(continuare)

Ne mișcăm repede și totuși puțin lipsește să nu ajungem prea târziu. Când înconjurăm locuința secretă a lui TYrsen – un bungalou de lux amenajat în întregime la subsolul unei viluțe dărăpănate, deosebit de adresa lui oficială, aia unde nu ai găsi nici măcar un cristal de zahăr și cu atât mai puțin o fată răpită – din curtea acesteia se împrăștie glisoare mai ceva ca niște gândaci dintr-o bucătărie în flăcări. Îl identific pe TYrsen în timp ce o trage pe „Faya” – întreagă, miraculos de nevătămată! – către un aeroglisor cu numărul NLA-01-MODDERFOKER (ceea ce trebuie luat la propriu în cazul ridensienilor).
TYrsen e un ridensian aproape pur, dar altfel nu-i cine știe ce marfă: spre patruj’ de ani standard, slab, oacheș, cu pielea presărată cu modelele roșiatice ramificate care le-au atras celor ca el porecla de „loviți de fulger”. Are un nas lung și ascuțit și o tunsoare pe care preșcolarii din Nomensla n-ar arbora-o nici morți. Probabil aia pe care scorpia de mă-sa i-a impus-o de mic copil. Abia după moartea ei, eliberat de sub papuc, a început și el să-și mai facă o plăcere-două: un aeroglisor cu număr personalizat, o grefă de pectorali care contrastează cu picioarele lui slăbănoage, o fată ca Faya…
– FTMO! Lasă fata și n-o să fii rănit! îi strig prin amplificator.
– Nu! urlă el. E a mea!
Abia acum apuc să-i văd bine fața. Are ochii roșii și în ei e o sticlire care nu-mi place. Mâna cu pistolul lipit de tâmpla lui Dangor îi tremură. Știu că nu consumă din marfa pe care o vinde, dar în același timp îmi dau seama că am de a face cu un om în pragul nebuniei.
– E a mea și n-am să v-o dau! Mai bine-o omor cu mâna mea! Dați-vă înapoi!
O smucește pe „Faya” după el și se retrage printre glisoarele parcate în curte, făcându-se o țintă mai greu de nimerit. Îl urmez cu pistolul ațintit asupra lui. N-am de gând s-o mai pierd pe Dangor din ochi.
– N-o omori tu, blufez la rândul meu, pentru că de fapt îl cred în stare. Ți-ai licitat capitalul pe trei luni pentru ea. Le-ai închis gura alor ei cu un apartament în zona bună. L-ai omorât pe prietenul ei…
Spun toate astea ca să-i amintesc că o iubește. Tare nu-mi plac luările de ostatici.
– Peștoiu’ ăla merita să moară, se schimonosește el privindu-mă pe după umărul fetei. Pentru că s-a purtat ca un cretin cu Faya și-și mai și băga nasu-n treburile mele. L-am omorât ca dar de nuntă pentru ea!
OOO…K!
– Și prostuța s-a speriat. Dar acum s-a întors la mine, nu-i așa, draga mea?!
Și, fără să depărteze pistolul de tâmpla fetei, o sărută pe obraz.
Probabil, își spune o parte distantă a minții mele, e atât de obsedat de Faya, încât Dangor n-a fost nevoită să se transforme în altcineva. Și, lucrând cu imaginația clientului, s-a dovedit chiar mai Faya decât Faya, ceea ce a ținut-o în viață. Până acum.

