rigmor   În virtufilmele populare, Kahan și alți eroi ca el duc o viață banală pe timpul zilei, dedicându-și nopțile misiunii secrete de a face cosmosul un loc mai bun. În lumea reală și mai ales în acea parte a ei care se cheamă Nomensla, Rigmor Mână-Lungă, omul la care apelezi când vrei să-ți rezolvi problemele fără ajutorul legii, duce ziua o viață banală de polițist în cadrul Forțelor Terrane de Menținere a Ordinii. Așa că îmi petrec nopțile rupând degete, sustrăgând documente și făcând cadavrele incomode să dispară, iar ziua arestând hoți mărunți, privind în altă parte când cei cu adevărat mari își aranjează ploile și având grijă să iau exact atâta șpagă cât să nici nu intru în atenția Departamentului de Integritate, dar nici să nu fiu urât de colegi. Uneori stâlcesc cu pumnul la adăpostul întunericului mutra unuia ale cărui drepturi legale le-am respectat la lumina zilei.
Rigmor are pomeți proeminenți, o coamă de păr presărată cu șuvițe cărunte, niciun fel de semne particulare și poartă o salopetă de camuflaj nocturn în buzunarele căreia s-ar putea afla orice. Trece drept terran. Zirani Dawood, în uniforma verde și albastră a FTMO, are o cicatrice pe obrazul stâng și părul pieptănat pe spate ca unul care n-are nimic de ascuns. Nimeni nu s-ar gândi că e de altundeva decât de pe Panzavia, planeta ocean unde neamul lui culege perle încă din primele decade ale colonizării galactice. O spun aparatele auditive de la ambele urechi, o compensație pentru timpanele îngroșate moștenite de la generații întregi de scufundători, obrajii rotunjiți de pungile cu aer din interior și toracele lat care-i găzduiește cei patru plămâni. Poartă mereu pe nas iGlass-ul standard din dotarea poliției.
E o seară frumoasă și stau la măsuța mea din gangul Inima frântă a mamei. Un nume romantic pentru fundătura unde poți să negociezi orice, de la prețul unei beregate tăiate până la un cargo de bulbi de orhidee magensiană sau un kil de zahăr calitatea-ntâi. Multe chestii se vor fi frânt în bezna gangului ăstuia, dar mă îndoiesc că printre ele s-a numărat vreo inimă. Dacă ăi de vin pe-aici ar avea fie o inimă, fie o mamă, le-ar vinde pe amândouă pe piața de organe.
În jurul meu, Nomensla își începe viața de noapte, care-i adevărata ei viață. Sunt în zona veche a orașului, cu case scunde, cu cel mult două etaje, pavaj din piatră ciobită și zero servicii virtuale.
Băiatul care s-a oprit dinaintea mesei mele este un adolescent zvelt, cu părul negru și creț, nas coroiat și solzi multicolori pe lateralele gâtului și pe dosul palmelor. Chipeș. Pe trei sferturi terran și pe sfert aquarian, ceea ce explică motivul pentru care e în Nomensla și nu alături, în Districtul New New York.
– Tu ești Rigmor Mână-Lungă?
Vocea-i e puțin încordată. Numai puțin.
– Te ascult, zic dând paharul peste cap.
Băiatul își vâră mâinile în buzunare și începe să reverse pe masă cosmodolari terrani, kurți pandorani, lenva aquarieni, carduri de-ale MultiBank și alte câteva carduri cu premii în bani la SuperTombola Intergalactică.
– Vreau să găsești o fată, zice el.
Fără să-mi desprind spinarea de spătar, întind leneș un braț către grămada dinaintea mea, întorcând pe o parte și pe alta câte o monedă.
– Astea-s toate economiile tale, zic eu și nu-i o întrebare. Trebuie să fie o fată pe cinste. E iubita ta?
– Nu mai e, zice puștiul și branhiile inutile de pe gât i se deschid și i se închid ușor, trădându-i nervozitatea.
– Ia zi-mi ceva despre ea! îl îndemn eu, apucându-mă să număr banii și clădind meticulos monedele în turnulețe.
Nu-l invit să ia loc. El își bagă mâinile în buzunare, se mută de pe un picior pe altul, își trece o mână prin păr. Tricoul scurt îi lasă la iveală abdomenul neted cu un tatuaj dinamic înfățișându-l pe Kahan în luptă cu Yara, eterna lui dușmancă. În cele din urmă își activează funcția 3D a datapadului de la încheietură, făcând să apară holograma unei fete cu părul albastru ca un vârtej, care ne privește serioasă. Terrană cu un strop de ceva nedefinit.


