09.11.09
Nevoie de ajutor
Am primit de dimineaţă acest mesaj pe messenger, de la un fost coleg. Întrucât nu mi se pare a fi de genul ăla cu “ajută-l pe X fără mamă, fără tată etc”, îl postez aici. Dacă credeţi că puteţi ajuta, daţi măcar un telefon. Din păcate, eu nu mă calific ca donator.
“E nevoie urgenta de sange B3 NEGATIV – fata nou nascuta a colegului meu . Sotia lui a murit saptamana trecuta. Poate se gaseste cineva sa doneze sange de grupa aceasta …
Va rog sa trimiteti mai departe pana se gaseste o persoana ce poate si doreste sa salveze acest bebe.
Numarul de telefon il aveti aici : +4074 186 4495 | Mobile +4076 526 2424.
Scuze de mesaj, dati mai departe, va rog ! “
04.29.09
Epistola a II-a către băieţi
Dragi băieţi,
Pot să accept că, în această epocă a egalităţii dintre sexe, unele lucruri trebuie să stea altfel decât până acum.
Pot, de exemplu, să accept că eliberarea femeii v-a eliberat oarecum şi pe voi, de obligaţia de a da flori, de a suna a doua zi, de a repera onoarea demuazelei luând-o de nevastă şi altele asemenea.
Pot să accept că aveţi acelaşi drept ca şi mine să staţi pe scaun când sunteţi obosiţi.
Puteţi să nu-mi sărutaţi mîna, că eu nu sunt fanul pupăturilor în public, indiferent care e organul pupat.
Sunt o femeie de modă veche, îmi place să mi se ţină uşa – deşi sunt perfect capabilă să o deschid şi singură – şi dacă îmi faceţi complimente NU trebuie să vă temeţi că mă voi simţi cumva hărţuită sexual. Dar, în numele modernităţii, o să îmi deschid uşa chiar eu şi, dacă este învechit să faceţi complimente asta e, o să învăţ să mă iubesc eu însămi. (Mi-a luat vreo zece ani din viaţă ca să învăţ să nu mă mai urăsc, deci e clar că sunt capabilă de evoluţie).
Pot chiar să admit că marii gastronomi ai lumii au fost bărbaţi.
E OK, din partea mea coada cratiţei vă aparţine, afirmaţi-vă plenar în acest domeniu. Dezlănţuiţi-vă! Provocaţi-mi trei orgasme culinare simultane la fiecare masă! Şi nu mă lăsaţi să tulbur nici măcar cu o privire momentele de magie prin care tansformaţi tot felul de ingrediente brute în mâncare cu gust.
Puteţi chiar să rămâneţi gravizi, eu v-o cedez şi p-asta! Greţuri matinale plăcute, promit să vă fiu alături în caz de depresie post-partum! Schimb eu scutecele copilului toată noaptea dacă îl căraţi voi în burtă nouă luni şi vă treziţi după naştere cu zece kile în plus!
Dar există o limită şi de-aia vă scriu!
Dragilor,
Nu încercaţi să purtaţi pantaloni de velur mov asortaţi cu tricou lila, cum am văzut eu azi la metrou. Nu vă vine cum ne vine nouă şi, pe mine cel puţin, mă faceţi să visez la fapte sancţionabile prin pedeapsa cu moartea fără eliberare condiţionată.
04.09.09
Degeaba râdem de ei
Domnilor de la Radio Guerilla, Realitatea şi alţii,
Duminică, în timp ce mă preumblam prin Cişmigiu, am trecut pe lângă un grup aşezat confortabil pe băncile din ceea ce se numeşte “Cetatea”. Erau doi tineri – un el şi o ea – curăţei şi deloc stridenţi, de care şedea lipită o femeie mai în vârstă, cu look tipic de vânzătoare de seminţe. Numai că nu vindea seminţe, ci le mânca, din pungă, împreună cu cei doi, scuipând toţi cojile pe jos la unison. În faţa grupului statuar – cum altfel poţi să te referi la nişte bolovani? – pe un pietroi şedea un puşti în trening şi, puţin mai încolo, alţi doi. Şi ăştia spărgeau seminţe, de zici că era concurs pe echipe. Nu se auzea decât zgomotul produs de fălcile a şase persoane ocupate să cronţăne seminţele şi să le pufăie cojile pe jos: cranţ-cranţ, puf-puf, cranţ-cranţ, puf-puf.
Unul dintre tipi întrerupe sextetul pentru fălci şi pungă şi zice către ceilalţi o chestie din care nu am auzit decât ultimele cuvinte, care însă m-au făcut să mă împiedic.
Cuvintele erau acestea:
- … mitocanul de parc!
WTF?! zic eu, atâta spirit autocritic nu am mai pomenit. Adică e posibil să fie mârlan şi conştient de asta?
- … au dat la televizor, explică tipul: mitocanul de cinematograf, mârlanul de Dorobanţi…
- Era una şi cu piţipoanca, intervine tipa cea tânără, între doo crănţănituri.
Ceea ce mă aduce, domnilor, la aceste concluzii:
î) Fie oamenii ăia nu se socoteau cu adevărat mârlani şi atunci degeaba vreţi să îi ruşinaţi public pentru că ei nu se recunosc în descriere, râd de alţii şi ei înşişi se consideră deasupra oricăror categorisiri.
h) Fie se ştiu vizaţi de campania dvs dar nu le pasă, pentru că asta le dă o recunoaştere pe care o savurează – că, de, sunt la televizor – şi, în loc să îi faceţi să se ruşineze, le alimentaţi ego-ul.
Acuma, nu zic că încercarea dvs nu o fi având şi rezultate educative per ansamblu, că nu am cum să estimez efectul general. Acest caz indică tocmai contrariul dar este un singur caz, de pe urma căruia, tipic pentru mine, m-am ales numai cu întrebări şi cu niciun răspuns.
03.04.09
Epistola I către băieţi
Dragi băieţi,
Înţeleg foarte bine: primăvară, soare, hormoni, nelinişti dar am şi eu o rugăminte: data viitoare când mai simţiţi nevoia irepresibilă de a vă urca pe mine sau pe orice altă femeie care merge liniştită pe trotuar, fiţi drăguţi şi DAŢI-VĂ MAI ÎNTÂI JOS DIN MAŞINĂ!
Cu mulţumiri anticipate şi probabil inutile,
Dreaming Jewel
