10.02.09
Imaturitate cu circumstanţe agravante
Nu există lucru care să mă deconcerteze mai tare decât răutatea* gratuită a altora la adresa mea. Mă ia de fiecare dată prin surprindere, la fel ca în copilărie. Nu pricep: nu făceam nimic rău nimănui şi-mi vedeam de treabă şi vine un careva – pe blog, pe stradă, în anturajul comun sau în mediul profesional, nu contează – şi aşa, ca să se simtă grozav în ochii propriei sale persoane, trânteşte o flegmă metaforică în direcţia mea.
Şi eu sunt dezarmată de fiecare dată.
Şi doar, ca orice adult (cu buletinul schimbat şi cu o grămadă de abţibilduri cu “votat” pe el, deci persoană responsabilă în faţa legii), am încasat-o de nu ştiu câte ori dar tot mă trezesc cu garda jos.
Pentru că refuz să consider că oamenii sunt, din oficiu, răi şi proşti (cred că trebuie să existe un grad de prostie pe undeva, oricât ai fi de titrat şi de calificat în luptele cu viaţa, ca să faci asemenea meschinării). Ştiu că unii oameni sunt răi şi proşti şi că o să tot dau de asemenea exemplare dar nu reuşesc să pornesc de la premisa că fiecare fiinţă care se îndreaptă către mine ar putea intra în această categorie. Şi deci când fiinţa chiar intră în această categorie, eu o încasez plenar şi-s de o vulnerabilitate exagerată (ştiu şi eu dar n-am ce face, că n-o cultiv anume).
Când păţesc de-astea, redevin din nou copilul care am fost. Rămân, ca primă reacţie, cu un acut sentiment al nedreptăţii şi cu un inexplicabil gol în stomac. Însăşi această ostilitate orbească îndreptată asupra mea îmi face rău. Mă gândesc, ca neroada, dacă oi fi greşit eu; genul de dubii pe care agresorii de acest soi nu-l au şi nici nu-l vor avea vreodată. Reacţia doi e una de furie dar, pentru că am fost educată să fiu o persoană civilizată, o cenzurez: ignor, mă îndepărtez. Şi, evident, după aia regret teribil că n-am zis exact ceea ce îmi şedea pe limbă în momentul ăla.
Da poate că ar fi cazul să renunţ o vreme la împăciuitorismul ăsta bleg? deşi îl practic cu încăpăţânare, că mi se pare că de isterici e plină lumea, on line şi off line. Dacă tot nu pot să nu mă mai enervez, poate ar trebui să muşc, să umble cu venin în sânge ăia care m-au înveninat, nu tot eu, neroada? Decât să regret ce n-am făcut, mai bine să regret ce am făcut, nu? Problema-i că, în condiţii nomale de temperatură şi temperament, nu-mi place deloc să mă cert.
Asta e, chestiunea-i încă în dezbatere.
————————————————————————————————
* sigur, alteori merităm ce ne fac ceilaţi dar nu la cazurile astea mă refer acum
MBadragan spus,
octombrie 2, 2009 la 5:56 pm
Mda, grea dilema. Eu unul ma intreb, ca si tine, daca nu am gresit pe undeva. Si cred ca e sanatos sa faci asta pentru ca nimeni nu e perfect si poti face prostii chiar si cu cele mai bune intentii. Dar mi se pare nesanatos, ba chiar am ajuns la concluzia ca este o datorie sa nu faci asta, sa te abtii atunci cind ajungi la concluzia ca a fost doar o rautate gratuita.
Cind taci, pierzi si tu, dar pierde si celalalt. Nu ii spune nimeni ca e absurd, asa ca o sa continue sa fie la fel fiind convins ca e ok. Multi oameni (exista statistici si studii psiho-sociologice interesante pe tema asta) gresesc pur si simplu pentru ca nu stiu ca aceea e o greseala. Si, o mare parte din acestia, renunta la comportamentul eronat dupa ce afla ca se aflau in eroare.
Dar nu as marsa pe exprimarea opiniei sub influenta furiei. Nu duce absolut nicaieri, nu are nici veleitati educationale si, mai grav, scoate ceea ce e mai rau din oameni. As recomanda exprimarea rationala a dezacordului. Atit cit se poate
gingav spus,
octombrie 2, 2009 la 6:49 pm
[ ma cam simt cu musca pe caciula. cred ca am o incapacitate bazala de-a recunoaste cit si ce din ce spun poate ofensa. asa ca, daca n-am facut-o inca, imi cer scuze (eventual cu anticipatie) pentru toate "flegmele" pe care le-am trimis sau le voi trimite. sint doar gafe, nicidecum dovezi de ostilitate sau rautate intentionata.]
inbalarii spus,
octombrie 3, 2009 la 10:34 am
Pentru asemenea situaţii s-a inventat expresia “kindly fuck off”. Eu o folosesc des, face bine la sănătate. Există şi variaţiuni româneşti la ea, dar nu le mai amintesc, că bănuiesc că le ştii.