Undeva în jur se trage: unii dintre angajații lui TYrsen, deciși să-și vândă scump pielea. În iGlass văd punctulețul roșu care e Yong strecurându-se în lateral cu arma în mână, în căutarea unui unghi mai bun. Probabil că Dangor îl vede și ea sau se gândește că trebuie să ofere cuiva o țintă mai bună, căci deodată se înmoaie în brațele bărbatului ca și cum ar leșina.
– NUUU! chirăie el.
O lasă la pământ și se trântește în genunchi alături de ea. Ochii i s-au holbat mult, arătându-și albul. Își duce pistolul la tâmplă, apoi îl ațintește asupra fetei, apoi asupra mea, cu mâna tremurând.
– Nu muri din nou! urlă el zguduind-o pe Dangor cu mâna liberă. M-am stăpânit de data asta! Nu-i vina mea!
Apoi se uită la mine și urlă:
– Vezi ce-ai făcut? Ai omorât-o!
Și trage. Apuc să mă feresc, dar raza dezintegrează portiera unui glisor și ceva mi se izbește de cască. Urechile prind să-mi vuiască.
– Tu ai omorât-o, zic sau cred că zic dincolo de vuietul oceanului de pe Panzavia, care e deodată tot în casca mea. Ai omorât-o a doua oară!
El rânjește dezgolindu-și dinții. Arcuri electrice, semnul unor emoții puternice, încep să-i joace pe trup. Trage din nou. Dau să mă feresc, dar de data asta ceva-mi șterge umărul stâng și, nu știu cum, mă pomenesc în șezut, rezemat de un aeroglisor. Ridic mâna cu arma, dar aceasta a devenit parcă mai grea și nu reușesc să țintesc. TYrsen mă ochește din nou. O dronă cu gaz paralizant i se furișează hoțește pe la spate, dar el îi aude cumva torsul discret și o doboară dintr-un foc. Trage bine. Prea bine.
Se răsucește spre mine. Electricitatea îi gonește pe trup și aerul miroase a încins. O mânecă a cămășii i se aprinde și el scoate un răcnet înăbușit și se izbește peste braț cu mâna cu pistolul, stingând-o. Asta n-ar trebui să i se-ntâmple, dar, pe de altă parte, el nu-i ridensian pur.
TYrsen se întoarce din nou și mă ia la ochi, dar în clipa aceea femeia de lângă el se ridică. Nu e Faya. Nu e nici Dangor. E o ridensiană bătrână, cu pungi sub ochii de culoarea oțelului, cu gura ca o linie dezaprobatoare, cu riduri adânci pe frunte. De la ea a moștenit nasul ăla lung.
TYrsen încremenește cu ochii la ea. Mâna cu pistolul i se lasă pe lângă trup. Cam prea mulți morți care se întorc în viața lui în ultimul timp, îmi zic eu.
– Mami?
Femeia ridică un braț și-l ațintește cu degetul. El dă înapoi.
– Nuuu, scâncește el. Nu, mami! N-am fost rău!
Ea face un pas înainte și el se lipește de un glisor. Cum naiba să-l nimeresc din profil?
– Nu te uita așa! M-am controlat! Nu s-a întâmplat decât o dată! N-am vrut s-o omor! Nu mă băga la-ntuneric, mami, n-am vrut s-o omor!
Arcuri electrice trosnesc pe trupul lui. Hainele îi iau foc. Scoate un urlet răgușit și începe să se izbească de vehicule în încercarea de a stinge flăcările.
Și atunci Yong sare exasperat pe capota unui glisor, trage și-l nimerește în plin.

