Edvard Munch – Tinara pe tarm

De Edvard Munch a luat act probabil pina si generatia MTV (da, sunt o snoaba culturala si o elitista, uitasem sa va avertizez de asta) gratie celebrului sau tablou Strigatul. Munch este insa mult mai mult decit atit.

Am ales doua tablouri extrem de diferite, ca tonalitate, textura si sentiment.

Cel de mai sus, tot numai seninatate si liniste, cu niste culori alese parca sa maingaie ochiul si inima deopotriva, sugerind puritate dar si vulnerabilitate, este unul dintre cele mai calme tablouri pictate de Munch. Pina si tusele pensulei sunt uniforme, discrete, aplicate cu o mina usoara.

 Edvard Munch – Noapte la St Cloud

Acelasi autor, dar o cu totul alta stare.

Singura lumina din incapere, provenita de pe strada si reflectata pe podea subliniaza si mai mult singuratatea siluetei ghemuite linga geam, pe intuneric.

Senzatia este una de singuratate absoluta, de oras strain, in care nu cunosti un singur suflet si privesti de la un geam de hotel cum trece viata pe linga tine… Luminoasa, nepasatoare, cu micile sale secrete si rosturi. Nu poti decit sa ti le imaginezi si atunci ti le imaginezi frumoase, calde, misterioase, pline de continut, toate aceste vieti individuale, straine, care trec pe sub geamul tau.

De ce sa aprinzi o lumina cind nimic nu iti poate lumina singuratatea?

Nici vorba de miscarea lenta ca o respiratie din primul tablou. Pensula atinge pinza scurt, apasat si violent, apoi se retrage, cumva ca un om care ar dansa pe jeratic.

(De 2x Munch este putin, asa ca urmeaza “Natura dorintei la Munch”)