma velierei și, în același timp împinse ușor pârghia care reorienta roțile. Veliera începu să înainteze pieziș pe culoarul neutru. Apoi botul îi intră în curenții culoarului de vânt. Cu o mișcare iute, Crane reorientă pânzele astfel încât să prindă vântul pieziș, apoi, cu îndreptă roțile. Veliera pătrunse în curent și Illyan schimbă ușor poziția pânzelor.
      Pe marginea culoarului, în turnurile de veghe, meteorologii responsabili cu circulația dirijau cu mare efort curentul, împiedicându-l să se amestece cu nebunia necontrolată a furtunii ce îndoia copacii de pe pajiștile cartierului Floare învoaltă. Acordat el însuși cu vântul, Illyan le simțea sforțările. Ar fi putut să-i ajute, dar Meteorologia le interzisese recent civililor orice uz al Talentelor mai mare de gradul trei în interiorul orașelor, așa că ghinion, își zise el sarcastic.


      La sediul Pompierilor, baloanele de intervenție cu dungile lor roșii și portocalii fuseseră coborâte toate de pe acoperiș în curte. Chiar și aici, se zbăteau în pripoane, supravegheate de Pompieri care netezeau eterul în jurul lor ca și cum ar fi încercat să domolească niște cai agitați. Crane fu recunoscut imediat și condus fără întârziere prin holuri în fierbere până în cabinetul de unde Stevana Farad, general de Pompieri și veterană a Războaielor Meteorologice, dirija intervențiile. La vederea lui, chipul femeii se lumină.
      – Illyan, bubui ea încântată. Ce plăcere pentru ochii mei!
      Respectivii ochi îl măsurară apreciativ din cap până-n picioare. Crane stătu o clipă în prag, lăsându-se privit.
      – Intră, intrați amândoi! Ce vânt vă aduce pe aici? spuse Stevana sarcastică.
      (Sarcasmul era, firește, la adresa Meteorologiei care nu reușea să domolească furtuna.)
      Când îi spuse de petrecere, Stevana se strâmbă.
      – Petrecere? Pe vremea asta?
      Illyan îi atrase atenția că petrecerea era peste o săptămână.
      – Oricum nu îmi plac petrecerile astea unde tinerii burlaci își arată picioarele și matriarhele se grozăvesc unele față de altele ca să mai câștige cinci centimetri-n plus la statut. Nu-i locul meu acolo, Crane. Mathinde vrea să convingă lumea că sunt de partea ei, dar eu nu-s de partea nimănui și toate jocurile astea mă plictisesc. Nu-i ajunge să se laude cu tine?
      Crane căută din priviri cel mai puțin ars scaun din încăpere. Ca să nu uite că toate averile sunt trecătoare, tradiția îi silea pe Pompieri să folosească în sediile lor numai mobilier salvat din incendii. Cât timp îi expuse ipoteza lui Glorius, Stevana îl ascultă în tăcere, urmărind cu degetul conturul unui petic de piele lucioasă de pe obrazul ei drept, rămășiță a unei vechi arsuri.
      – Dar cum putea s-o fi înecat altcineva, dacă Talentul ei era Apa? rosti ea în cele din urmă. Așa cum un asasin i-ar fi putut umple plămânii, ea ar fi putut la fel de bine să și-i golească.
      – Dacă era conștientă, zise Illyan, așa cum discutase cu Glorius.
      – Ce vrei să zici?
      – Criminalul, dacă există, putea să-i fi administrat un somnifer și pe urmă s-o fi înecat ca să credem cu toții că s-a sinucis. Sau putea…
      Aici Illyan șovăi, apoi rosti cu glas nesigur:
      – … putea s-o fi lovit în cap
      – Illyan! exclamă Stevana șocată.
      – De ce nu? Doar vorbim despre un criminal, i-o întoarse el.
      – Dar numai Antitalentele sunt capabile de violență fizică, zise Stevana. Scuze, Glorius, nu la tine mă gândeam!
      – Cu tot respectul, doamnă, interveni Toole. Antitalentele doar recurg mai des la violență fizică, fiindcă, spre deosebire de Talente, nu au altă cale să-și manifeste furia. Sau să se apere.
      Stevana își trecu mâna prin părul castaniu tuns scurt și clătină din cap.
      – Ei, nu prea știu ce să zic, băieți. Mie mi se pare că avea motive să-și ia zilele, zise ea enumerând pe degetele mâinii stângi. Urma să-și piardă poziția în Consiliul Meteorologiei pentru că și-o folosise ca să pretindă favoruri sexuale de la meteorologii juniori. Matriarhia ei a pierdut în ultimul an niște Talente promițătoare, care s-au căsătorit în alte clanuri. Și mai și bea!
      Aici se opri, rămasă fără degete, dar aparent și fără motive.
      – De fapt, să vă zic una bună, dar am cuvântul vostru că nu povestiți mai departe? Da? Ei, nu s-a înecat cu apă, s-a înecat cu vin! Avea o mulțime de sticle goale pe lângă ea.
      Se rezemă de spătarul scaunului, privindu-i triumfătoare.
      – Asta parcă dă alt sens expresiei „să-ți îneci amarul”, nu?
      – Stevana, interveni Illyan în timp ce femeia zâmbea amuzată de propria-i glumă. Examinează totuși cadavrul! Ce te costă?
      Stevana pufni:
      – Păi n-am cum. L-a luat Meteorologia și își face propria ei anchetă! Imaginează-ți! Nici nu terminaserăm de examinat dormitorul ei când au dat buzna peste noi. Au ridicat-o direct din pat.
      Bătu darabana pe masă un timp, apoi zise:
      – Iar Jasmilla Bliss e deja îngropată și, sinceră să fiu, eu nu văd nicio legătură între astea două cazuri. Dar, dacă mai survine vreun deces prin înec, o să fiu atentă la ce mi-ai spus… Crane, nu-i înghit pe îngâmfații din Meteorologie, arză-i-ar focul! Dar dacă s-a apucat cineva să îi omoare…
      – Asta nu contrazice ipoteza noastră, îi zise Glorius lui Illyan pe culoarele Pompierilor, după ce se despărțiseră de Stevana cu urarea „și caută-mă când ai chef de o femeie adevărată, nu de sclifositele alea ale tale, Crane!”
    Illyan își scoase ceasul de buzunar, consultă ora și se contemplă în oglinjoara de sub capac, aranjându-și cu un aer preocupat buclele negre de pe frunte. Nu mai știa ce să creadă.
      – În locul tău, eu nu m-aș gândi de două ori la oferta ei, schimbă Toole subiectul. Asta da femeie! Lasă cine e, dar îți dai seama cum ar fi în pat? Ca focul!
      În vocea lui era admirație și puțin jind.
      – Păi poate-ai avea o șansă dacă m-ai lăsa să-ți cumpăr niște haine mai ca lumea, zise Illyan vârând ceasul în buzunar. Ai cale liberă, Stevana nu-i genul meu. Și oricum eu mi-am făcut o regulă să combin plăcerea cu afacerile.

(Episodul următor)

LISTA COMPLETĂ A TEXTELOR MELE

COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

Această povestire este o operă de ficțiune. Orice asemănare cu persoane sau întâmplări reale este accidentală.

Publicitate