Epilog

– Faya, cu tot regretul ți-o zic, se dădea pe brazdă de minune, că, vorba aia, TYrsen îi făcea toate voile. Numai că, dornic s-o uluiască, tipul a supralicitat și l-a omorât pe Vyan. Ca pedeapsă, chipurile, pentru faza cu înregistrarea.
Gerais clatină din cap. Culori se luptă pentru întâietate pe obrazul lui, prea iute ca să le pot urmări succesiunea.
– Cumva nu mă miră, zice el. Cu mine de ce crezi că ieșea?
– Pentru că-i plăcea de tine? zic eu.
– Da, și de-asta, dar mai ales pentru că am bani, de la tata, și pentru că sunt unul dintre puținii puști care are șansa să plece de aici.
Oftează și o nuanță albastră îi colorează obrazul.
– Asta speră toate. Că o să fac o pasiune nebună pentru una dintre ele și o s-o iau cu mine. Nici nu contează pentru ele ce vreau sau cred eu sau ce ar fi bine pentru mine. Crezi c-a fost omorâtă din cauza mea?… Fiindcă am insistat s-o cauți?
– Nu, zic eu tresărind, căci umărul rănit mă înjunghie crunt sub bandaj. Din câte ciripesc complicii lui, fata s-a speriat de faza cu Vyan și s-au certat foarte tare. Fiindcă și Faya era parțial ridensiană, ăștia doi se jucau nițel cu curentul când făceau sex, numai că, de data asta, în timpul futaiului de împăcare, TYrsen, deja agitat după cearta de dinainte, nu s-a mai putut controla și a electrocutat-o. El a încercat s-o resusciteze și chiar le-a luat câteva zile să-l convingă să îi lase să se descotorosească de cadavru. În felul lui a iubit-o și cumva cred că se și potriveau.
Gerais se înfioară.
– El nu e ridensian pur, continui eu explicațiile. Probabil avea problema asta cu autcontrolul de mic și probabil că maică-sa îl pedepsea aspru de fiecare dată.
– Mulțumirile mele doamnei tale, spune Gerais. A fost foarte vitează.
Dangor, care trebăluiește prin spatele meu, se oprește și-i face cu mâna.
– Să-i cumperi un cadou din partea mea, zice el și un bipăit al datapadului mă vestește că o sumă mi-a intrat în cont. Ei, domnule ofițer Dawood, mi-a făcut plăcere să lucrez și cu tine, și cu Rigmor. În caz că mai am nevoie de ajutor, știu cui să mă adresez!
Face cu ochiul și închide și eu înjur ecranul gol, fiindcă Gerais mă are în continuare la mână.
Un miros de scorțișoară mă învăluie și Dangor îmi pune mâinile pe ceafă, începând s-o maseze.
– E foarte bine tot ce i-ai povestit, cu o excepție. Cred că el a făcut public filmulețul, zice ea. Ca să se răzbune pe Faya. Pe ea și pe toate celelalte. Vyan a murit degeaba.
Reiau înregistrarea conversației cu încetinitorul. „Ca pedeapsă chipurile pentru faza cu înregistrarea”, spune distorsionată vocea mea. Și pe chipul lui Gerais se succed, iute, alb (remușcare), verde-cenușiu (teamă), roșu (minciună), violet (rușine), apoi albastrul furiei.
– Cred că hessienii au învățat să-și manipuleze emoțiile, spune Dangor. Dacă nu pot să nu și le trădeze, pot măcar să treacă la comandă de la una la alta. Și-a trezit furia – reală – pe care o simte la gândul că e folosit de fetele alea, ca să-și mascheze teama și minciunile.
– Ei, n-o să pot demonstra asta niciodată, oftez eu rezemându-mi capul de pântecele ei. Tot mă are la mână.
– Da, dar data viitoare dă-i de înțeles că te-ai prins, spune ea. O să-l pui la respect.
Ei, mai dă-l încolo pe puștiu’ ăla de bani gata, îmi zic închizând ochii. S-o găsesc în fiecare zi așteptându-mă acasă, să fiu sultanul fericit al unui harem compus dintr-o singură femeie, să mă cunosc așa cum nu m-am mai cunoscut niciodată, până-n cele mai ascunse fantezii…
– Auzi? zice ea dând de podea cu visul meu. Ce-ai zice să mă fac detectiv particular? Cred că te-am convins că mă pricep la deghizări mai bine decât tine.

SFÂRȘIT

Dacă vrei să citești povestirea pe îndelete, de la cap la coadă, săptămâna viitoare o vei putea descărca GRATUIT în formă de ebook. Tot săptămâna viitoare, o nouă povestire. Urmărește blogul sau pagina de Facebook!

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR!

COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

Desigur, această povestire este o operă de ficțiune. Autoarea jură că nu și-a vârât în text niciuna dintre cunoștințe și că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.

Publicitate