Generația lui Ponta. Țeapa pe care ne-am luat-o cu întinerirea clasei politice

Venirea la putere a tinerilor prin partide nu se dovedește a aduce cu sine cine știe ce schimbare. Se încăpățânează toți să ne-o dovedească, de la Ponta și garnitura lui de inepți pe care i-a făcut miniștri și până la adormiții ahtiați numai după funcții din Opoziție. Dacă până acum vreo doi-trei ani mai puteai nutri speranța că o să vină o nouă generație la putere în partide și va face politică altfel decât cei mai vechi, tarați de comunism – speranță pe care am auzit-o inculsiv de pe buzele unor pensionari ce se recunoșteau a fi tarați de același comunism – acum că generația a scos capul la lumină îmi vine s-o rog să intre înapoi de unde a venit.

În mod cert în România există tineri – adică mă rog, adulți, că în politică la 40 de ani ești tânăr – bine pregătiți profesional, muncitori și cinstiți, cu doctorate luate pe merit și care știu că vulpea nu-și are locul în etnogeneza poporului roman. Însă ei au ales, pe bună dreptate, să se implice în alte domenii decât politica. Așa se face că noua generație politică în România se dovedește a fi superficială, găunoasă, excesiv de preocupată de imagine în dauna conținutului, incultă, nepregătită profesional dar decisă să nu lase lipsa de experiență într-un domeniu să stea în calea ocupării unei funcții, cu un orizont vizual mai mic decât numărul de la pantof și o lipsă totală de altruism în codul genetic. Mie de fapt asta mi se pare cel mai grav, că nu le pasă de nimic în afară de propria persoană, nu, nici măcar de partidul din care fac parte, ce să mai zic de electorat sau de România.

1. Generația Campionii neperformanței. Nu știu cum se face, dar, cu puține excepții, ăștia mici nu performează electoral și nici nu sunt interesați să performeze. Ei nu sunt oameni care să-și câștige colegiile, care să atragă voturile, care să-și asume riscuri. Sunt oameni care se aleg pe munca altora, în colegii sigure, pe cârca și prin munca vreunui baron local care e dispus, în speranța unor viitoare recompense, să-i care în spinare și la alegerile astea. Și cei mai mulți nu se dovedesc performanți nici în domeniile de activitate pe care și le-au ales și în care au profesat înainte să intre în politică. Rezultatul este că avem niște oameni politici care nu știu ce înseamnă aia performanță și nu se simt motivați oricum s-o atingă în activitatea lor, că doar merge și așa. Sau care, mai grav, iau acest efort de a se cocoța pe spinarea altuia drept performanță politică și consideră că nu mai au de învățat nimic. Un alt rezultat este că deja se agață cu încăpățânare de fotolii sau funcții mai rău ca seniorii pentru că altminteri ar trebui să se întoarcă la profesiile lor de bază și mulți dintre ei nu prea ar avea la ce se întoarce, de fapt. Aș vrea, de exemplu, s-o văd pe Elena Udrea trăind din avocatură sau pe Ponta procuror, deși e mai bine pentru justiție în general ca niciuna dintre astea două să nu se întâmple.

2. Generația cu cât mai nul, cu-atât mai cool. Premierul e bâtă la economie, ministrul său de finanțe ia decizii cu sufletul, ministrul educației a fost prins cu vulpea-n sac, fiica președintelui are succesuri. Cred că nici nu-i bine, ca politician, să te pricepi prea bine la vreun domeniu, că riști să îi complexezi pe colegi și te pomenești săpat*. Tânărul politician nu lasă nepriceperea să-l împiedice să ocupe o funcție importantă. Cum ar fi aceea de ministru de Finanțe, ca să ne formăm experiența la locul de muncă direct pe seama bugetului unei țări. Sau de ministru al Marilor Proiecte, cum a fost Șova, ca să demonstreze pe urmă că nu are niciun fel de proiecte, nici măcar mici și mijlocii, darămite mari. Fascinant la oamenii ăștia este că nu simt niciun impuls să-și completeze golurile, să-și îmbunătățească performanța publică măcar. E înspăimântător că te întrebi cum dorm ăștia noaptea, te uiți la ei și ajungi la concluzia că bine…

3. Generația creștinilor de ocazie. Politicianul român este lesne pupătoriu de icoane nevinovate și fără apărare, care nu se pot feri de contactul cu gurile ipocrite. Politicianul român n-are nicio jenă să pupe icoane cu aceeași gură cu care spune minciuni toată ziua, pentru că e creștin numai de fațadă și nici fațada aia nu-i prea groasă. Ion Iliescu măcar avea coaiele să se declare liber-cugetător.

4. Generația Doctoranzi pe munca altuia. Dacă i-ai întreba la ce le trebuie doctoratul ăla n-ar ști să-ți spună. Voturi în plus sigur nu aduce, când te vezi cu FMI nu pui CV-ul pe masă, nici la Obama nu intri mai ușor dacă figurezi ca doctor în ceva. Sigur, ți-ar folosi dacă ai vrea să profesezi în domeniul tău de activitate, dar… vezi pct. 1. Însă prin anii 90 devenise cool să ai masterat și doctorat, nu doar facultate și așa ne-am pomenit cu o generație de doctoranzi în nimic, cu doctoratele făcute de negrișori anonimi. Până la urmă, pe Ponta nici măcar nu-l poți acuza de plagiat, pentru că asta ar însemna că a muncit chiar el la lucrarea aia, ceea ce eu una nu cred.

