06.05.08
(Alie)naţia română
Cel mai şocant lucru dintr-o ştire în sine dezgustătoare nu mi se pare nici faptul că un individ a ţinut-o pe mă-sa dosită în casă trei ani de la deces numai ca să încaseze pensia şi nici faptul că omul s-a autodenunţat. Amănuntul care mă zgândăre pe mine este că vecinii răposatei nu au mirosit nimic timp de trei ani. Adică, sigur, la un moment dat parcă au simţit ei, la propriu, un miros suspect, au făcut şi o reclamaţie dar lucrurile s-au oprit aici. Nimeni nu era în asemenea relaţii cu bătrâna încât să se îngrijoreze că nu a mai vazut-o sau să se sinchisească de soarta ei. Putea să fi fost nu răposată, ci sechestrată, înfometată sau torturată de fiul ei şi nimeni nu ar fi ştiut.
Dar ce zic eu de vecini, când noi nu ne mai vedem uneori nici prietenii. Privim mult mai atent ecranul computerului decât chipul celor de lângă noi. Umblăm tot timpul în graniţele strâmte ale unei lumi compuse din grijile şi problemele noastre, care uneori sunt meschine de-a dreptul. Read the rest of this entry »