10.23.09
Lucruri care nu-nseamnă nimic
Pe o străduţă pe unde trec zilnic, în drum spre serviciu, e parcată o maşină. Nu s-a mai urnit din loc de ani buni dar nici nu trebuie, pentru că nu asta este menirea ei. De primăvara până iarna, ea slujeşte drept bancă, bibliotecă şi salon de primire pentru un bărbat slab, cărunt, cu o faţă cenuşie, nişte dinţi rari ca şipcile unui gard şi nişte picioare firave, care nu-l pot ţine şi care, poate, nu l-au ţinut niciodată. În loc să stea ziua în casă, omul stă în maşină, unde citeşte ziarele, se uită la lumea care trece, stă de vorbă cu amărâţii care tândălesc pe la bufetul de mai sus, mai bea şi el o bere. Din când în când, o pisică neagră poate fi văzută ieşind dintr-o curte şi sărind în maşină pe geamul deschis sau, alteori, e deja în maşină şi doarme încolăcită pe locul de lângă şofer.
Omul nu mi-a făcut niciun moment impresia unui ins înăcrit de condiţia de spectator permanent la care l-a redus viaţa: zâmbeşte des, fumează cu poftă, îşi răsfaţă pisica. N-am să-l transfigurez într-un învingător dar mă gândesc că alţii, în locul lui, ar fi într-o dispoziţie care ar face murăturile să pară dulceţuri. Sau poate asta e doar faţa pe care o întoarce el lumii şi amicilor de taifas, că doar am învăţat cu toţii că băieţii mari nu plâng niciodată.
Trec printre ei de doi ani de zile, în drum spre birou, ei îşi clătesc niţel ochiul cu ocazia asta şi, de vreo câteva săptămâni am început să schimbăm câte un salut, câteodată: ei mă tachinează zâmbind iar eu le răspund la zâmbet, cu ipod-ul în urechi, şi sper că n-au zis ceva de mama. Ieri, însă, când am trecut pe lângă el, tipul cu mâţa, care stătea afară, rezemat de maşină, m-a oprit şi mi-a dat o floare: un trandafir , soiul ăla de trandafir pe care-l iubesc încă din copilărie, cu petale de un vişiniu catifelat. Avea codiţa învelită în staniol şi o fundă dintr-aia cum fac florăresele aşa că n-aş şti să zic dacă era cules din grădină sau cumpărat. (Pe de o parte, sper că era cules, că omul nu are bani, iar trandafirii sunt scumpi. Pe de altă parte, sper că era cumpărat, fiindcă ar însemna că şi-a dat mai multă osteneală de dragul meu. Cum dracu oi fi reuşind să funcţionez, oare?)
Cred că n-are rost să vă spun că timp de vreo două ore după am umblat prin lume zâmbind până la urechi. Ce copil sunt şi eu, mereu dornică de surprize!
Evident, un lucru ca ăsta n-o să-mi schimbe nici viaţa, nici viitorul, nici nu m-a scos din vreo criză existenţială şi n-o să aibă altă consecinţă cu excepţia faptului că mi-a înfrumuseţat o zi care oricum era una bună. Şi nici acelui om n-o să-i schimbe viaţa. Dar poate tocmai lipsa sa perfectă de utilitate în sensul practic al cuvântului face un asemenea gest cu adevărat valoros.
P.S. Ştiu. Dacă mi-ar spune altcineva povestea asta nici eu n-aş crede-o.
capricornk13 spus,
octombrie 23, 2009 la 2:43 pm
eu o cred
si te trag asa, sagalnic, de urechi, amintidu-mi de insemnarea precedenta
dreamingjewel spus,
octombrie 23, 2009 la 3:05 pm
Ei, dar mi-am dat seama încă de când scriam aici că măsor cu măsuri inegale şi că, dacă apreciez un asemenea gest atunci ar trebui să mă mulţumesc şi cu empatii de scurtă durată. Numai că de empaticii ăia de ocazie m-am săturat.
Şi mi se par gesturi venite din părţile opuse ale spectrului, cumva: una e când un străin îţi dă pe neaşteptate şi fără motiv o floare şi alta când oameni apropiaţi îţi acordă o oră sau două şi pe urmă nici că se mai interesează de tine, deşi tocmai ai admis că ai o problemă serioasă. So, what are friends for? Beats the shit out of me, I have no idea! Încep să am tot mai mult impresia că prietenia e o problemă de strictă proximitate, mai mult decât de afinităţi sau experienţe comune sau orice altceva.
inbalarii spus,
octombrie 23, 2009 la 3:26 pm
Dă-i add pe facebook
dreamingjewel spus,
octombrie 24, 2009 la 11:07 pm
Ştii bine că aşa ceva este imposibil… nu am cont pe facebook.
Adrian spus,
octombrie 27, 2009 la 7:47 am
frumos
dreamingjewel spus,
octombrie 27, 2009 la 10:43 pm
Da, chiar c-a fost frumos.
dariopecarov spus,
noiembrie 3, 2009 la 12:32 pm
Eh, lasa-o jos că măcăne…
Glumesc. Dar chiar m-a amuzat vorba asta…
Am mai auzit o povestioara asemanatoare. Si de data asta, ca si atunci, singurul lucru pe care mi-ar placea sa-l stiu, e ce anume se intampla prin gandurile acelui batranel, de fiecare data, cand, cu regularitate, ii inseninezi ziua.
dreamingjewel spus,
noiembrie 3, 2009 la 5:17 pm
Salut şi bine ai venit pe-aici!
Şi eu sunt curioasă ce o fi gândind dar deocamdată nu prea mai am cum să stau de vorbă cu el, că s-a făcut frig şi nu mai şade în maşină. O să investighez cazul.
Oricum, până să-l alunge vremea în casă, mi-a mai dat o floare, săptămâna trecută, de data asta una de-aia de toamnă, o crenguţă cu un grup de ciufulite mov.
(Aici, galeria e liberă să strige: “Măciuci! Ce zici, Franţ?! Las-o jos că măcăne!”).
Alas spus,
noiembrie 4, 2009 la 2:42 pm
Mai asteptam pana vine cu toata galeata de trandafiri, abia apoi strigam
Alas spus,
noiembrie 4, 2009 la 2:44 pm
Aaa, chiar asa, uite, eu vin la tine cu o floare la fiecare postare da’ nu ai remarcat, uf.
dreamingjewel spus,
noiembrie 4, 2009 la 3:50 pm
Aaa, e altă floare? Eu credeam că e aceeaşi floare, de aia nu ziceam nimic.
(Şi, ca să-ţi vând un pont, toată şmecheria cu florile e următoarea: gestul e cu atât mai de impact cu cât vine de la o persoană de la care te aştepţi mai puţin! Femeile astea!).
Alas spus,
noiembrie 5, 2009 la 9:47 am
Si eu, care credeam ca e important sa vina CAND te astepti mai putin…Femeile astea!
dreamingjewel spus,
noiembrie 5, 2009 la 1:29 pm
Aaaa, de aia iau bărbaţii flori femeilor rar spre deloc: în aşteptarea unui moment în care să le impresioneze cu asta!
dreamingjewel spus,
noiembrie 4, 2009 la 3:48 pm
Ei, păi cu găleata mai avem de aşteptat, că e toamnă şi, vorba cântecului, s-au scuturat toţi trandafirii. Asta îmi aduce aminte de o fază din tinereţea bunicului, trebuie să v-o povestesc!