Ca să evităm o tonă de istericale pe-aici, vreau să fie clar că nu fac parte dintre femeile care-şi detestă semenele din oficiu şi din principiu, ba chiar mă împac foarte bine cu alte femei. Există însă nişte aspecte ale inefabilului feminin care mă irită pur şi simplu, după cum urmează:

– că beau tot felul de cocktailuri care costă cât un pantof dintr-o pereche de lux, înglobează jumătate din tabelul lui Mendeleev, au o culoare imposibilă şi conţin în denumire cuvântul „cherry”

– că recurg la tot felul de pisiceli deplasate, în contexte în care nu-şi au locul, gen „miha de la conta”* (grrr! „conta”! mi se revoltă pancreasul!)

– că sunt nişte martire ale umblatului în pantofi incomozi, strâmţi sau cu toc mai înalt decât le permite piciorul să poarte, şi nişte apărătoare entuziaste ale tuturor modelor tâmpite, care nu le stau bine şi nu le fac bine la sănătate, dar pe care le poartă cu atâta disperare că nu mai găseşti altceva în magazine.

– că gătesc tot soiul de chestii care par făcute pentru pozat, nu pentru mâncat, a căror pregătire implică trei ore de lucru continuu şi care se dau gata în trei minute. Da mâncarea de mazăre ce-are?

– că nu pricep că the silent treatment este pueril şi continuă să-l aplice mult după vârsta adolescenţei, deşi e evident încă de atunci că nu merge

– că sunt imbecil de orgolioase în lucrurile mici (vezi silent treatment), dar nu-s orgolioase şi în privinţele importante

– că multe dintre ele umblă prin viaţă colecţionând nefericiri de parcă ar fi realizări

– că aşteaptă ca ceilalţi să le ghicească nemulţumirile şi preferinţele şi să le descopere meritele ascunse

– că se panichează ca proastele că nu le-a luat nimeni până la vârsta de…**  şi din cauza aia fac cele mai mari şi mai greu de reparat prostii

– că nu înţeleg că nu poţi şi nici nu trebuie să fii all in one cum îţi recomandă Cosmo şi alte revizde şi că e OK – şi chiar necesar – să alegi

– că ţin tot felul de cure de slăbire în loc să descopere naibii regimul alimentar care li se potriveşte şi că, dacă le arăţi un pişcot, încep să chiţăie „nu, vai, că ţin regim” de parcă un singur pişcot le-ar face, subit, să se umfle de două ori cât sunt

Cam asta.

Exerciţiu cu grad suplimentar de dificultate: Comentaţi această postare fără să recurgeţi la clişeele obişnuite despre femei. Imaginaţi-vă că le-am auzit pe toate şi că am început să mă cam plictisesc. Doar nu vreţi să mă plictisiţi, nu-i aşa?

––––––––––––

* în traducere, pentru cine nu s-a prins, Mihaela de la Contabilitate

** unde nu cifra e importantă – aţi fi surprinşi ce repede se instalează uneori sentimentul ăsta – cât panica în sine