(Continuare)

Avertisment: nu citiți dacă aveți sub 18 ani!

Străzile sunt mai aglomerate decât în timpul zilei, fiindcă de fapt economia Nomenslei e susținută de turismul sexual. Inițial o fâșie de demarcație între trei enclave – terană, acquariană și scalari – locul a devenit refugiul nefericiților născuți din relațiile interspecii, pe care majoritatea membrilor Consiliului Intergalactic încă le interzic. Ca toate fructele interzise, tabuurile sexuale au dat însă naștere unei previzibile curiozități, care s-a concretizat prin incursiuni riscante în zonă, până când terranii, pe care amestecul speciilor nu-i deranjează, au preluat controlul, impunând puțină ordine (și taxând orice profit scos de aici). Cred că terranii, strămoșii noștri, ai tuturor, de dinainte să ne fi răspândit printre stele și să ne fi adaptat la traiul pe alte planete, privesc Nomensla ca pe un soi de proiect pilot. Dacă-i pe-așa, încă nu au cu ce să se laude.
Pe la cinci noaptea, când amoroasele iau ultimii clienți, dă norocul peste mine. Nu, n-o găsesc pe Faya, dar găsesc ceva ce căutam de multă vreme. O văd imediat ce intru în salonul de primire al unei case de plăceri care se cheamă Dorințe aprige. S-a postat chiar lângă panoul care înșiră compatibilitățile sexuale dintre diversele specii și avertizează cu privire la riscurile ce rezultă nerespectarea lor, (genul de riscuri pe care adesea sunt chemat să le fac să dispară). E dreaptă și cu privirea limpede, în contrast cu celelalte amoroase cu ochii prea strălucitori și cu mișcările sacadate din pricina stimulinului. Poartă o salopetă albă de mătase, foarte decoltată. E înaltă, cu piele aurie și ochi albaștri-cenușii presărați cu punctișoare verzi, cu membre lungi, cu părul în șuvițe multicolore curgându-i pe umeri. Aerul vălurește ușor în jurul ei.
O metamorfă!
Înaintez fără o vorbă și-mi apropii cardul de datapadul care afișează prețul fetei. Ea se dezlipește de perete și mă urmează. Urcăm pe scări până-ntr-o cameră cu lampadare cu abajururi roșii, muzică discretă și un pat cu mușchi fals, ai cărui cili se înfioară discret la vederea mea.
– Ei, tu n-ai nevoie de ăsta, nu? zic eu gesticulând către consola patului cu puzderia ei de luminițe.
Ea zâmbește.
– Cum te cheamă?
– Dangor.
Are o voce joasă și calmă. O voce de pat. Desface fermoarul salopetei și aceasta îi alunecă de pe umeri, adunându-i-se la picioare. Femeia răsare din ea ca o floare aurie, lăsându-mă să-i contemplu umerii și pieptul stropiți cu o pulbere multicoloră, picioarele lungi, sânii plini și o idee lăsați, cum îmi plac mie, șoldurile arcuite.
– Afrodisiace? Parfum? întreabă ea apropiindu-se de consolă.
– Doar tu.

E tot ce am visat, căci așa sunt toți metamorfii. La început e ea însăși, încălecându-mă cu lungile ei coapse aurii. Se apleacă și mă sărută lent, acoperindu-mă cu părul ei multicolor, care miroase a scorțișoară și a tapiserie fină și a tot ce-i bun pe lumea asta. Între trupul ei și al meu se formează o peliculă în toate culorile curcubeului. Ea se ridică și mi-o întinde pe piept cu mișcări mângâietoare. La început e ușoară și răcoroasă, relaxându-mi mușchii încordați. Apoi se încălzește și pielea mea se încălzește odată cu ea, până când fiecare por de-al meu e însetat după trupul femeii ca un deșert neplouat de săptămâni. Ce am acum nu se poate numi erecție, așa cum o bâtă nu se poate numi creion magnetic. O apuc și o răstorn sub mine, pătrunzând-o cu nerăbdare. Simt cilii fini și catifelați care-i căptușesc sexul învăluindu-mă și dezmierdându-mă și gem fără nicio rușine. Apoi începe să se transforme: o acquariană cu pielea umedă și solzi multicolori pe spate și brațe, lunecoasă toată pe dinăuntru, agitându-și fantele de pe gât în ritmul împreunării noastre. O ridensiană cu arcuri electrice gonindu-i pe trup. Una dintre imaginarele femei-dragon din virtufilmele cu Kahan. Între coapse are un vortex care mă absoarbe cu lăcomie. Mă răsucește și trece deasupra, repezindu-și colții spre beregata mea, dar înainte să mă muște se transformă într-o meridă, retrăgându-se ca să-mi dezmierde sexul între cei patru sâni ai ei. Îmi aud gemetele, dar ca de departe. Toată atenția, toată simțirea mi se concentrează în ciotul ăsta de carne lacomă, nesătulă. O terrană, una pe care am văzut-o în treacăt acum două zile, o fată subțire, aproape o copilă, mă încalecă sfioasă și îi văd sânii mici și tari, cu sfârcuri trandafirii, trăgând cu ochiul la mine de sub părul ei lung și castaniu, ca niște animale timide. O apuc de păr și-o trântesc pe spate, strivind-o sub greutatea mea, înfigându-mă în ea adânc, tot mai adânc, cu furia distrugătoare cu care tropăi pe zăpada proaspăt căzută, cu voluptatea cu care îți înfigi degetele într-o floare de nimir sfârtecându-i petalele.
Nici n-am știut cu ce violență am poftit la fata aia, îmi zic după ce mă dezmeticesc din ceva care n-a fost chiar somn și nici trezie. Ea stă întinsă lângă mine, piele aurie, păr multicolor, ochi cu stropi verzi. Îmi întinde o țigară cu experin, dar fac semn că nu și aleg una simplă. Cui îi mai trebuie stimulente? Femeia asta e toate drogurile din lume.
– Ești de mult aici? Cum de nu te-am văzut?
– De două luni, zice ea.
– Și cum merge? o îmboldesc.
Ea ridică din umeri: așa și așa.
– Uite, îi zic activând datapadul și arătându-i-l, de la mine ai cinci stele. Ai clienți fideli?
Ea clatină din cap: nu.
– Nu tuturor le place să le fie ghicite dorințele chiar așa de bine, completează Dangor.
Normal că nu. Cui îi convine să se trezească în pat cu maică-sa? (Ridensienilor, care însă nu prea calcă prin Nomensla.) Sau cu șeful? Sau chiar cu nevastă-sa, dar în poziții pe care doamna nu le-ar accepta niciodată? În pat cu Dangor poți afla despre tine lucruri pe care nu voiai să le știi, și de aceea metamorfii nu sunt o marfă atât de căutată pe cât te-ai aștepta.
– Pe mine poți să contezi, îi zic.
Mă înfirip cu greu în capul oaselor, ca o arătare de ceață. Sunt stors. Bâjbâi pe ecranul datapadului și afișez fotografia Fayei. Încerc să găsesc o manieră cât mai puțin jignitoare de a formula întrebarea, dar între timp ea se ridică și mi se uită peste umăr.
– O știi? întreb eu.
– La ce-ți trebuie? murmură Dangor și îi simt răsuflarea dezmierdându-mi pielea. Eu sunt toate femeile de care ai nevoie.
– Asta așa-i. Dar dac-o găsesc pe ea o să fiu plătit.
– Ești detectiv?
– Sunt plătit să găsesc persoane care dispar.
Ea se sprijină de umărul meu ca să vadă mai bine. Sfârcul ei îmi atinge brațul, lăsând o dâră de lichid iridescent, și mă străbate un fior. Mă manipulează și mie-mi place.
– Nu, spune ea, n-am văzut-o pe aici.

Când mă întorc acasă, Makinda mă așteaptă trează.
– Mă întreb dacă nu te distrezi puțin cam prea bine în misiunile astea sub acoperire, pufnește ea trântindu-mi în față o farfurie cu mâncare sleită.
– Ce vrei, nu peste tot merge să-ți fluturi legitimația de polițist și să pui ce întrebări ai chef! mă apăr eu cu jumătate de gură.
Ea pufnește și se duce la culcare trântind ușa. În jurul meu stăruie un vag miros de scorțișoară.

(Episodul următor.)

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR!

COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

Desigur, această povestire este o operă de ficțiune. Autoarea jură că nu și-a vârât în text niciuna dintre cunoștințe și că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.