06.30.09

Fotografii cu coada ochiului

Publicat în Din cutia neagră tagged MUNTE la 11:35 am de dreamingjewel

O să vă povestesc ce-am mai văzut pe la munte, dacă tot mi-am uitat aparatul acasă:

♥ Cum am scos capul pe uşa hotelului, după o clasică noapte de insomnie, m-a cadorisit cu imaginea unui batalion de nori rostogolindu-se pe orizontul apropiat al munţilor, nişte nori alb-cenuşii în mijlocul căruia trona unul întunecat, negru-albăstrui, brăzdat de nişte fâşii albe. După ce m-am holbat la el preţ de un minut am realizat că ăla nu era un nor, ci vârful muntelui, care ieşea dintre nori şi ceţuri ca o insulă plutitoare.

♥ Gara din Predeal este mică, plină de verdeaţă şi foarte curată. Până a venit trenul, m-am uitat la porumbeii care se hrăneau cu pâine: hulpave fiinţe porumbeii, i-aţi urmărit vreodată? Dau cu ciocul în pâine atât de tare încât sare din loc, apoi se reped la altă bucată, la întâmplare şi dau cu ciocul în ea, apoi fac trei paşi în altă direcţie şi dau cu ciocul în altă bucată, iar hrana o înghit cu nişte mişcări convulsive din gât. O masă a porumbeilor este un soi de demenţă colectivă dar e foarte nostimă de privit. Pe lângă ei s-a aciuat la un moment dat şi o vrabie: a ochit o fărâmă mare de miez de pâine, s-a proţăpit lângă ea şi a început să ciugulească sistematic, pedantă, clămpănind din cioc foarte rapid pentru a-şi mărunţi îmbucătura, înghiţind-o, aplecându-se să mai ia una, mărunţind-o din nou, ca un funcţionar conştiincios care îşi ia prânzul lângă o gaşcă agitată de liceeni.

♥ La marginea unei păduri, din goana trenului, am văzut un ins în şlapi, şort, şapcă şi un maoiu de culoarea mizeriei, care îşi ţinea bicicleta de coarne cu o mână, în timp ce cu cealaltă îşi proptea celularul la ureche.

După care am ajuns în Bucureşti şi perechea suplimentară de ochi care părea să mi se fi deschis, s-a închis la loc.

Permalink