03.31.08
Regele pisoarelor: votati musca!
Toaletele publice sunt ultimul loc unde te-ai astepta sa gasesti publicitate electorala. Macar pentru ca politicienii nu ar vrea ca posibilii votanti sa faca asocierea directa intre ei si ceva urit mirositor, dupa care tragi obligatoriu apa.
Iata insa ca s-a gasit cineva care sa treaca nonsalant peste aceste prejudecati. In fond si la urma-urmei, buda este unul din locurile in care omul chiar trebuie sa se gindeasca la ceva, ca sa nu mai vorbim ca, pentru multi, este singurul loc unde mai ajung si ei sa citeasca.
Asa se face ca, mergind si eu simbata la toaleta, la un bar din centrul Capitalei, dau peste ceva intitulat “Imnul PIN” sau poate era Imnul listei lui Cozmin. Exact in spatiul ala unde de obicei sunt reclamele alea nostime cu “Give piss a chance” se lafaia susnumita compozitie, care avea un refren de genul “Pleac-ai nostri, vin ai nostri/Noi raminem tot ca prostii”. Ceea ce in principiu este adevarat, dar nu inteleg ce ii da dreptul lui Gusa – secretar general al PSD pe vremea cind PSD era la guvernare, mutat cu arme si bagaje la PD apoi imbarcat pe coaja de nuca numita PIN – sa vorbeasca de parca, din 2001, nu ar fi facut si el parte din aceasta clasa politica.
In fine, daca tot i-au respins astia de la BEC insemnul electoral, poate se mai gindeste Gusa si il inlocuieste cu unul mai potrivit locurilor sale de afisaj preelectoral: musca.
03.27.08
Test de vulnerabilitate
Edvard Munch (da, stiu, v-am innebunit!) – Dimineata de dupa (titlul este cu aproximatie)
Test: Uitati-va cu atentie la acest tablou.
In general, privitorii vad in el:
a) o femeie care zace beata dupa o noapte de chef;
b) o tirfa care se odihneste dupa plecarea clientului;
c) o femeie care doarme, privita de iubitul ei, cu care si-a petrecut noaptea; el s-a trezit, ea inca nu;
d) victima unui viol sau abuz, care a mai fost si imbatata inainte de a fi agresata.
Bifati raspunsul.
Ginditi-va bine de ce ati ales acel raspuns si nu altul. Ce va spune asta despre voi insiva?
03.26.08
Labirinturile lui Remedios Varo
Lumea e un labirint. Inima omului e un labirint.
Asta a crezut si asta a pictat.
Inima celui iubit este un labirint? Drumul pina la inima lui este un labirint? Drumul pina la propriul tau suflet, despuiat de aparente, culori si podoabe, este un labirint? Unde vrea sa ajunga ea oare?
De 2xEdvard Munch
Edvard Munch – Tinara pe tarm
De Edvard Munch a luat act probabil pina si generatia MTV (da, sunt o snoaba culturala si o elitista, uitasem sa va avertizez de asta) gratie celebrului sau tablou Strigatul. Munch este insa mult mai mult decit atit.
Am ales doua tablouri extrem de diferite, ca tonalitate, textura si sentiment.
Cel de mai sus, tot numai seninatate si liniste, cu niste culori alese parca sa maingaie ochiul si inima deopotriva, sugerind puritate dar si vulnerabilitate, este unul dintre cele mai calme tablouri pictate de Munch. Pina si tusele pensulei sunt uniforme, discrete, aplicate cu o mina usoara.
Edvard Munch – Noapte la St Cloud
Acelasi autor, dar o cu totul alta stare.
Singura lumina din incapere, provenita de pe strada si reflectata pe podea subliniaza si mai mult singuratatea siluetei ghemuite linga geam, pe intuneric.
Senzatia este una de singuratate absoluta, de oras strain, in care nu cunosti un singur suflet si privesti de la un geam de hotel cum trece viata pe linga tine… Luminoasa, nepasatoare, cu micile sale secrete si rosturi. Nu poti decit sa ti le imaginezi si atunci ti le imaginezi frumoase, calde, misterioase, pline de continut, toate aceste vieti individuale, straine, care trec pe sub geamul tau.
De ce sa aprinzi o lumina cind nimic nu iti poate lumina singuratatea?
Nici vorba de miscarea lenta ca o respiratie din primul tablou. Pensula atinge pinza scurt, apasat si violent, apoi se retrage, cumva ca un om care ar dansa pe jeratic.
(De 2x Munch este putin, asa ca urmeaza “Natura dorintei la Munch”)
Marte cel prea indepartat
Ok, stiu, stiu, e doar o simulare pe computer. Dar..
… imi place sa imi imaginez ca peisajul exista cu adevarat pe Marte. Ca undeva acolo, departe de ochii nostri, departe de haosul in care ne complacem, neatins de nicio faptura vie, chiar exista acest canion pe care rasaritul il umple cu o ceata roz.
Nu suportam deloc culoarea roz pina nu m-am indragostit de Marte…
Alteori imi imaginez ca este imaginea pe care o vad in fiecare dimineata, de pe fereastra vilei mele martiene (daca tot nu pare posibil sa am o casa pe Pamint): o tacere de inceput de lume si soarele rasarind sub un cer rosu.
