Şedinţă la bloc (I)

11 Apr 2011 6 comentarii

by dreamingjewel in Domnul Balaurexu Etichete:DOMNUL BALAUREXU

(continuare)

Vinerea trecută, cum mă întorceam şi eu acasă, văd pe uşa liftului un anunţ care glăsuia astfel din literele sale:

URGENT!

ŞEDINŢĂ DE BLOC

SÂMBĂTĂ, 9 APRILIE, ORELE 11.00

VENI-ŢI CÂŢI MAI MULŢI!

Ete scârţ! mi-am zis eu cu simţ civic şi mi-am văzut de ale mele. A doua zi însă, dându-mă matinală jos din pat  pe la vreo 12:30, cu gândul la o cafea, am auzit o hărmălaie teribilă la etajul de deasupra. M-am simţit oarecum îngrijorată, dar mi-am zis că a trecut vremea ţăranilor cu furci şi topoare. Cum însă gălăgia nu se potolea, m-am îmbrăcat şi am luat-o pe scări în sus, însoţită de Capucino, să vedem despre ce-i vorba.

Într-adevăr, nu erau ţăranii cu furci şi topoare, ci comitetul de bloc, înarmat cu chitanţiere, liste şi calculatoare (deşi mi s-a părut că am observat la unul dintre ei o bâtă de baseball), plus o mare de vecini. L-am luat pe Capucino în braţe şi ne-am croit drum către linia întâi a acţiunii, unde administratorul şi preşedintele, secondaţi de Mariana de la 10, aia care-l bate pe bărbat-so urlând: “Ce faci, mă, nenorocitule, dai în mine?”, erau ocupaţi să-i explice ceva domnului Balaurexu. Preşedintele avea pe cap o cască de biciclist, administratorul un tuci de mămăligă – pus invers, evident – şi se adăposteau împreună în dosul unei tăvi mari de inox. Mariana de la 10, prevăzătoare, adusese drept pavăză cratiţa mare în care fierbea borcanele de conserve.

- Bună-ziua, am zis, ce-i cu hărmălaia asta de nu mai poate dormi omul?

Nervos, administratorul şi-a potrivit mai bine ceaunul pe cap şi a bâiguit:

- În chestiunea plăţii întreţinerii…

- Care chestiune…

- … că sunt…

- … la zi! a spus Domnul Balaurexu.

- Păi se pune problema, a zis administatorul, înghiţind în sec, a numărului de persoane puse la întreţinere.

Două dintre capetele domnului Balaurexu s-au privit unul pe altul nedumerite. Cel de-al treilea s-a uitat la mine, apoi la administrator:

- Adică ce insinuezi, piticanie?…

- …C-am adus pe cineva?…

- …Şi de ce-ar fi asta treaba ta?

Administratorul s-a pitit după preşedinte. Preşedintele s-a pitit după tava de inox. Mariana de la 10 s-a uitat la ei, a dat ochii peste cap şi a preluat iniţiativa.

- Domle, nu se pune-aşa problema. Problema se pune dacă matale eşti unul sau mai mulţi!

Auzind acestea, Domnul Balaurexu a rămas cu gurile căscate.

- Da, a zis administratorul, prinzând curaj şi iţindu-şi capul de după umărul preşedintelui. Adică noi calculăm întreţinerea pe cap de locatar şi ăăămm, hmmm, dumneavoastră aveţi ăăăă trei…

- Adică, mai pe scurt, trei capete egal trei persoane la întreţinere, a reluat Mariana.

- Am o rugăminte! Daţi-mi voie! Daţi-mi voie! şi-a croit loc prin mulţime un vecin de la opt, nervos şi cu ochelari. Nu se poate-aşa! Haideţi să gândim logic!

- Păi e logic. Are trei capete? Are! Are trei creiere? Are! Dacă i se face sete are trei gâturi de udat? Are. Deci, trei persoane, a zis pedant preşedintele, lăsând mai jos tava de inox.

- Ba staţi aşa, că nu e logic deloc, m-am trezit eu că mă bag în vorbă. Are trei capete, dar are un singur corp. Acţionează unitar, nu e în mai multe locuri în acelaşi timp. Nu poate, de exemplu, să ia ambele lifturi în acelaşi timp. Deci e o persoană.

- Nuuu, daţi-mi voie, staţi aşa… a zis vecinul de la şapte. Fraţii siamezi… ăia de se nasc lipiţi şi au patru mâni şi patru picioare şi – aici se uită semnificativ către Domnul Balaurexu – două capete… ăia sunt două persoane. Dacă-i separă doctorii sunt doi inşi deosebiţi.

- Păi da, am zis, dar dacă-i tăiaţi lui capetele nu rezultă trei balauri.

- De unde ştii? a zis vecinul de la şapte.

Am profitat de hărmălaia care izbucnise din nou şi m-am tras mai pe lângă el.

- Vecine, i-am zis eu drăgălaş, vrei să te inund?

- Ăăă, nu neapărat, a zis el, subit nervos, ca unul care tocmai zugrăvise.

- Bine, am zis, deci e o singură persoană.

Vecinul a dat din cap că da.

- Am o altă problemă, a zis cineva, de parcă pe asta o rezolvaserăm. Transportul cu liftul.

- Al cui? a întrebat preşedintele.

- Al balaurului. Un om are acolo 90 de kile. Dumnealui câte are?

Toată lumea s-a uitat în tăcere la Domnul Balaurexu. Cu această ocazie eu am observat că începea să-i iasă fum pe nări, semn că se cam enervase.

- Păi are vreo 200.

- Daaa, 200 precis!

- Mai mult de 200, eu zic 300 chiar, a ofertat Mariana de la 10.

- Deci, a concluzionat insul cu problema, intră la transport de mobilier. Zilnic. Liftul…

- Auzi, da mă-ta şi mătuşă-ta, care iau liftul până la etajul doi şi care au 100 de kile fiecare, unde intră, la bunuri mobile? l-am auzit pe Capucino zicând.

De unde-o şti, Doamne, chestiile astea, că doar el stă numai în casă?!

- Bine, a zis Domnul Balaurexu în acelaşi timp

- n-o să mai iau

- liftul!

- Păi şi cum o să ajungi acasă? a întrebat administratorul…

…în timp ce tipul cu mobila zicea ceva despre trecerea pisicilor la întreţinere, ceea ce i-a atras o serie de uitături încruntate din partea a cel puţin jumătate dintre cei prezenţi, inclusiv a Marianei de la 10.

- Păi

- o să folosesc

- balconul, a zis vecinul meu.

- Aaaaa, nu se poate, au sărit mai multe voci, că se şubrezeşte structura de rezistenţă a blocului!

Între timp, eu ţineam strând motanul şi-l întrebam la ureche:

- Auzi, Capucino, în ce dracu mă bagi şi tu, de fapt, de când ţii cu el?

- Lasă, mă, a zis motanul meu, un singur curtezan ai şi tu şi pe ăla să ţi-l alunge?! Că eu am 11 ani şi în grija cui rămâi tu când eu n-oi mai fi?

(va urma)