– E colegă cu mine în ultimul an la Academia Maha. A dispărut acum o săptămână. Ea… ei, nu-i o fată chiar cuminte și unchiul și mătușa ei… Pe ea o cresc unchiul și mătușa, că părinții ei au murit. Așa, și unchiul și mătușa ei vor să o mărite. Toată lumea crede că a fugit fiindcă nu vrea să se mărite, dar…
– Tu nu crezi că-i așa.
– Nu știu dacă-i așa sau nu, zice băiatul. Numai că nu-mi vine a crede.
– Cum vine aia că-i o fată nu tocmai cuminte? întreb și ascult răbdător răspunsul, care-i exact cum mă așteptam să fie.
O cheamă Faya. Chiulește adesea de la orele care nu-i plac. Fumează experin. Flirtează în stânga și-n dreapta. E amatoare de sex pe viu, nu în virtual, în ciuda faptul că autoritățile nu recomandă contactul sexual direct la vârste atât de fragede, mai ales între specii diferite.
– De aia v-ați despărțit?
Băiatul râde amar.
– Nu ne-am despărțit. Mi-a făcut vânt de-a dreptul! După aia a început să se vadă cu un prieten de-al meu. El zice că nu știe unde e.
– O vrei înapoi, așa-i?
Și atunci băiatul mă uluiește.
– Nu, zice el. Dar ideea e că a dispărut și n-o caută nimeni. Ca și cum n-ar exista. Și asta nu-i corect. Chiar dacă e ușuratică și le face numai probleme alor ei, tot nu-i corect.
Ca Rigmor, oamenii mă plătesc din diferite motive. Din răzbunare și din invidie. Din curiozitate și ca să ia beregata concurenței. Din frică de lege sau din remușcare. Clienții mei au cerințe diverse și motive la fel de diverse. Este însă pentru prima oară când cineva se oferă să mă plătească pentru că așa-i corect.

*

– Are cineva un dosar cu dispariția unei puștoaice? De săptămâna trecută sau cam așa? întreb când ajung la secție.
Ggloukk, unul dintre puținii non-umanoizi din Nomensla, își întoarce spre mine trupul gelatinos.
– Eu. De ce întrebi? îmi transmite el prin tradboxul prins la gât.
– Fiul unui prieten e coleg cu ea și era cam îngrijorat, zic accesând padul biroului meu.
Aș putea să mă furișez în sistem și să-i citesc dosarul, dar când sunt polițist încerc să nu încalc legea decât la cererea șefilor. E mai simplu.
– A, e un caz tipic de fugă de acasă, zice Ggloukk și prin trupul lui străveziu îl văd pe Yong cum se strâmbă la mine, ca de obicei. Uită-te dacă vrei!
Îi transmit lui Yong un mesaj care spune „Poliția Diversității te mănâncă” și mă uit pe dosarul transferat de Ggloukk. Fata a dispărut acum o săptămână, plecând dimineața chipurile la școală și nemairevenind acasă. Colegii nu au idee unde s-a dus. Nu avea nicio prietenă apropiată la care să se fi putut refugia. Unchiul și mătușa sunt singurele rude în viață. N-a ajuns la clinica locală de xenobstetrică sau n-au raportat-o. La morgă nu-i niciun cadavru cu semnalmentele ei. Nu a trecut prin niciunul din posturile de acces în și din Nomensla.
Mă decid să văd cu ochii mei rudele astea. Așa că după ce ies de la serviciu îi spun Makindei că am un filaj, mă îmbrac în civil și pornesc către adresa tutorilor fetei. Faya locuiește împreună cu mătușa și unchiul ei pe o străduță cu blocuri scunde, îngrijite, dar sărăcăcioase, fără servicii virtuale integrate. Însă, ajuns acolo, descopăr că familia s-a mutat.

(Episodul următor.)

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ A EPISOADELOR!

COPYRIGHT © 2020 Laura Ciobanu. Materialele și imaginile îi aparțin autoarei. Reproducerea integrală sau parțială a acestora este interzisă fără acordul scris al autoarei și se va pedepsi conform Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. 

Desigur, această povestire este o operă de ficțiune. Autoarea jură că nu și-a vârât în text niciuna dintre cunoștințe și că orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare.