08.27.08
Lacul cu nuferi
Din categoria “E ţara noastră, hai să ne băgăm picioru’“, Compania Naţională de Tăiat Frunză la Câini şi Asociaţia Obrazu Gros prezintă cooproducţia de toată jena
“Lacul cu nuferi”
realizată cu sprijinul maselor largi populare şi al autorităţilor centrale, locale şi colaterale care au binevoit să închidă ochii sau, poate, să nu-i deschidă niciodată.
Cică era odată un lac cu o apă nespus de frumoasă.
Era limpede şi rece, şi oricât se încăpăţâna cerul de tare să se oglindească în ea, apa se încăpăţâna şi mai tare să rămână verde. De obicei şi reuşea. Numai norilor le dădea voie să îşi aranjeze faldurile în apa sa dar, când bătea vântul, se amuza să îi înfăţişeze zbârciţi şi ridaţi, nu bucălaţi cum le e felul. Norii însă aveau simţul umorului şi nu ziceau nimic.
Malul lacului era căptuşit cu păduri tăcute, în care coruri de brazi solemni cântau o melodie ale cărei versuri erau tăcerea.
Poalele lacului erau tivite de nuferi. Nu erau nişte nuferi ca oricare alţii.
Nu miroseau frumos şi nici nu avea petale. Sau frunze. Ca să fim drepţi, nu arătau deloc ca nişte flori.
Nici nu este clar cum se înmulţeau în asemenea condiţii, dar deveneau din ce în ce mai deşi. Până când s-au întins pe tot malul lacului, cât vedeai cu ochiul.
Şi pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, s-au numit Lacul Bicaz. Că de n-ar fi, n-aş fi făcut pozele astea.
Şi ne mai mirăm că nu ne cred copiii basmele!
eddy spus,
august 28, 2008 la 2:46 pm
Din păcate meteahna asta a omului modern, şi nu mă refer numai la poporul nostru dulce şi suav, de a-şi marca cu insistenţă prezenţa prin orice mijloace în mijlocul naturii nu pare a avea vre-o dată o soluţie. Ne plângem de politicieni, de legi proaste şi ţară de rahat, dar când vine vorbe de un minim bun simţ ne băgăm degetele în fund şi scuipăm tot ce ne înconjoară. Pun pariu ca dacă l-ai vedea pe unul care aruncă o sticlă in mijlocul pădurii şi i-ai atrage atenţia, ţi-ar răspunde cu nonşalanţă: “Păi unde vrei să o arunc?”. Există prea multă indolenţă.
dreamingjewel spus,
august 28, 2008 la 5:42 pm
Păi cum a cărat-o până acolo plină, să o care înapoi dar goală. Eu aşa fac. Şi aş vrea să fac şi altceva decât să mă plâng de situaţie dar nu ştiu ce. Prin “ceva” vreau să zic ceva care să îi facă pe oameni să nu se mai poarte aşa. Dar habar nu am ce ar fi aia?
Ecologicomice « Dreaming Jewel spus,
septembrie 11, 2008 la 4:39 pm
[...] Monolog. Pe lacul Bicaz. Unde s-a rezolvat problema nuferilor, în sensul că sunt de plastic. [...]