miki spus,
octombrie 4, 2009 la 10:42 pm
ah, cel mai nasol este cand nici macar nu iti trece vreo replica prin cap, la cat de consternat/a esti de ce ti s-a intamplat. si nu ca nu iti trece o replica prin cap atunci, ci in ziua aia. ba chiar nici in zilele urmatoare. si asa, peste o saptamana-dou-o luna-doua te trezesti si spui: mhhoooaaa!!! ce i-as mai fi spus-o pe asta si ce muci il/o faeaamm!! mhooaaa, ce proasta-proasta-proasta sunt!! si apoi te macina inca o zi-doua-o saptamana-doua…
greu.
si irecuperabil.
garantat!
dreamingjewel spus,
octombrie 5, 2009 la 12:00 pm
@ MBadragan
Cum adică greşeală? Ăla care face o răutate gratuită nu ştie că e o răutate gratuită? Singura greşeală asupra căreia mi se pare că-i poţi atrage atenţia este că-i o greşeală să se ia de tine.
@ gingav
Nu eşti vinovat de aşa ceva, tocmai pentru că genul de chestii la care mă refer implică intenţia de a jigni.
@ inbalarii
Şigur că ştiu! E ceva de genul “vă rog să vă duceţi în morţii preastimatei dumneavoastră mame”, nu?
@ miki
Adică, dacă la mine faza nu durează decât două-trei zile (nu se întinde cu lunile) asta înseamnă că mai sunt speranţe ca, pe la pensie, să mă transform într-un adult?
miki spus,
octombrie 5, 2009 la 12:05 pm
um… not really, no. dar te poti consola cu gandul ca se poate si mai rau.
de fapt, asta e un gand generabil valabil facut special pentru cei ca noi
MBadragan spus,
octombrie 5, 2009 la 1:18 pm
Pai… e unii (eu zic ca majoritatea, da’ asta e concluzia mea) care cred ca asa se dialogheaza, ca e fun sa fii rau, sa bagi, sa scoti, sa bagi in boala si sa scoti din pepeni. Sint antrenati de mici la asta, la coltul strazii, la coltul blocului, la coltul scolii. Lumea e dura frate! Tre’ sa dai mereu inapoi ca altfel pici de prost.
La astia ma refeream. Unii sint salvabili, la ei exercitiul rautatii nu e ceva personal, e doar un stil. Si daca nu sint, in ultima instanta poate functiona si referinta ireverentioasa la preastimabilele domniilor lor mame.
capricornk13 spus,
octombrie 5, 2009 la 4:32 pm
@dj: bai, care-i ala? sa-i scoatem ochii, zic!
dreamingjewel spus,
octombrie 5, 2009 la 6:20 pm
@ miki
Las că am găsit altă consolare. Măcar când voi îmbătrâni nu va mai fi nevoie să dau în mintea copiilor, că deja voi ajunge acolo în acest stadiu. Ă?
@ MBadragan
O să încerc să privesc în această lumină, să văd cum se vede.
@ capricornk 13
Ei şi ce ar rezova, că ar veni alţii, cu ochii intacţi! D-aia ziceam că, decât să încerc să rezolv lumea, ar fi mai bine să ajustez atitudinea mea interioară şi poate şi p-aia exterioară, numai că nu ştiu cum.
Radu Niciporuc spus,
octombrie 21, 2009 la 8:20 am
Draga Dreamingjewel, imi cer scuze pentru intruziune! Ti-am citit postarile de pe blog cu intentia de a regasi cite ceva din starile tale de gratie induse de lectura lui Onetti. Nu am gasit! Desfasurat in oralitate, blogul imi da senzatia ca te dezavantajeaza.
Cu bine. R.N.
dreamingjewel spus,
octombrie 21, 2009 la 11:30 am
E un risc de care sunt conştientă, că aceia care citesc celălalt blog pot fi şocaţi de acesta. De aia le-am şi despărţit, că mai comentam pe câte un blog despre cărţi, cititorii lui veneau pe aici şi, în loc să dea de chestii culte, se trezeau că descoperă tot felul de drăcii.
Este însă şi asta o latură a personalităţii mele care are la fel de mult drept să se manifeste ca şi cealaltă; mă reprezintă, cred, în egală măsură.
Plus că nu orice cititor este el însuşi un scriitor. (Cine ar mai citi atunci?).
MBadragan spus,
octombrie 21, 2009 la 9:37 pm
Dreamingjewel mai are un blog? Acum am descoperit. Si e mai fain decit asta? Se poate? Glumesc. Imi place si asta da’ acum, ca mi’am aruncat un ochi acolo, constat ca imi place si celalalt. Nici o problema, am blog reader incapator. Si sper sa nu te superi daca mai dau cu parerea si pe acolo
dreamingjewel spus,
octombrie 21, 2009 la 10:34 pm
Dimpotrivă, be my guest!
Pe de altă parte, ar cam fi cazul să mă mai ocup şi de blogul ăsta, că pe celălalt îl răsfăţ din cale-afară.