5. Generația finilor și afinilor… Până la urmă, nici nu e de mirare că din noua generație la putere au ajuns exact creaturile astea egoiste și rapace; nu crema, ci putregaiul. Că doar s-au format în umbra seniorilor și după chipul lor, cu mențiunea că fiind copii nu fac nici cât originalul. Ponta nu este Năstase. Udrea nu este Băsescu cu fustă, cum se visează și descrie ea. Procesul de selecție în partide este de așa natură încât, până să ajungi într-o funcție cât de cât importantă, ești ori dintre ei, ori ca ei, ori atât de scârbit încât nu-ți mai arde să mai faci nimic. „Păi ce vrei să fac?” îmi spunea acum vreo doi ani un tânăr politician dat afară dintr-un partid pe motive de gură prea mare și care se înscrisese în altă formațiune politică. „Să mă apuc să-i critic și să mă dea afară și de-aici? Am obosit…”

6. Generația fără cuvinte. Niciodată în România post 89 nu s-a vorbit mai prost ca acum și niciodată comunicarea n-a fost mai goală de conținut. Nu se mai comunică idei, ci sintagme, formule, discursuri-șablon care par să-i plictisească până și pe cei care le susțin. Nu avem oratori printre tinerii politicieni (excepțiile fiind Paleologu și Papahagi). Mă șochează că limbajul infantil al lui Ponta, cu formulele lui de copil cu handicap emoțional (facem lucruri bune, cutare e rău, nu mai vorbesc cu Băsescu), trece drept comunicare și  încă mai convinge pe cineva.

7. Generația contact-less. Deci băi zevzecilor, se cheamă POPOR și nu electorat, chiar dacă la noi sunt în continuu alegeri. Și voi habar n-aveți cum gândește și cum trăiește poporul ăsta, deși credeți că vizitele alea bucolice cu mămăițe de la țară și copii în costume populare vă arată vouă, politicienilor, România reală. Poate dacă v-ar apuca o căcare în mijlocul uliței și ați fi siliți să căutați alinare în prima gospodărie cu buda în fundul curții ați pricepe și voi câte ceva despre cum trăiesc românii și nu ați mai crede că toți copiii de clasa I-a au telefon cu internet, ca Ponta, sau că pâinea se dă la cuptor pe tocuri și cu părul atârnându-ți pe afară din basma, ca Udrea. Mă tem însă că asta nu v-ar produce o impresie prea puternică, fiindcă voi sunteți…

8. Iremediabil amorezați de sine. Și restul nu contează. Un trist exemplu ne-a oferit chiar PMP-ul, în care, nemulțumiți de locurile nu tocmai eligibile pe care le primiseră pe listele la europarlamentare, unii politicieni din generația asta plus/minus 4o nu s-au implicat deloc în campanie. Păi domle, dacă tu crezi într-o cauză ar trebui să crezi în ea și dacă ai funcție și dacă n-ai,  și dacă locul e eligibil și dacă nu-i.  Că altminteri prin ce te deosebești de ceilalți? Dar nu. Politicianul român nu admite că ar putea pune pe primul loc altceva decât pe sine. O derivație ridicolă a acestei idei a făcut ca pe paginile de Facebook ale numiților să apară o nouă formă de autoadorație: autocitatul cu poză. Adică de ce să pui citate din Maica Tereza sau Octavian Paler? Ce, tu ești mai prejos?

9. Generația fără proiect. Probabil tocmai din cauza punctului 8, oamenii ăștia n-au proiecte. La propriu. Foarte puțini au un proiect de lege pe care să-l fi inițiat ei și pentru care să se fi zbătut să-l vadă trecut prin Parlament cu orice preț. Foarte puțini îți pot explica de ce vor ei să rămână în politică (exceptând punctul 1, final). Sunt semnatari la grămadă de proiecte pe linie de partid. Nu de alta, dar ca să ai un proiect de lege ar trebui să cunoști un anumit domeniu și să îți pese de ce se întâmplă acolo.  Or ei nici nu știu, nici nu le pasă. Și așa, surzi la toate și orbi la tot ce nu-i privește, bat pasul pe loc, dacă nu chiar înapoi. Și noi odată cu ei. Nu că, per ansamblu, ca popor, nu ne-am merita soarta.

–––––––––––––

* Uite-așa începi să-l apreciezi pe Vanghelie, care e incult dar măcar nu vrea să fie mai mult decât primar.

Anunțuri

Tag-uri:, , , ,

Un gând despre „Generația lui Ponta. Țeapa pe care ne-am luat-o cu întinerirea clasei politice

  1. […] drept, cea mai mare parte a celor din generația 40+ care au intrat în politică au dezamăgit. Aș putea spune că selecția era făcută de seniori, dar asta tot nu scuză lipsa de […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: